Premier League

Duncan Ferguson a oferit reacția săptămânii după ce a fost înlocuit de Carlo Ancelotti la Everton: ”O să beau cu el până o să mă accepte în postul de co-manager”

22.12.2019 | 12:54
Duncan Ferguson a oferit reactia saptamanii dupa ce a fost inlocuit de Carlo Ancelotti la Everton O sa beau cu el pana o sa ma accepte in postul de comanager
ADVERTISEMENT

Duncan Ferguson, antrenorul interimar al celor de la Everton din perioada premergătoare numirii lui Carlo Ancelotti pe banca echipei din Premier League, a oferit o reacție de excepție după revenirea italianului în Anglia. Scoțianul a glumit și a spus că o să-i ofere de băut lui Ancelotti așa de mult până îl va accepta și pe el alături în postul de antrenor.

Duncan Ferguson a oferit reacția săptămânii după ce a fost înlocuit de Carlo Ancelotti la Everton

Sâmbătă, 21 decembrie, Everton l-a prezentat oficial pe Carlo Ancelotti, recent demis de la Napoli. Tehnicianul de 60 de ani a semnat pe patru sezoane și jumătate cu echipa de pe ”Goodison Park”.

ADVERTISEMENT

Imediat după ce postul său a fost ocupat, antrenorul din ultimele patru meciuri ale lui Everton din Premier League și Cupa Ligii Angliei, Duncan Ferguson, a oferit o declarație savuroasă legată de Ancelotti.

”Este excepțional pentru clubul nostru să aibă un manager cu pedigree-ul lui Carlo Ancelotti. Abia aștept să încep să lucrez cu el. ”Sperăm că putem discuta diseară la un pahar de vin roșu.

ADVERTISEMENT

“Îi voi oferi câteva sticle de vin și poate mă va accepta să-i fiu co-manager!”, a glumit Ferguson, conform The Sun.

Ancelotti îl va păstra pe Ferguson în staff-ul lui Everton

Visul lui Duncan Ferguson de a fi ”co-manager” la Everton nu se va îndeplini. Scoțianul va ocupa însă un post în staff-ul tehnic al lui Carlo Ancelotti, lucru recunoscut chiar de italian.

ADVERTISEMENT

Munca pe care Duncan a depus-o în ultimele etape cu echipa este excelentă. Organizarea, disciplina și motivația instaurate sunt câteva dintre ingredientele cheie în fotbal și sunt încântat că Ferguson va face parte din echipa mea”, a spus Ancelotti după numire.

În ultimele trei partide din campionat, Everton cu Duncan Ferguson pe bancă a obținut o victorie pe teren propriu cu Chelsea, 3-1, și două remize pe ”Old Trafford” cu Manchester United, 1-1 și acasă cu Arsenal, scor 0-0.

ADVERTISEMENT

Carlo Ancelotti a revenit în Premier League. Italianul a fost prezentat oficial de Everton, club care pe 6 decembrie s-a despărțit de portughezul Marco Silva.

Antrenorul italian, trecut pe la Chelsea, va debuta pe banca lui Everton chiar de Boxing Day, pe 26 decembrie, într-un meci cu Burnley, pe Goodison Park.

ADVERTISEMENT