Life

După aproape 19 ani petrecuţi în România, doi chilieni au observat cea mai importantă trăsătură a românilor: “E ceva deosebit”

Heraldo şi Patricia sunt doi dintre miile de chilieni care şi-au găsit refugiul în România după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet şi acum îşi deapănă poveştile.
28.05.2023 | 16:42
Dupa aproape 19 ani petrecuti in Romania doi chilieni au observat cea mai importanta trasatura a romanilor E ceva deosebit
Patricia Carrasco şi Heraldo Bastidas
ADVERTISEMENT

Puţină lume ştie, dar România a primit un important val de refugiaţi chilieni la mijlocul anilor ’70. Ce i-au pe aceşti oameni să traverseze oceanul şi să-şi găsească adăpost într-o ţară comunistă din estul Europei rămâne una dintre enigmele istoriei.

Cum a devenit moldovean chilianul Heraldo

În 1973, după lovitura de stat condusă de Augusto Pinochet, sute de mii de chilieni au ales drumul exilului, iar câteva mii dintre ei au ajuns în România. Şi acum, la o jumătate de secol de la acele evenimente, ei sunt recunoscători ţării noastre şi tratamentului de care au avut parte aici.

ADVERTISEMENT

Patricia Carrasco şi Heraldo Bastidas, doi prieteni de-o viaţă care acum au 69 de ani, respectiv 75 de ani, sunt subiectul unui reportaj realizat de agenţia Agerpres la Santiago de Chile.

Cei doi chilieni au stat în România aproape două decenii, până după plecarea de la putere a lui Pinochet şi deşi au trecut peste 30 de ani de când s-au reîntors în Chile, aceştia vorbesc o limbă română aproape perfectă.

ADVERTISEMENT

Heraldo Bastidas a venit singur România, în 1974, iar singurul lucru pe care îl ştia atunci despre ţara noastră erau “tractoarele universale”. Era student în anul II la Facultatea de Inginerie, iar când a ajuns în România a urmat facultatea la Iaşi de unde a ieşit inginer, cu specialitatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini.

“Am plecat din Chile cu bilet dus-întors spre Peru. Aşteptam ca după trei luni să se liniştească lucrurile în ţară, dar mi-au zis că nu mă pot întoarce pentru că aici mă caută militarii, aşa că a trebuit să plec. Am mai stat patru – cinci luni şi am întrebat la foarte multe ambasade dacă ne dădeau azil politic.

ADVERTISEMENT

Am fost între Anglia şi România. Şi am zis: hai să vedem socialismul real şi m-am dus acolo. Spre surpriza mea a fost cea mai bună alegere. Am ajuns în luna iunie, când era totul înflorit, frumos în Bucureşti”, îşi aminteşte chilianul.

După ce a terminat facultatea, când a trebuit să primească repartiţie el şi-a exprimat dorinţa fermă pentru Iaşi, pentru că deja se considera “moldovean”.

ADVERTISEMENT

“M-au trimis la Bucureşti şi eu le-am spus că nu vreau Bucureşti. Vreau Iaşi. Eu sunt moldovean, de limbă lată şi beau ‘ghin’ şi îmi place ‘pita’. Mi-au spus: faci o listă unde vrei să stai. M-am gândit la Combinatul de utilaj greu pentru că acolo se făceau nişte piese strategice. Imaginaţi-vă 10.000 de oameni şi eu un străin acolo. Eram singurul străin, eram de fapt cel mai bun inginer de acolo străin, pentru că eram singurul.

Toată lumea m-a primit foarte bine. Este cartea “Cel mai iubit dintre pământeni”. Eu sunt cel mai iubit dintre ieşeni, cel puţin. Numai mulţumire pentru poporul care pe vremea aceea avea multe lipsuri, dar masa a fost plină întotdeauna. Românul dă străinului şi ce nu are, doarme pe jos, iar musafirul pe pat. E ceva deosebit”, spune Heraldo Bastidas.

Heraldo a lucrat 12 ani în Combinatul de utilaj greu din Iaşi şi acum poartă cu mândrie insigna pe fond galben inscripţionată “Fortus”, pe care o prezintă cu mândrie. El s-a reîntors în Chile în 1992 şi a devenit profesor universitar.

Patricia a devenit cel mai bun piscicultor din Chile cu ce a învăţat în România

Până acum a revenit de patru ori în România, ţară despre care spune că este o mătuşă pe care o iubeşte foarte mult. “Fiecare om are o mamă, dar şi o mătuşă care te protejează şi mătuşa e România. Mătuşa mea e România, cea care are grijă şi îţi dă tot ce nu ţi-a dat mama. Îi spui mamei: vreau asta! Nu, e prea scump, dar mătuşa îţi dă. Nu pot să spun că este mama, dar este o mătuşă pe care o iubesc foarte mult. O ţară minunată şi voi trebuie să fiţi mândri de ţara pe care o aveţi”, a mai spus el.

La rândul ei, Patricia Carrasco a ajuns la Bucureşti în 1974, după ce câteva luni au stat în Peru. Avea 19 ani, era studentă şi a venit însoţită de soţul său. “Ne-am dus în România pentru limbă. Pentru noi la fel de departe şi de necunoscută era şi Ungaria şi România. Când am ajuns în România un an de zile am învăţat limba. Cel mai frumos an. Eram vreo 40 – 50 de chilieni”, îşi aminteşte ea.

A ales să studieze piscicultura fiindcă a crescut în Valparaiso – un oraş port şi îşi dorea să îi ajute pe pescarii artizanali. Astfel, a urmat cursurile Facultăţii de piscicultură în România, studii care au făcut-o să fie cea mai bună în domeniu în Chile, după cum povesteşte prietenul său Heraldo Bastidas.

S-a reîntors în Chile în 1989, când încă la conducere era Pinochet, împreună cu copiii săi născuţi în România şi care poartă atât nume româneşti, cât şi spaniole – Smaranda Patricia şi Răzvan Alfonso.

“Pentru mine România este a doua ţară. Mi-a dat tot ce nu am putut să am aici. Pentru mine, România este foarte importantă pentru tot ce sunt eu, pentru ce sunt copii mei. Am avut posibilitatea să aplic tot ce am învăţat în România şi să fac ce am vrut, ce am visat mereu. Cred că este cel mai frumos lucru ca cineva să poată munci în domeniul pe care şi-l doreşte, ceea ce a visat. Am fost foarte fericită în România, dar ştiind mereu că o să mă întorc acasă, la mama, la familie”, a povestit Patricia.

De atunci, ea a revenit în România doar o singură dată după ce s-a reîntors în Chile, la aniversarea a 40 de ani de la absolvirea facultăţii.

ADVERTISEMENT