FANATIK a anunțat în exclusivitate faptul că pe numele lui Cătălin Cîrjan a venit o ofertă de 4 milioane de euro. În ciuda faptului că a fost ademenit cu un salariu de patru ori mai mare, căpitanul „câinilor” a refuzat să meargă la Metalist 1925 Harkov. Cum comentează Florentin Petre acest lucru.
La împlinirea vârstei de 50 de ani, Florentin Petre a vorbit deschis despre o posibilă mutare a lui Cătălin Cîrjan la Metalist 1925 Harkov. Antrenorul secund de la Dinamo susține că este o încântare pentru el faptul că oferta a fost refuzată de Cîrjan, iar prin acest lucru a demonstrat că este un „căpitan adevărat”. Întrebat despre viitoarea destinație a jucătorului, Florentin Petre a mărturisit că l-ar vedea pe Cîrjan în fotbalul din vest.
„Sincer, nu știu foarte multe lucruri. Pentru noi este o încântare că el a refuzat lucrul ăsta și că merge mai departe cu noi. Asta înseamnă că este un căpitan adevărat și că își dorește foarte mult să facă parte din proiectul pe care noi l-am stabilit încă de la început. Probabil că se gândește să meargă, eu știu, la vreo altă echipă, care poate să-i ofere posibilitatea să joace la alt nivel.
(n.r. – În vest?) Probabil, da, da. Eu am vorbit cu el puțin astăzi, i-am spus și părerea mea. A avut mai multe discuții cu majoritatea oamenilor din conducere, și cu Zeljko, și cu toată lumea. Uite că s-a ajuns la un acord în care mai așteaptă puțin”, a declarat Florentin Petre, conform Digi Sport.
În continuare, Florentin Petre a expus că, după părerea sa, fotbalistul Cătălin Cîrjan nu valorează doar 4 milioane de euro, ci 8 milioane de euro. Antrenorul se bazează pe cifrele pe care le are căpitanul „câinilor” la antrenamente.
„(n.r. – Sunt 4 milioane de euro, deficitul acestui club) Poate că s-a gândit că dacă are o evoluție bună până în vară și mai înscrie câteva goluri că a lui cotă va mai crește cu câteva milioane.
Pentru mine, Cătălin nu este jucător de 4 milioane de euro. Este jucător de peste 8 milioane de euro, la calitățile pe care le are și la randamentul pe care îl dă. Avem pe hârtie tot ce face la antrenament și Cătălin este un jucător foarte, foarte bun, e mult peste media campionatului”, a mai spus Florentin Petre.