Sezonul 2014-15. Final de tur. Steaua condusă de Costel Gâlcă iernează ca lider la 13 puncte distanță de ASA Tg Mureș. La final de sezon iese campioană, dar numai pentru că mureșenii n-au putut să bată acasă pe Oțelul Galați, echipă demult retrogradată.
Finalul sezonului 2023-24. Costel Gâlcă preia Universitatea Craiova și pune echipa pe picioare după un campionat eșuat în care oltenii au început cu Neagoe pe bancă, au continuat cu Papură și au ajuns la bulgarul Petev. Cu Gâlcă la cârmă, ”Știința” își face pofta, adică bate marea rivală FCSB, ajunge la baraj de cupă europeană cu U Cluj, meci pe teren propriu, și se și califică chinuit, cu marele ajutor al lui Dan Nistor, care ratează penalty-ul cu care ”Șepcile roșii” ar fi mers în Conference League.
Își salvează sezonul, dar îl începe pe următorul cu obiectiv titlul. Parcursul e însă descrescător. E eliminat din primul tur al Conference League de Maribor din Slovenia și ajunge pe locul 5 în campionat spre finalul sezonului regular. Are însă un contract betonat și calculul matematic îl ține în funcție. Până când patronul Rotaru cedează și îl demite. Mirel ia echipa și reușește să o ducă din nou în Europa.
Sezonul actual. Gâlcă preia Rapidul și echipa arată mult mai bine decât la începutul ediției trecute, cu Lennon (nici nu era greu). Merge bine în campionat, face puncte (cu 10 mai multe decât anul trecut pe vremea asta), însă jocul e din ce în ce mai șchiopătat odată cu trecerea etapelor.
Punctele par mai multe în raport cu fotbalul produs, cu ocaziile create. Echipa dă rar la poartă, dar marchează la primele șuturi. Chiar stabilește un record de Guinness Book, să tragă un șut pe poartă și să marcheze două goluri, cu care învinge pe Dinamo. După 26 de etape, Rapid e pe locul 2 în clasament. Doar că aseară, la Cluj, nu poate să câștige în Cupă și ratează primul mare obiectiv al sezonului. Senzația e că echipa e în picaj. Aceeași senzație avută în 2014 la Steaua și în 2024 la Craiova.
Există antrenori care construiesc lent și termină în forță. Și există antrenori care pornesc promițător și ajung să caute aer exact când începe linia dreaptă. Costel Gâlcă pare, tot mai mult, din a doua categorie. La Steaua, avantajul enorm de la finalul turului s-a transformat într-un final în care titlul a venit mai mult din slăbiciunea altora. La Craiova, restartul a fost real, dar construcția pe termen lung nu a mai existat. La Rapid, povestea pare să repete aceleași capitole.
Problema nu este doar rezultatul din Cupă. Problema este senzația că Rapid nu mai produce fotbal. Punctele există, clasamentul arată bine, dar jocul arată tot mai gol. Echipa pasează mai puțin. Câștigă mai puține dueluri. Creează mai puțin. Trage rar la poartă. Trăiește din eficiență accidentală, nu din construcție.
Iar aseară imaginea a fost brutală: primul șut pe poartă în minutul 88. Într-un meci în care aveai nevoie disperată de victorie. Egalarea lui Pașcanu a fost mai degrabă o întâmplare decât consecința unui plan.
Fotbalul nu moare când nu mai ai tactică. Moare când nu mai ai energie. Când nu mai ai reacție. Când nu mai ai orgoliu. Echipele lui Gâlcă par să ajungă, în anumite momente ale sezonului, exact aici: într-o zonă în care nu mai au explozie, nu mai au foame, nu mai au acea stare de „nu pierdem meciul ăsta”. Nu mai vezi pasiune. Nu mai vezi nerv. Nu mai vezi urgență.
La Craiova, matematica contractului l-a ținut în funcție o vreme. La Rapid, matematica punctelor încă îl ține sus în clasament. Dar fotbalul mare nu se joacă pe matematică. Se joacă pe energie, pe ritm, pe continuitate emoțională.
De ce încep echipele lui Gâlcă bine și se sting pe parcurs? Este o problemă de metodă? De încărcare fizică? De mesaj care se consumă prea repede? Sau este, pur și simplu, profilul unui antrenor care construiește starturi corecte, disciplinate, dar nu știe să adauge acel combustibil (poate emoțional, poate fizic) care să mențină focul aprins?