După Kiriță Giani, Dicu își numără anii: „Dinamo nu se zbate între viață și moarte. Dinamo crapă-n nenăscare”

Eram copil și vedeam, alături de bunicul meu („tataia” se zice la olteni), cum Dinamo îi eliminau pe SV Hamburg, în Cupa Campionilor Europeni. Au marcat atunci, Țălnar și Orac. Cred că memoria nu mă înșeală. Nemții au câștigat cu 3-2, în retur, dar românii bătuseră zidul german cu 3-0, la București. Nu sunt dinamovist, dar am prieteni „câini”, unii „până la moarte și dincolo de ea”. Numai că, unul dintre dânșii, însuși colegul și Prietenul nostru Cornel Dinu m-a învățat o chestie: viața e discutabilă.0

Tataia, alături de care vedeam meciurile, nu suporta fotbalul. În închisorile comuniste, pe care le parcursese cu brio, pentru că-i plăcuseră driblingurile lui Maniu și mai ales concurase la luptă liberă în războiul anti-sovietic, nu se juca decât fotbal. Tataia se săturase și de Miliție și de fotbal. Prefera gimnastica. Astăzi, fără pic de închisoare, unii iubesc și Miliția, și fotbalul prost.

După Kiriță Giani, Dicu își numără anii: Dinamo nu se zbate între viață și moarte. Dinamo crapă-n nenăscare

Dinu și Lupu au fost cam singurii „câini” care s-au revoltat împotriva sistemului hotelier de la Dinamo. Acum a apărut și Giani Kiriță.

„Dinamo se zbate între viață și moarte. Singurii care au ținut steagul sus sunt suporterii noștri. (…) Acum merg la meciuri pentru băiatul meu, eu nu mai trăiesc la maximum, dar îmi place că galeria noastră nu s-a schimbat deloc, că nu l-a uitat pe unicul nostru căpitan, Cătălin Hîldan”, a spus Giani, la Pro Sport Live.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Țălnar și Orac au reînviat în gândul meu. Despre Mister… nici nu mai vorbesc… Dar gândul naște coșmaruri, iar unul dintre acestea mi s-a petrecut chiar la hotelul care ține loc de club, pentru Dinamo. Mă rog, o secție de miliție, pentru că se rătăcise pe acolo Anghelache. Veșnicul Anghelache, al cărui scop etern a fost să ajungă până la șiretul stâng al lui Nicu Badea. Domnia sa nu înțelesese că-i trebuie (și) coloană vertebrală pentru asta.

Anghelache venise cu o pastișă, pe care trebuia s-o publice în ziarul familiei care păstorește și acum clubul Dinamo. Era atât de prost scrisă, iar dânsul atât de imberb, încât „tema”, deși făcută, n-a fost publicată niciodată. Glumind, mai mult sau mai puțin, chiar și dinamoviștii au logică. Alexandru David, președintele actual și singurul om purtător de substanță de acolo, a decis: „NU!”.

Scriitorul Gelu Negrea: „Pe vremea lui Nicu Badea, Dinamo a cucerit ultimul titlu”

Din păcate pentru suflarea alb-roșie, Dinamo nu mai este o echipă de fotbal. Este un hotel, care se zbate în play-out-ul turismului din viețile noastre. Cornel Dinu nu-i „trântește” pentru că e furios. E dureros de crâncen cu propriul său sânge. Îl doare, pentru că e sentimental, iar Dinamo e cinică. Noi, ăștia, „nedinamoviștii”, judecăm la rece și mai ales privim cifre. Giani Kiriță are dreptate. Nu mai poate trăi netrăirea.

În ultima vreme nu am văzut un meci al lui Dinamo care să mă bucure și, cu atât mai grav, să mă convingă. Culmea, mă sună scriitorul și jurnalistul Gelu Negrea. Oltean dar, culmea, dinamovist fanatik. Iată ce aud: „Dinamo pare falimentară, dar cei care găsesc unicul vinovat în Ionuț Negoiță nu trebuie să uite că acest personaj, cu relele și cu incompetența sa, a salvat Dinamo de la insolvență. Însă, asta nu e o scuză pentru ce se întâmplă acum la Dinamo, dar este un fapt corect și de care trebuie să se țină seama în evaluarea lucrurilor. Pe vremea lui Nicolae Badea, Dinamo a obținut ultimul titlu. E un fapt. E bine să mai judecăm lucrurile și cu fapte”. Gelu nu dă cu parul. Nici noi, dar ochii sunt academic deschiși.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Dusan Uhrin, singurul dansator al madamei Competență

Giani Kiriță s-a supărat pe Dinamo. Mister e furios. Tataia nu mai e, pentru că și-a găsit o cărare, ca să nu se înfurie. Gelu Negrea scrie extraordinar despre Caragiale și despre… Dinamo. Realitatea e că actualul Dinamo nu e nebotezat, e chiar nenăscut. E drept, acest Dusan Uhrin, pe care îl laudă și Giani, pare un antrenor competent. Dar ce te faci cu madama Competență, când în capul scării te așteaptă satrapul de soț gelos, cu satâr, buzdugan, măciucă, vitriol și cine știe ce cătușe mai are ‘mnealui prin hotel?

Dinamo s-a calificat în semifinalele Cupei, după ce a câștigat cu… Clinceni. Nu cu SV Hamburg, la care mă uitam cu tataia… Nu știu câți „tataie” sau „tatai” au văzut meciul cu „acedemicii clinceniști”, fără a ofensa, Doamne ferește, clubul respectiv. Dar știu sigur că gluma are pretenții de realitate. La fel de real este și faptul că rețin din articolul publicat de confrații de la ProSport că domnul Prunea și domnul Bălănescu își pun piedici. Se dau sms-uri, se convoacă întâlniri ilegale, mai ceva decât și-ar fi dorit pseudo-ilegaliștii comuniști, din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Și toate pleacă de la… hotel, unde mai apar, firește, niscaiva investitori arabi. Că așa e în fotbal….

Hotelul face clubul, nu clubul face hotelul. Viața nu se desfășoară în play-out

Dinamo nu mai e Dinamo, de multă vreme. Sigur, poți să bați Clinceniul, poți să ai a doua galerie din țară (după cea oltenească), te poți mândri că Mister Cornel Dinu scrie la FANATIK, dar toate astea nu țin loc de viață. Viața nu se desfășoară în play-out.

Giani merge la meciuri pentru copilul său. Încearcă să-l invite la o legendă, nu la Teatrul de Păpuși. Gelu ia pastile, înaintea meciurilor, ca să-i palmeze furia. Dar, dincolo de toate, e bine că există un hotel. Unde și lui David i-a căzut părul. De atâta bucurie. Dar, dacă ai hotel, ai prestanță, ce-ți mai trebuie și club?

Undeva, departe, ca într-o melodie celebră, Nicu Badea zâmbește. El nu râde, pentru că aristocrații n-au „borcisme”. Vorba unui… coleg editorialist. Istoria nu este o femeie ușoară. Are o balanță mult mai practică decât justiția, unde mai pui că n-are nici ochii legați. Istoria are suflet, are potență, memorie și chiar… galerie. Adică ultimul lucru pe care îl mai are Dinamo. Istoria nu are hotel. Istoria e un fel de „tataia” care preferă să sufere, dar să nu intre în raza penibilului.

Îmbătrânim privind Dinamo, îmbătrânim scriind despre Dinamo și nicio slovă veselă, scrisă prin periferiile clasamentului, nu poate dezbătrâni o senzație de minus infinit.