Un fotbalist român i-a înnebunit pe fani la DEBUT, în Olanda: “We love you”

Adrian Dumitru   
în Stiri principale
28/10/2013, 19:00
Un fotbalist român i-a înnebunit pe fani la DEBUT, în Olanda: “We love you” GALERIE FOTO

Fotbalul românesc pare un izvor nesecat de talente native, însă puţini dintre cei care se transferă în campionatele puternice confirmă şi sînt apreciaţi. După Alexandru Maxim, care încîntă meci de meci fanii lui Stuttgart, şi Vlad Chiricheş, care şi-a cîştigat locul de titular la Tottenham, a venit rîndul altui fotbalist român de perspectivă să încînte fanii unei echipe dintr-un campionat puternic. Cătălin Tîră (19 ani), atacant provenit din pepiniera lui Dinamo, a debutat în acest weekend pentru echipa mare a lui Den Haag în victoria surprinzătoare cu Twente (3-2), iar fanii l-au ovaţionat la scenă deschisă.

Plecat la 16 ani din ţară, la Udinese, Cătălin Ţîră a ajuns la Den Haag, după un periplu de cîteva sezoane la Lazio, însă neînţelegerile contractuale dintre cele două părţi l-au îndrumat pe atacantul român către “Ţara Lalelelor”. Trimis la formaţia secundă pentru a-şi reveni din punct de vedere fizic, vîrful de 19 ani a fost chemat la prima echipă după ce a marcat pentru echipa secundă cinci goluri în patru meciuri, bifînd şi un hattrick în doar patru minute!! “Este un tînăr pur şi simplu fabulos! Are nişte calităţi rar întîlnite şi va fi unul dintre vîrfurile generaţiei sale, vă promit. Are parte de o educaţie bună, iar faptul că evoluează în străinătate de la o vîrstă fragedă l-a ajutat. Gîndiţi-vă că a marcat treo goluri în patru minute! Cîţi se pot lăuda cu performanţa asta în fotbalul profesionist?”, a declarat, pentru FANATIK, Florin Manea, impresarul care l-a dus pe Ţîră în Olanda.

arhivă personală  Ovaţionat de tot stadionul: “We love you, we do”

Contact de FANATIK, fiul fostei glorii rapidiste, Fane Ţîră, şi-a descris trăirile la primul meci în prima ligă olandeză. Chiar dacă nu a înscris, atacantul de 19 ani care a intrat în minutul 75, la scorul de 2-1 pentru formaţia sa, a contribuit la victoria lui Den Haag. “Nu am avut emoţii, eram doar nerăbdător să debutez. Am avut parte şi de o primire ca-n poveşti din partea galeriei, iar asta m-a ajutat. Aici, fanii susţin în aceeaşi măsură şi echipa secundă şi de acolo cred că au prins încredere în potenţialul meu. Le mulţumesc că m-au ovaţionat şi sper să nu-i dezamăgesc!”, a dezvăluit fotbalistul. La finalul meciului, mulţumiţi de scorul de pe tabelă şi jocul prestat de fotbaliştii lui Den Haag, fanii au scandat numele lui Cătălin Ţîră. “We love you Ţîră, we do”, a fost una dintre scandările suporterilor olandezi.

tira

taraaaa

Închide ×