Gigi Becali nu a stat deoparte după scandalul iscat între Andrei Cordea și Cristiano Bergodi. După ce a transmis ce pedeapsă ar trebui să primească cei doi, patronul FCSB l-a luat în primire pe Daniel Pancu. Antrenorul lui CFR Cluj a primit critici pentru declarațiile date despre omologul său de la U Cluj.
Deși Andrei Cordea și Cristiano Bergodi au fost la un pas de bătaie, pe teren, după CFR Cluj – U Cluj 3-2, mai șifonat a ieșit Daniel Pancu. La figurat, deoarece antrenorul vicecampioanei a primit o sumedenie de critici pentru ceea ce a spus la flash-interviu și la conferință.
Pe scurt, Pancu a țipat că „un străin, Bergodi, a venit în țara lui, România, pentru a îi bate jucătorii”. Afirmațiile date de antrenorul lui CFR Cluj sunt condamnate inclusiv de Gigi Becali.
„El (n.r .- Cristiano Bergodi) nu e italian. El, aici, e antrenor. Dacă făcea alte lucruri, da. Dar el a făcut ce a făcut ca antrenor. ‘Bergoti’, așa îi zice Andone, ‘Bergoti’. El se consideră și puțin român, după 20 de ani poate fi puțin asimilat ca român. Dar nu vreau să îl comentez pe Pancu.
E prea băiat bun, dar vorbește aiurea. Vrea el să fie orgolios. ‘Nu mă dezic de ce am zis’. Cum ar veni, mai accentuez. Greșește mai mult. În loc să zică ‘da, domne, am greșit’. A vrut să arate că e orgolios”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport 1.
Mult mai vehement decât patronul FCSB-ului a fost Mihai Stoica. „Mie cel mai grav ce s-a întâmplat la Cluj mi s-a părut discursul lui Pancu. Dar, la un om, care, la un momentdat vorbea că e de acord cu Kadîrov nu mă miră foarte tare. Pancu știe fotbal, l-am auzit, am stat lângă el la meciuri, probabil că știe să și antreneze, dar în discursuri o cam ia razna. Și nu e normal”, a declarat Mihai Stoica, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.