Exact în perioada în care naționala României a fost învinsă de Turcia la Istanbul cu scorul de 0-1 în semifinala barajului de accedere la Cupa Mondială, academia lui Gică Hagi a disputat la nivel de Under 14 meciuri amicale împoriva a două dintre cele mai importante cluburi de fotbal din această țară. Este vorba despre Beșiktaș și Fenerbahce.
„Regele” a încercat să stabilească o astfel de partidă de pregătire în acest weekend și contra celor de la Galatasaray, echipa la care el a scris istorie ca fotbalist, dar acest lucru nu a fost posibil în cele din urmă, întrucât Federația Turcă de Fotbal a stabilit ca echipa de juniori a turcilor să joace în campionat pe data de 30 martie. Așadar, vineri, 27 martie, Academia Gheorghe Hagi, generația născută în 2012, s-a duelat cu echipa similară a celor de la Beșiktaș, iar turcii s-au impus cu scorul de 3-1.
În cursul zilei de sâmbătă, 28 martie, viitoarele staruri de la Farul Constanța au avut meci cu Fenerbahce, iar deznodământul a fost chiar și mai dur. Gruparea din Istanbul a câștigat cu scorul de 5-1. Duminică, 29 martie, Academia Hagi mai are programată o astfel de partidă de pregătire, la același nivel de vârstă, contra celor de la Istanbul Bașakșehir, cu începere de la ora României 11:00.
Bineînțeles că scopul acestui turneu amical a fost acela de a se vedea exact nivelul la care se află în prezent această formație U14 de la Academia Gheorghe Hagi. „În țară, ai mei câștigă multe meciuri la scor. Au nevoie de meciuri dificile, de adversari puternici. Să își dea seama că au mult de muncă”, a fost mesajul transmis cu ocazia acestei acțiuni. De asemenea, acest context a fost folosit și în scopuri recreaționale într-o anumită măsură. De exemplu, în timpul liber, juniorii au fost duși să viziteze stadionul lui Galatasaray.
Andrei Vlad, John Paul Bou Chedid – portari; Bogdan Bețiu, Patrick Curumi, Andrei Urdea, David Băiceanu, David Rădulescu, Patrick Iliescu, Bogdan Manea, Denis Cogali, Alexandru Caras, Raul Bancea, Gabriel Popescu, Răzvan Bucos, Andrei Alesandru, Robert Calaigii, Alexandru Gheorghe, Eric Lungu, Theodor Bunescu – jucători de câmp. Antrenor: Cosmin Constantin. Director coordonator: Mihai Stere. Antrenor cu portarii: Valentin Dumitrică.