Sport

După Țicu și Iustin Răducan, Neagoe mai renunță la trei fotbaliști! Petrolul forțează remanierea lotului

Ploieștenii intenționează să schimbe o parte din lot în această iarnă, cu scopul de a ieși din zona fierbinte a clasamentului, în care au stat tot sezonul
30.12.2025 | 09:50
Dupa Ticu si Iustin Raducan Neagoe mai renunta la trei fotbalisti Petrolul forteaza remanierea lotului
După Valentin Țicu, și Lucian Dumitriu se va despărți de Petrolul FOTO sportpictures
ADVERTISEMENT

Petrolul a avut o toamnă mult sub pretențiile echipei. Ploieștenii termină anul 2025 pe loc de baraj, având doar 20 de puncte, după 21 de etape. Schimbarea antrenorului, cu Eugen Neagoe în locul lui Liviu Ciobotariu, a revigorat oarecum echipa, dar nu suficient de mult pentru a scăpa de griji.

Lucian Dumitriu va fi pus și el pe liber

Antrenorul de 58 de ani vrea o schimbare radicală a liniilor în 2026. Neagoe a cerut insistent conducerii clubului întăriri, dar în același timp a stabilit și disponibilizări. Primul fotbalist căruia i-a fost reziliat contractul este Valentin Țicu.

ADVERTISEMENT

Fostul căpitan al echipei, produs 100 % al clubului, va pleca de la echipă în această iarnă. Țicu a fost victima unei accidentări grave, dar mai ales a unor erori medicale petrecute în spitalele de stat din România.

După Țicu, Petrolul i-a reziliat contractul și lui Iustin Răducan, care era la echipă din 2023. Fiul lui Narcis Răducan a bifat 16 meciuri pentru prima echipă, iar de la venirea lui Neagoe a fost trimis la echipa a doua a clubului.

ADVERTISEMENT

Tolea, împrumutat la FC Voluntari

Disponibilizările nu se vor opri aici. Următorul pe listă este fundașul Lucian Dumitriu. Și el a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate și a revenit în luna noiembrie, dar a prins doar 31 de minute, acestea fiind singurle lui apariții în 2025.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 33 de ani, Dumitriu termină contractul cu Petrolul în vara anului 2026, dar a fost anunțat să-și caute echipă pentru partea a doua a sezonului în curs. El era unul dintre cei mai vechi componenți ai lotului, venind la Petrolul în vara anului 2022. El a jucat fix 100 de meciuri în campionat și cupă, marcând două goluri.

Un alt fotbalist la care renunță Neagoe este Cătălin Tolea. Fotbalistul promovat ca titular de Adrian Mutu, la începutul anului, nu intră în vederile lui. Tolea (23 ani) va fi împrumutat la FC Voluntari, unde va lucra sub comanda lui Florin Pîrvu.

ADVERTISEMENT

Neagoe nu-l vrea nici pe Doukansy

Nici Brahima Doukansy nu l-a convins pe Neagoe, care nu va mai conta pe el. Fotbalistul format la Olympique Marseille are o ofertă din Serbia și Petrolul vrea să-l îndrepte acolo, deși mai are doi ani și jumătate de contract. Doukansy a jucat 15 meciuri pentru ploieșteni, marcând un gol în Cupa României.

Petrolul Ploiești se va pregăti pentru a doua parte a campionatului într-un cantonament în Antalya, în perioada 3-13 ianuarie. „Lupii” vor susține și trei partide de verificare, în echipelor: Gaziantep FK (6 ianuarie), SK Fatih Karagumruk (9 ianuarie), GKS Katowice (11 ianuarie).

În cantonament ar putea merge și Daniel Popa, fostul atacant de la FCSB, revenit în țară, după o experiență în Turcia. El are o ofertă activă de la Petrolul, dar așteaptă și decizia a două cluburi din străinătate, care s-au arătat interesate de serviciile lui.