Spania și România plâng împreună moartea lui Mircea Spiridon, românul de 50 de ani care și-a sacrificat viața pentru a-i salva pe alții din calea flăcărilor.
Mircea Spiridon, eroul român care a murit în Spania, se întoarce acasă. Soția decedatului, Elena, a transmis un mesaj extrem de emoționant, pentru FANATIK, oferind totodată și detalii despre când și unde va avea loc înmormântarea eroului român.
„Mă întorc acasă… După greul încercării din Tres Cantos, Madrid, drumurile mele duc din nou în orașul meu natal: Tulcea. Miercuri, 27 august, voi fi așezat la capela Bisericii Sf. Ierarh Nicolae, pentru ca cei care vor să-și ia rămas bun să poată veni. Joi, 28 august, pașii mei se vor opri pentru totdeauna în Cimitirul Eternitatea, dar inima mea va rămâne în amintirea voastră. Nu plec cu adevărat, pentru că fiecare gând bun și fiecare lacrimă îmi vor ține vie amintirea. Vă îmbrățișez, Tulcea mea dragă”, transmite văduva.
Plecat din Tulcea în urmă cu aproape două decenii pentru un viitor mai bun, Mircea și-a găsit sfârșitul în Madrid, în localitatea Tres Cantos, într-un incendiu devastator. Povestea lui a emoționat nu doar comunitatea românească, ci și întreaga Spanie.
Pe 19 august, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Teofil de Iberia a oficiat slujba de pomenire pentru Mircea Spiridon. La slujbă au fost prezenți clerici, maici, dar și sute de români și spanioli care au vrut să își ia rămas bun.
În cuvântarea sa, ierarhul a subliniat că moartea lui Mircea Spiridon este o lecție de credință și iubire: „La căpătâiul adormitului în Domnul Mircea Spiridon putem să învățăm două lucruri fundamentale: viața pământească este doar o etapă pregătitoare pentru veșnicie; iar singura bogăție cu care mergem în veșnicie este dragostea, de care domnul Mircea Spiridon a dat dovadă până la ultima răsuflare”.
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, alături de numeroși credincioși, nu a oferit doar sprijin moral și spiritual familiei, ci și unul financiar, pentru a-i ajuta pe cei rămași în urmă să facă față grelei încercări.
Mircea Spiridon era cunoscut în comunitatea românească din regiunea Madrid ca un mecanic priceput și un om cu suflet mare. Vecinii și prietenii povestesc că era mereu gata să sară în ajutor, fără să aștepte nimic în schimb. Iar în ultima sa faptă de viață, sacrificiul suprem, confirmă acest adevăr.
La moartea lui Mircea a reacționat inclusiv premierul spaniol Pedro Sanchez: „Toată afecțiunea mea se îndreaptă către familia bărbatului care a decedat la Tres Cantos din cauza incendiului”.
De asemenea, Consiliul Local Tres Cantos a transmis mesaje de durere familiei pentru pierderea lui Mircea. Ministrul Regional al Mediului, Agriculturii și Internelor din Comunitatea Madrid, Carlos Novillo, a participat și el la priveghiul oficiat de preoții români, la fel și președinta comunității madrilene, Isabel Diaz Ayuso.
În seara zilei de 11 august 2025, un incendiu a izbucnit în apropierea cartierului Soto de Vinuelas. Temperaturile depășeau mai bine de 30 de grade, vântul sufla puternic, iar vegetația uscată a transformat totul într-un infern. În doar 40 de minute, flăcările au cuprins peste 2.000 de hectare. Printre cei afectați se afla Miguel, un bătrân de 83 de ani, proprietarul unui centru ecvestru.
Când acesta l-a sunat pe Mircea să-l ajute să salveze caii, românul nu a stat pe gânduri. În loc să fugă din calea flăcărilor, s-a dus direct în mijlocul lor, încercând să salveze atât animalele cât și viața prietenului său. Când elicopterul Gărzii Civile a reușit să ajungă la el, era încă în viață, însă cu arsuri pe 98% din corp și plămânii grav afectați de fum. Medicii spitalului La Paz au încercat să îl salveze, dar, în ciuda eforturilor disperate, a murit câteva ore mai târziu.