Fotbal intern

Dusan Uhrin, interviu pentru FANATIK înainte de FCSB-Dinamo: ”Să iasă scântei! Cu Negoiţă n-am vorbit niciodată, nu cred că vinde clubul!”. EXCLUSIV

02.10.2019 | 21:19
Dusan Uhrin interviu pentru FANATIK inainte de FCSBDinamo Sa iasa scantei Cu Negoita nam vorbit niciodata nu cred ca vinde clubul EXCLUSIV
ADVERTISEMENT

Antrenorul lui Dinamo, Dusan Uhrin, a explicat în exclusivitate pentru FANATIK ce le va cere jucătorilor înaintea meciului cu FCSB. Tehnicianul ceh de 51 de ani știe cum pot fi învinși roș-albaștrii și nu-i pasă cine face primul 11 și schimbările la marea rivală. La Dinamo cuvântul ”luptător” trebuie implementat în această săptămână. Asta vrea antrenorul ”câinilor” de la fotbaliști. Și să joace și în memoria lui Cătălin Hîldan, ”Unicul Căpitan” despre care a aflat că a decedat în urmă cu 19 ani pe 5 octombrie. De asemenea, el a dezvăluit că nu a apucat să-l întâlnească până acum pe Ionuț Negoiță, despre care crede că nu va vinde până la urmă clubul din Ștefan cel Mare.

Interviu Dusan Uhrin pentru FANATIK înainte FCSB-Dinamo. “Nu m-am întâlnit niciodată cu Ionuţ Negoiţă!”

-Ce înseamnă pentru tine și pentru jucători derby-ul cu FCSB?

Foarte mult. Este important pentru fiecare dintre noi. Jucătorii simt că ceva important va veni. Ne pregătim tactic, nu știu cum vom juca deocamdată, dar ceea ce știu sigur este că trebuie să ne luptăm! Dacă nu vom lupta, putem pierde și cu o echipă de liga a patra. Asta le cer înainte de acest meci: să fie războinici pe teren. Să iasă scântei pe gazon sâmbătă seara!

ADVERTISEMENT

-Se joacă într-o zi specială, pe 5 octombrie, când Cătălin Hîldan, cel mai iubit căpitan, a murit pe gazon acum 19 ani…

Trebuie să ne luptăm pentru asta! Să-i facem fericiți pe suporteri și să jucăm în memoria lui. Jucătorii români înțeleg asta, dar cei străini nu știu dacă o fac, dacă realizează la ce club mare joacă. Trebuie să facem totul ca ei să știe istoria acestui club.

ADVERTISEMENT

-Care este relația ta cu Ionuț Negoiță? Ai vorbit vreodată cu el?

Nu, niciodată. Nu m-am întâlnit cu el. Poate săptămâna asta să mă întâlnesc, nu știu. El a fost plecat câteva zile, apoi noi am avut meciuri, am fost o săptămână plecați. Știu că el vrea să vândă clubul, are afaceri, așa că nu am avut timp.

-Dar crezi că el va vinde clubul?

Nu cred. Dar nu știu nimic despre asta.

“O singură dată mi-a spus un patron să schimb un jucător”

-Cum ai reacționa dacă un patron ți-ar dicta schimbările în timpul unui meci cum o face Gigi Becali?

ADVERTISEMENT

Nu mi s-a întâmplat niciodată. Ah, ba nu, o singură dată, în Cehia! Mi-a spus patronul doar că am putea să schimbăm asta și asta în echipă. Conduceam, am schimbat și am făcut egal! Dar era un jucător foarte bun cel pe care ar fi trebuit să-l introduc, așa că am zis ok, bine, fie! Dar n-a fost o mutare norocoasă de acea dată.

-Cum crezi că va fi meciul cu FCSB?

Va fi greu pentru noi. Nu pot să vă spun cum va fi. Sunt doar concentrat să nu fac greșeli în ceea ce privește primul 11 și apoi cu schimbările. Pentru asta fiecare antrenor trebuie să fie pregătit. Ce trebuie să faci dacă ești condus ca să câștigi meciul.

ADVERTISEMENT

-Știi că acum te duelezi cu Gigi Becali…el face de obicei primul 11 la FCSB…

Nu mă duelez cu nimeni. Noi ne luptăm contra FCSB. Nu contra unui antrenor sau unui patron. Eu vreau să câștig cu FCSB și nu mă interesează cine face primul 11, important este să dăm noi totul pe teren, să luăm cele trei puncte și să facem toată suflarea dinamovistă fericită.

  • 3 echipe a antrenat Dusan Uhrin în România: Poli Timișoara, CFR Cluj și Dinamo
ADVERTISEMENT