Sport

Dusan Uhrin a lăsat acasă șapte jucători pentru derby-ul Rapid – Dinamo. Ce se întâmplă cu Irobiso, ultimul transfer. Exclusiv

Dușan Uhrin are mari bătăi de cap înaintea debutului pe banca lui Dinamo. Tehnicianul ceh nu se va putea baza pe șapte fotbaliști la derby-ul cu Rapid.
12.03.2022 | 20:18
Dusan Uhrin a lasat acasa sapte jucatori pentru derbyul Rapid  Dinamo Ce se  intampla cu Irobiso ultimul transfer Exclusiv
ADVERTISEMENT

Dușan Uhrin a semnat contractul pentru al treilea său mandat în Ștefan cel Mare și va putea sta pe bancă la derby-ul cu Rapid datorită unui artificiu al conducerii roș-albilor, dezvăluit în exclusivitate de FANATIK.  Tehnicianul ceh se confruntă cu probleme de efectiv înaintea partidei de la Mioveni, mai mulți jucători fiind lăsați acasă din diferite motive.

Dușan Uhrin, fără șapte jucători la derby-ul Rapid – Dinamo. Ce se întâmplă cu Christian Irobiso

FANATIK a aflat în exclusivitate că șapte jucători dinamoviști nu au făcut deplasarea pentru derby-ul cu Rapid. Cosmin Matei, Alexandru Răuță, Mirko Ivanovski, Antoni Ivanov, Răzvan Patrice și Igor Jovanovic nu au fost recuperați după accidentări și au fost lăsați acasă de Uhrin.

ADVERTISEMENT

Cei șase au absentat și de la meciul din ultima etapă a sezonului regulat, când roș-albii au jucat la Cluj. Din delegația lui Dinamo nu va face parte nici Steliano Filip. Fundașul stânga este suspendat pentru partida din prima etapă a play-out-ului, după ce a fost eliminat în CFR – Dinamo 4-1.

Fanii lui Dinamo primesc însă și o veste bună. Site-u nostru a aflat că, pentru partida de la Mioveni, în lotul lui Dinamo a fost inclus și Christian Irobiso, cel al cărui transfer a fost dezvăluit în exclusivitate de FANATIK.

ADVERTISEMENT

Atacantul nigerian nu este singura surpriză a lui Uhrin. În autocarul care îi va duce la Mioveni pe „câinii roșii” va urca și Vlad Morar, celălalt vârf transferat de la Gaz Metan Mediaș.

Rapid – Dinamo, derby-ul anti-fair-play

Duminică, 13 martie, de la ora 20:30, pe stadionul din Mioveni se vor înfrunta cele mai agresive două echipe din Casa Pariurilor Liga 1. Roș-albii conduc ierarhia, cu opt cartonașe roșii încasate în sezonul regulat, competiție în care adversara din Giulești avut parte de șapte eliminări.

ADVERTISEMENT

Cele două rivale bucureștene au obiective diferite în play-out. Dinamo luptă să se salveze de la prima retrogradare din istorie, în timp ce noua echipă a lui Adrian Mutu și-a propus să termine pe locul 7. În prezent, „câinii” sunt la baraj, pe poziția a 14-a, cu nouă puncte, la șase lungimi de salvarea directă. De cealaltă parte, alb-vișiniii sunt pe 9, cu 20 de puncte.

Deși Rapid a făcut un campionat mult mai bun decât Dinamo, statistica este de partea fotbaliștilor lui Dușan Uhrin. Nou-promovata nu a reușit să se impună de 14 ani într-un derby cu rivala din Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT
  • 9,06 milioane de euro este cota de piață a lotului lui Dinamo, conform transfermarkt.com
Tags: