Gigi Becali a oferit un amplu interviu la FANATIK SUPERLIGA. Patronul FCSB-ului știe de ce echipa sa e mai puternică decât cea a lui CFR Cluj care a dominat campionatul timp de nu mai puțin de 5 ani de zile.
Horia Ivanovici i-a ridicat mingea la fileu lui Gigi Becali pe un subiect care a stârnit ample discuții: „Vreau să vă întreb ceva. În ultimele 24 de ore se discută următoarea teorie și chiar sunt foarte curios să-mi spuneți dacă dumneavoastră credeți că este adevărat sau nu.
Sunteți de acord că actualul FCSB seamănă ca forță, bărbăție, inteligență tactică și valoare, dar în primul rând ca bărbăție cu echipa aia de bărbați a lui Dan Petrescu care a luat 5 titluri la rând la CFR?”.
Gigi Becali e în același asentiment, însă știe care e marele plus al FCSB: „E adevărat, a fost așa. Echipa lui Dan Petrescu a fost, dar treaba e că noi acuma avem și tehnică. Adică noi jucăm și nu avem numai puterea aia. Avem puterea combinată și cu tehnica”.
Horia Ivanovici a completat: „Știți la ce mă refer. Dumneavoastră ziceați pe vremuri: ‘Băi, Horia. Parcă am fost copii față de bărbații de la CFR Cluj’. Când băteau ei acum câțiva ani. Acuma așa pare FCSB-ul. Parcă voi sunteți acuma echipa aia de bărbați care îi domină pe oricine. Parcă ăia sunt copiii acuma și s-a întors roata”.
Gigi Becali consideră că FCSB este o echipă mult mai creativă și cu mai multă fantezie: „Păi așa este. Noi dominăm nu numai prin forță, îi dominăm și prin tehnică, adică pasăm. Noi plimbăm mingea”.
Horia Ivanovici a concluzionat: „Echipă și de forță, dar mai bună decât cea care a luat 5 titluri a lui Dan Petrescu. Acum e bătaie clar cu Universitatea Craiova”.
Gigi Becali nu se gândește însă atât de departe și are un singur vis: „Pe mine nu mă interesează să iau 5 titluri. Pe mine mă interesează să îl iau pe-ăsta și dup-aia să mă duc în Liga Campionilor și vom mai vedea ce-o fi”.