Baiaram pentru calificare! A fost singura noastră discuție în contradictoriu despre Știința. Terenul sintetic. Noi am vorbit cu noi înșine, noi ne-am temut: vom reuși să ne facem jocul pe un teren de plastic? Cum va fi acolo, în Țara lui Moș Crăciun? Cu daruri multe? Universitatea Craiova nu a avut însă, în fața confruntării cu finlandezii de la KuPS, prea mari emoții, a luat ea fotbalul și ne-a lăsat nouă întrebările și temerile. Pentru un timp, pentru a ni le înlocui cu speranțe. Intacte, până la retur.
Un antrenor de 35 de ani, Miika Nuutinen, care își ține echipa pe locul întâi în campionat, a arătat că ai lui știu ceva fotbal. Nu însă cât știe, cât poate și cât trebuie să arate Știința pe “Ion Oblemenco”, joia viitoare. Cei zece ani în plus ai lui Filipe Coelho au contat însă enorm într-un meci în care Craiova a demonstrat, înainte de orice, maturitate. Știința știa că nu are voie să nu reușească acolo, într-o țară cu nopți albe și zile albastre, culorile ei și viața noastră.
E adevărat, în Finlanda culorile acestea sunt naționale și o realitate perpetuă, dar Craiova, care le are și ea în ADN, și le-a însușit și pe ale lor, reușind un fel de transplant perfect care, în astfel de cazuri, se numește, de regulă, “calificare”. Chiar și la 1-1. Mai ales la 1-1! Serile noastre albastre s-au dovedit mai intense decât nopțile lor albe!
Dar meciul KuPS – Știința nu a fost despre cromatică, ci despre valoare. Ca și culorile, și ea s-a văzut imediat! Fără Romanchuk și fără Assad, dar, de data asta, cu amândoi pe bancă de rezerve, Coelho a trimis în teren formula clasică deja, cu Popescu – Rus, Stevanovic, Screciu- Mora, Cicâldău, Mekvabishvili, Bancu- Etim, Nsimba și Baiaram.
La 3000 de kilometri distanță de Polul Nord, meciul s-a dezghețat abia în minutul 18, când Nsimba îl găsește în marginea careului pe Etim și șutul acestuia, din întoarcere, trece milimetric pe lângă bara din dreapta portarului! Apropo de cromatica meciului, KuPS a jucat în galben- negru și a părut de valoarea Brașovului din anii buni.
După o jumătate de oră de meci, meciul arăta mai bine pentru Craiova, Baiaram și Nsimba fiind mai periculoși decât toată echipa finlandeză la un loc. În zadar însă, tabela părea înghețată și așa a rămas până în minutul 39, când mingea a circulat rapid pe traseul Anzor – Cicâldău -Rus, iar centrarea ultimului, ajuns extremă dreapta, l-a găsit la capătul ei pe formidabilul Baiaram, care nu a mai iertat: 0-1! Un fotbalist de milioane care semnează astfel pentru milioanele Craiovei, pentru că o calificare în grupe este aproape antamată! Universitatea este, astăzi, într-un fel, și expresia acestui talent uriaș, uneori inegal cu el însuși, dar întotdeauna gata să se revanșeze pentru imensa cantitate de încredere pusă în el! Un excepțional fotbalist!
Repriza secundă aduce de la cabine o altă Craiovă însă, temătoare, retrasă prea mult, și asta îl obligă, după exact o oră de joc, pe Filipe Coelho să-i scoată pe Cicâldău, Baiaram și Nsimba, pentru a-i introduce pe David Matei, Assad și Teles, dar consecințele nu sunt aproape deloc vizibile, Știința rămânând în niște corzi pe care le acceptase oricum prea ușor. Iar fostul petrolist Jyry bate al nu știu câtelea corner și Jaime Moreno, cu o lovitură de cap, egalează. Al șaptelea gol, din ultimele zece, încasat de Universitatea dintr-o fază fixă! Poate că nu din întâmplare, nu?
E minutul 72. Filipe Coelho îl aruncă imediat și pe Tavares în luptă, în locul lui Etim, dar Știința pare mulțumită și așa. Și totul pare sub control, până în ultimul minut, când Kabaye, de la KuPS se prăbușește din picioare, chiar pe linia porții lui Popescu. Sosirea ambulanței e promptă, televiziunea finlandeză oprește secvențele dramatice, dar emoția e absolută, indiferent de culori, pentru că e viața fiecăruia dintre noi acolo. Oriunde, de fapt! Băluță în locul lui Anzor în prelungiri și… urmează “Ion Oblemenco”! O remiză care va însemna, cel mai probabil, calificarea la Craiova. Dar și după aceea, va mai fi un început! Știința noastră își construiește viitorul în fiecare zi. Nu e o noutate. E o obligație!