Campioana României nu are un start de sezon foarte bun după două egaluri și o înfrângere în actuala ediție a SuperLigii. Așadar, după primele dueluri din acest an, Bănel a discutat despre cele două mutări din atacul lui FCSB, Daniel Popa și Marius Ștefănescu.
Daniel Popa nu l-a impresionat pe Bănel Nicoliță, care nu crede că atacantul adus de la U Cluj este de nivelul lui FCSB. Fostul jucător al „roș-albaștrilor” este de părere că Gigi Becali ar fi trebuit să îl aducă pe Louis Munteanu în schimb.
„Sincer, nu cred că Daniel Popa e jucător de FCSB. Mai degrabă îl luam pe Louis Munteanu. Asta a fost nebunia lui nea Gigi. L-am văzut la meciul cu Maccabi… nici nu a atins-o. E un jucător bun, dar nu e de FCSB”, a declarat Bănel Nicoliță la FANATIK SUPERLIGA.
În cadrul discuției, și Florentin Petre a făcut o analiză a noului vârf de la FCSB: „La echipe de nivelul acesta îți trebuie jucători speciali. El a dat randament bun în momentul în care toate mingiile au venit către el, dar trebuie să le mai și cauți, să o mai și simți.
El e un jucător bun care a făcut diferența, dar e mai greu la FCSB. Cu toate că acum ar fi trebuit să îi fie mai ușor, pentru că îi vin mingi de peste tot. El este în forma echipei acum. Dacă echipa nu joacă și nu dă randament, nici el nu are de unde să îți dea goluri. Din nimic nu ai cum”.
În cazul lui Marius Ștefănescu, Bănel Nicoliță este de părere că poate deveni un jucător mai important decât Daniel Popa la FCSB. Chiar dacă nu a impresionat, fostul jucător de la Sepsi are nevoie de timp pentru a presta la nivelul cerut de patron.
„Eu cred că trebuie să aibă răbdare cu el, pentru că e un jucător bun care poate să decidă meciuri. Dar dacă se mai ia de 2-3 ori de el, cred că o să cedeze, pentru că se vede că e un copil care reacționează altfel la presiune. El are presiune și când doarme la FCSB.
Nu știu cum o gestionează, dar este de 10 ori mai mare decât la Sepsi. El e bun, are execuție și joacă repede. Are calități, dar aici nu te așteaptă nimeni. Nu poți să ai 10 ocazii și să dai în următorul meci gol”, a mai spus Bănel Nicoliță la FANATIK SUPERLIGA.
Despre Ștefănescu a mai discutat și Marcel Pușcaș care l-a asemănat cu Ciprian Deac pe atacantul de la FCSB: „Eu l-am mai văzut la meciurile de acasă și are tupeu. Pe la vreo 23-24 de ani îi punea la punct pe colegii săi în vestiar.
Eu cred că poate să fie un fel de Ciprian Deac. El s-a maturizat pe la 30 de ani și seamănă ca stil cei doi. Poate să devină unul dintre liderii echipei după 5-6 etape. Îi trebuie un meci sau două în care să marcheze sau să dea pase de gol”.
Tot la FANATIK SUPERLIGA, Andrei Vochin a făcut o analiză a lui Ștefănescu. Oficialul FRF este de părere că fostul jucător de la Sepsi poate să se impună la FCSB și a explicat și de ce: „Dacă faci o analiză atentă o să vezi că în jumătate dintre meciurile foarte bune făcute de Ștefănescu la Sepsi, în prima repriză nu a contat.
A fost lăsat să își facă jocul și a dat rezultate. Cred că o să reziste, pentru că e oltean. E puțin mândru și vrea să demonstreze, să arate mai mult. Nu cred că o să cedeze. El a fost foarte aproape de echipa națională”.