Sport

Cristiano Ronaldo a fost prezentat oficial la Al-Nassr: “E un club imens, o provocare pentru mine!”. Cum i-a cucerit pe fanii din tribune, deși a evitat să facă “jonglerii”. Video

Este oficial. Cristiano Ronaldo a spus adio Europei și a semnat cu saudiții de la Al-Nassr, care îl plătesc regește: 200 de milioane de euro pe sezon.
03.01.2023 | 19:30
Cristiano Ronaldo a fost prezentat oficial la AlNassr E un club imens o provocare pentru mine Cum ia cucerit pe fanii din tribune desi a evitat sa faca jonglerii Video
Cristiano Ronaldo a fost prezentat oficial la Al-Nassr. Sursă foto: twitter.com
ADVERTISEMENT
03-01-2023
17:10

Primele cuvinte ale lui Cristiano Ronaldo la prezentarea oficială

Cristiano Ronaldo a vorbit la prezentarea oficială la Al Nassr și le-a promis fanilor că nu îi va dezamăgi și că va da totul pentru club: „Sunt bucuros să fiu aici, e o provocare pentru mine. Al Nassr e un club imens, am văzut câteva meciuri, am văzut conexiunile între jucători.

Vreau să ajut echipa și voi da tot ce e mai bun din mine! Promit că îi voi face mândri pe toți!”.

„Pentru mine e o plăcere să fiu aici. Am fost primit foarte bine eu și familia mea, voi da totul pentru Al Nassr. Le mulțumesc tuturor fanilor!

Vreau să îi fac pe fani mulțumiți, vreau să ajut pe toată lumea, vrea să câștig totul, liga este foarte dificilă, chiar dacă lumea nu știe și vreau să-i fac pe suporteri bucuroși, a mai spus Cristiano Ronaldo.

Și familia lui Cristiano Ronaldo a intrat pe teren la prezentarea oficială a starului portughez, iar acesta le-a mulțumit încă o dată suporterilor pentru modul în care a fost primit în Arabia Saudită:

„Eu și cu familia mea vrem să vă mulțumim pentru felul în care am fost primiți! Hai, Al Nassr!”.

„Cristiano este un câștigător, avem o echipă de câștigători și vrem să câștigăm tot!”, a spus și președintele lui Al Nassr.

03-01-2023
16:31

Cristiano Ronaldo este prezentat acum la Al-Nassr

03-01-2023
15:31

Cristiano Ronaldo, mesaj pentru fani înainte de prezentarea oficială la Al-Nassr

Prezentarea oficială a lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr va avea loc pe stadionul „Mrsool Park”, de la ora 18:00, ora României. Înainte de evenimentul mult așteptat, cvintuplul Balon de Aur a avut un mesaj pentru fanii formației din Arabia Saudită.

„Mulțumesc, Riyadh, pentru primirea călduroasă. Abia aștept să ne vedem la stadion în această seară”a fost mesajul lui Cristiano Ronaldo, pe pagina de Facebook.

 

03-01-2023
12:38

Cristiano Ronaldo a efectuat vizita medicală

Cristiano Ronaldo a postat pe rețelele sociale o imagine suprinsă la vizita medicală efectuată la Riyadh, în calitate de jucător al lui Al Nassr. Este a doua serie de teste impusă de clubul saudit.

Urmează prezentarea oficială, pe stadionul „Mrsool Park”. Debutul său s-ar putea produce joi, atunci când Al Nassr joacă acasă cu Al Taee.

02-01-2023
22:02

Un bilet la prezentarea oficială a lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr costă 3,75 euro

Cristiano Ronaldo a ajuns luni seara la Riyadh, iar marți la prânz va fi prezentat oficial pe stadionul „Mrsool Park”, care aparține echipei Al Nassr. La eveniment sunt așteptați peste 30.000 de fani ai formației saudite.

Oficialii clubului au anunțat că gala de prezentare va purta numele „Hala Ronaldo”, aluzie la perioada fructuoasă petrecută de portughez la Real Madrid, iar un bilet de intrare va costa 15 riali (3,75 euro sau 18,75 de lei).

Estimările sunt că Al Nassr va încasa peste 120.000 de euro din prezentare, o nimica toată față de salariul anual de 200 de milioane pe care i-l va plăti lui Ronaldo.

 

02-01-2023
21:26

Cristiano Ronaldo a ajuns în Arabia Saudită

Atacantul Cristiano Ronaldo a ajuns luni seară la Riyadh și urmează ca marți să efectueze vizita medicală și să fie prezentat oficial ca noul jucător al echipei Al Nassr.

Aeronava care l-a adus pe portughez în Arabia Saudită a aterizat pe aeroportul King Khalid. Jucătorul este însoțit de familie și o parte dintre reprezentații săi legali și financiari.

02-01-2023
14:01

Cristiano Ronaldo, prezentat pe stadion

Clubul Al Nassr a anunțat că prezentarea oficială a lui Cristiano Ronaldo va avea loc marți, 3 ianuarie, de la ora 18:00 (ora României).

Starul portughez este așteptat să ajungă luni seară la Riyadh, iar marți dimineață va efectua vizita medicală. Prezentarea oficială a fotbalistului se va face pe stadionul Mrsool Park, unde sunt așteptați 30.000 de fani.

Data debutului lui Ronaldo nu este încă decisă. Antrenorul Rudi Garcia vrea să aibă o conversație cu jucătorul în prealabil pentru a vedea în ce stare fizică se află. Dacă totul este în regulă, portughezul ar putea în partida Al Nassr – Al Tai, din etapa a 12-a a campionatului Arabiei Saudite, programată joi, 5 ianuarie, de la ora 17:00.

30-12-2022
21:44

Prima reacție a lui Cristiano Ronaldo după ce a semnat cu Al-Nassr

Cristiano Ronaldo a oferit și o primă reacție după ce a fost prezentat oficial la Al-Nassr, club care l-a transformat în cel mai bine plătit fotbalist din istorie.

„Sunt încântat să încerc o nouă experiență într-un campionat diferit și într-o țară diferită. Viziunea pe care o are Al-Nassr mă inspiră foarte tare. Abia aștept să mă alătur colegilor mei și să îmi ajut echipa să obțină cât mai multe succese”, a declarat CR7 , citat de jurnalistul italian Fabrizio Romano.

30-12-2022
21:18

Cristiano Ronaldo a fost prezentat oficial la Al-Nassr

Este oficial! Cristiano Ronaldo este fotbalistul saudiților de la Al-Nassr! Cvintuplul Balon de Aur a semnat până în 2025 cu ocupanta locului 2 din Saudi Professional League și va încasa un salariu colosal, în valoare de 200 de milioane de euro pe sezon. La Al-Nassr, CR7 va fi antrenat de Rudi Garcia și va purta, bineînțeles, tricoul cu numărul 7.

„Acest transferînseamnă mai mult decât istorie în devenire. Acesta este un transfer care nu doar că va inspira clubul nostru să obțină un succes și mai mare, ci va inspira campionatul nostru, națiunea și generațiile viitoare, băieții și fetele să fie cea mai bună versiune a lor. Bun venit, Cristiano, în noua ta casă, Al-Nassr”, au anunțat saudiții.

 

30-12-2022
18:44

Presa din Golf anunță transferul lui CR7 la Al-Nassr

Jurnaliști din Golf anunţă că Ronaldo a semnat cu Al-Nassr. Potrivit celor de la Al Arabiya, starul portughez se va alătura noii echipe în ianuarie. Marca susține însă portughezul nu și-a pus încă semnătura pe contract, dar că mutarea se va oficializa în următoarele ore.

„Starul portughez Cristiano Ronaldo a semnat oficial contractul cu Al Nassr și se va alătura echipei din ianuarie 2023”, scrie Al Arabiya.

Și presa din Marea Britanie dă ca și făcut transferul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr. Aceasta anunță că fotbalistul în vârstă de 37 de ani va face în scurt timp vizita medicală la gruparea saudită și va semna contractul de 200 de milioane de euro pe sezon, valabil timp de doi ani.

27-12-2022
12:20

Preşedintele lui Al-Nassr neagă informaţiile din presa spaniolă

În ultimele săptămâni, presa din Spania a oferit mai multe detalii legate despre negocierile dintre Al-Nassr şi Cristiano Ronaldo. Recent, ibericii anunţau că transferul este iminent, însă Musli Al-Muammar, preşedintele clubului, neagă aceste informaţii.

“Știrile despre Ronaldo nu sunt corecte, iar cele mai multe dintre ele din presa spaniolă sunt minciuni”, a spus Musli Al-Muammar.

Declaraţia vine la o zi după ce Marcelo Salazar, directorul sportiv al lui Al-Nassr, a confirmat că există negocieri între clubul saudit şi Cristiano Ronaldo. 

26-12-2022
09:07

Ce spun oficialii lui Al-Nassr despre transferul lui Cristiano Ronaldo

Presa internaţională a anunţat că Ronaldo este tot mai aproape de transferul la Al-Nassr, iar oficialii clubului din Arabia Saudită au oferit o primă reacţie. Marcelo Salazar, directorul sportiv al echipei din Riad, a dezvăluit că negocierile între cele două părţi există, dar fără să ofere alte detalii suplimentare.

“Nu am dreptul să spun da sau nu. Să așteptăm și să vedem cum decurg lucrurile până la finalul anului. Așa cum vedeți, e vorba despre o negociere de o importanță enormă. Și nu numai pentru club, ci și pentru țară și lumea fotbalului. Eu, în calitate de cetățean portughez, i-am ținut mereu pumnii lui Ronaldo. În viitor veți afla”, a declarat Marcelo Salazar pentru beIN Sports.

22-12-2022
08:28

Ronaldo, în drum spre Riad pentru a semna cu Al-Nassr și Arabia Saudită

Marca a fost publicația care a vorbit, încă din noiembrie, despre posibila trecere a lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr. Iar jurnaliștii publicației amintite scriu acum că acordul se poate parafa în următoarele ore.

Este vorba despre un contract pe doi ani și jumătate, pentru 200 milioane pe sezon, ca jucător al lui Al-Nassr. Iar ulterior, până-n 2030, portughezul ar urma să fie Ambasador al candidaturii Arabiei Saudite pentru organizarea Cupei Mondiale din acel an. O candidatură în care mai sunt implicate Grecia și Egipt.

De altfel, că lucrurile sunt ca și făcute o demonstrează faptul că Al-Nassr a făcut deja demersuri pentru a se despărți de trei fotbaliști. Astfel încât să nu încalce fair-play-ul financiar în momentul în care va sosi Ronaldo.

Cristiano Ronaldo și Al-Nassr s-au înțeles, iar starul naționalei Portugaliei va deveni jucătorul saudiților începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Cristiano Ronaldo va juca în Arabia Saudită la Al-Nassr

Veteranul naționalei Portugaliei va părăsi Europa și urmează să semneze un contract cu Al-Nassr, anunță jurnaliștii spanioli de la Marca.

ADVERTISEMENT

Conform sursei citate, Ronaldo va juca în Arabia Saudită până în vara lui 2026. Cristiano și-a reziliat contractul cu Manchester United cu două zile înainte de startul Campionatului Mondial din Qatar și a pornit negocierile cu saudiții.

Atacantul în vârstă de 37 de ani va câștiga în total cu bonusuri și din alte clauze aproximativ 200 de milioane de euro anual, o cifră amețitoare chiar și pentru Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo devine cel mai bine plătit sportiv din istoria planetei

Cristiano Ronaldo va câștiga minim 250 de milioane de euro pe durata contractului de 30 de luni, ceea ce îl face cel mai bine plătit sportiv din istorie, nu doar din fotbal!

Portughezul va primi și un procent important din drepturile de imagine și de publicitate, conform înțelegerii cu saudiții.

ADVERTISEMENT

Lionel Messi și Neymar, care primesc 75, respectiv 70 de milioane de euro la PSG se vor uita cu jind la marele lor rival, care îi va surclasa din punct de vedere financiar.

Până și cei mai bine plătiți sportivi din NBA sau NFL nu se pot compara cu contractul uriaș oferit de saudiți lui Cristiano Ronaldo, chiar dacă din punct de vedere al performanței, Cristiano Ronaldo va face un mare pas înapoi.

ADVERTISEMENT

Cristiano Ronaldo, criticat în Portugalia pentru prestația de la Campionatul Mondial din Qatar

Cristiano Ronaldo a fost luat în colimator până și în Portugalia, fiind criticat de jurnaliștii lusitani, ceva care era de neconceput în urmă cu câteva luni.

Portughezul îl va avea antrenor pe francezul Rudi Garcia și va fi coleg cu spaniolul Alvaro Gonzalez, care a jucat la Racing Santander, Real Zaragoza, Espanyol sau Villarreal.

ADVERTISEMENT