Florinel Coman a fost o piesă crucială din angrenajul echipei ce a reușit să câștige primul campionat după o pauză de nouă ani, după care a prins un transfer pe bani mulți în Qatar. El nu s-a impus la Al-Gharafa, iar Gigi Becali l-ar dori înapoi la FCSB. Oficialii din Qatar i-au dat răspunsul patronului campioanei României.
După ce a anunțat deja că nu sunt șanse ca Florinel Coman să se întoarcă la FCSB în această iarnă, Gigi Becali a revenit cu o explicație mult mai detaliată despre situația fostului atacant al campioanei României:
„În Qatar acolo plătește Guvernul cum ar veni și îl lasă împrumut la altă echipă. În afară de Qatar nu. El a spus că dacă îi dau bani… A zis că face cum am spus. Deci el nu pleacă, nu se întoarce, el vrea banii, cum i-am spus eu. El mai are încă un an și jumătate cred de contract. Mai are ceva, dar mai are de luat încă 3 milioane într-un an și jumătate. Lui nu îi convine, dar i-am zis să își vadă de treaba lui, să nu fie fraier, să le ia banii. Asta le spun la toți fotbaliștii. Sportiv, da, numai la FCSB poate”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
Florinel Coman era dorința lui Gigi Becali pentru această perioadă de mercato, însă salariul său uriaș de la Al-Gharafa nu-i permite nici măcar să-l împrumute. Latifundiarul din Pipera era gata să-i plătească 600.000 – 700.000 de euro din salariul de 2 milioane de euro, însă oficialii din Qatar l-au anunțat că suma este mult prea mică pentru un împrumut al lui Coman la FCSB.
După câteva zile în care fanii au tot sperat o revenire de senzație a extremei, Gigi Becali a oferit răspunsul final despre această posibilitate: „Coman nu vine. Rămâne acolo pentru că nu-l lasă arabii”, a declarat omul de afaceri pentru Sport.ro.
Gigi Becali a aprins speranța în suporterii „roș-albaștri” cu privire la un posibil împrumut al lui Florinel Coman. Patronul lui FCSB l-a sfătuit pe fostul său jucător să facă tot posibilul să-și termine contractul în Qatar, pentru a încasa toți banii din Golf, și să nu se gândească la performanța fotbalistică.
Totuși, omul de afaceri nu ar fi refuzat posibilitatea ca Florinel Coman să fie împrumutat cu o bună parte din salariu plătită de qatarezi, așa cum a fost în cazul plecării la Cagliari: „Nu știu nimic despre Florinel Coman. O să vorbesc cu el, că vine acasă de Sărbători. Dacă îi dau arabii banii. El are două milioane, dacă îi dau ăia un milion și îi mai dau eu 600-700 de mii, să vină încoa”, spunea Gigi Becali în urmă cu o sătpămână.
Deși el a jucat destule meciuri pentru Al-Gharafa după transferul în Qatar, Florinel Coman a plecat împrumut în mercato-ul de iarnă în Serie A, la Cagliari. Fostul fotbalist de la FCSB a marcat la doar câteva secunde de la debut, contra Parmei, iar viitorul său părea strălucit.
Davide Nicola, antrenorul său de la acea vreme, începuse să-i ofere tot mai multe minute pentru a prinde ritmul competiției, însă în primul meci în care a intrat ca titular a suferit o accidentare ce l-a scos din circuit pentru tot restul sezonului.
Revenit în Qatar, Florinel Coman nu a fost folosit aproape deloc în campionat, ci doar în Liga Campionilor Asiei și în Cupa Qatarului. Recent, Coman a fost introdus timp de 40 de minute într-o partidă din competiția internă, bifând mai multe minute într-un singur meci față de câte adunase până în prezent.