Raul Florucz a fost foarte aproape să joace pentru naționala României, însă în cele din urmă a ales Austria, țara în care s-a născut. Discuții aprinse la FANATIK SUPERLIGA cu privire la mijlocașul dreapta.
Alin Buzărin consideră că Raul Florucz este un jucător de valoare, însă rămâne o necunoscută: „Asta a fost opțiunea lui. Noi nu îl cunoaștem. Joacă la o echipă fanion a Sloveniei, aproape de Austria de Ljubljana. Are 12 goluri marcate.
Vivi Răchită are o părere proastă despre campionatul Sloveniei: „Dacă ar fi Louis Munteanu în campionatul ăla, ar da 40 de goluri, nu 20. Hai, mă, lasă-mă! Am văzut când jucăm cu echipe din Slovenia ce sunt la nivel de echipe de club”.
Alin Buzărin admite totuși: „Celje, i-a scos pe Lugano și a jucat cu Lazio în sferturile de finală ale Conference League”. Vivi Răchită ține însă să precizeze: „Sunt mulți jucători străini, nu sunt sloveni”.
Alin Buzărin l-a ironizat puțin pe jucătorul care a ales să joace pentru Austria: „Nu știu ce nivel are Raul Florucz în momentul ăsta. Nici măcar nu știu ce post joacă. Adică eu am înțeles că e un fel de al doilea atacant, deși e în banda stângă. Un fel de 9:30, 10 fără 20, 11 fără un sfert, nu știu. 9 fără, așa ceva”.
Cu toate acestea, cei de la FRF și-au dorit foarte mult ca el să joace pentru România: „Chiar nu știu dacă e o pierdere sau nu. Înțeleg că Mircea Lucescu îl dorea. Înțeleg că a fost Mihai Stoichiță cu Gane sau Constantinovici să îl vadă la un meci derby și că le plăcea. Ce să faci? Așa a ales el. Au pățit-o și spaniolii cu Huijsen”.