News

E OFICIAL! Când începe, de fapt, școala. Anunțul venit acum de la Minister privind structura anului școlar 2019-2020

16.08.2019 | 15:18
E OFICIAL Cand incepe de fapt scoala Anuntul venit acum de la Minister privind structura anului scolar 20192020
Când începe școala. Anunțul oficial dat de ministrul interimar al Educației Daniel Breaz. Sursa foto: radioromaniacultural.ro

Ministrul interimar al Educației Daniel Breaz a anunțat când va începe anul școlar 2019-2020 după ce în ultimele zile s-a discutat despre schimbarea datei în care elevii se vor întoarce în băncile școlii. Decizia a fost luată după ce reprezentanții Ministerului Educației Naționale au discutat cu partenerii de dialog social.

Care este prima zi de școală. Decizia este oficială

Viorica Dăncilă a trimis o solicitare ministrului Educației Național prin care a cerut stabilirea datei de începere a noului an școlar. Toate părțile implicate au discutat această solicitare și s-a luat o decizie. Ministrul interimar al Educației Valer-Daniel Breaz a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie.

„Ca urmare a discuțiilor din spațiul public cu privire la data de începere a noului an școlar, Ministerul Educației Naționale precizează că, la nivelul instituției, sunt analizate punctele de vedere exprimate în cadrul Comisiei de Dialog Social (CDS), întrunită luni, 5 august 2019.”, potrivit antena3.ro.

Prin urmare, structura anului școlar cuprinde două semestre. Primul semestru va începe pe 9 septembrie 2019 și se va încheia pe 20 decembrie 2019 odată cu vacanța de iarnă. Al doilea semestru va începe pe 13 ianuarie 2020 și se va încheia pe 12 iunie 2020. Cursurile celor două semestre sunt dispuse pe durata a 35 de săptămâni. Elevii din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor avea parte și de o vacanță în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Structură an școlar 2019-2020
Școala va începe pe 9 septembrie 2019. Anunțul oficial! Sursa foto: libertatea.ro

Structura anului școlar 2019 – 2020. Când au elevii vacanțe

Clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică și clasele din învăţământul profesional vor avea 37 de săptămâni de cursuri, iar clasele a XII-a și a XIII-a seral și frecvență redusă vor încheia cursurile mai devreme, adică pe 29 mai 2020. Elevii care termină clasa a VIII-a și se înscriu la examenul de Evaluare Națională vor termina cursurile în data de 5 iunie 2020.

Vacanțele elevilor sunt programate după cum urmează:

  • vacanța de iarnă 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020
  • vacanța de primăvară 4 aprilie 2020 – 21 aprilie 2020
  • vacanța de vară 13 iunie 2020 – data la care vor începe cursurile în naul școlar 2020-2021.