News

E oficial! Dana Gârbovan se întoarce în magistratură

Autor: Alexandru Năstase | 03.09.2019 | 14:00
Dana Gârbovan nu a fost acceptată ca ministru al Justiției. Sursa foto - facebook

A devenit oficial – Dana Gârbovan se întoarce în magistratură. Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat în ultima ședință cererea judecătoarei Dana Gîrbovan de renunțare la demisia din magistratură. Hotărârea a fost luată cu opt voturi pentru şi un vot împotrivă, conform unor surse din cadrul CSM. Vă reamintim că Gârbovan a demisionat din magistratură după ce a fost propusă de premierul Viorica Dăncilă ca ministru al Justiției.

Dana Gârbovan se întoarce în magistratură

După ce președintele a refuzat numirea sa ca ministru al Justiției, judecătoarea a anunțat că îți retrage demisia din magistratură. „În noul context, aceasta nu mai este necesară, motiv pentru care îmi voi retrage demisia depusă și voi cere Secției pentru judecători a CSM să ia act de acest fapt”, a scris Gîrbovan pe o rețea de socializare, la scurt timp după refuzul lui Iohannis.

La puțin timp după ce președintele i-a spus pas lui Gârbovan, Consiliul Superior al Magistraturii a lansat un atac virulent la adresa șefului de stat. „Afirmațiile Președintelui României la adresa persoanei propuse pentru funcția de ministru al justiției, persoană care a îndeplinit funcția de judecător mai mult de 19 ani, reprezintă, în lipsa oricărei constatări a veridicității acestora în cadrul mecanismelor legale și constituționale anterior amintite, un vădit atac la adresa independenței și prestigiului justiției” s-a arătat într-un comunicat al CSM

Dana Gârbovan se întoarce în magistratură. Dana Gârbovan
Dana Gârbovan își dăduse demisia inițial din magistratură. Sursa foto – facebook

Răspuns ferm al Administrației Prezidențiale

Administrația prezidențială a intervenit prompt și a transmis că președintele susține că nu a justificat respingerea propunerii în funcția de ministru al justiției a judecătorului Dana-Cristina Gîrbovan, ci a cetățeanului român Dana-Cristina Gîrbovan, care a acceptat propunerea premierului de a ocupa o funcție de ministru într-un guvern politic și care a și înaintat demisia din magistratură.

„Orice altă perspectivă ar însemna că fie propunerea transmisă de prim-ministru pentru funcția de ministru al justiției era în contradicție flagrantă cu Legea fundamentală, fie magistratul nominalizat, prin acceptarea acestei propuneri, ar fi fost în dezacord cu propriul său statut profesional. Întrucât induce ideea că un judecător poate ocupa o funcție de ministru, opinia Secției pentru judecători a CSM este îngrijorătoare și de natură să vulnerabilizeze, prin ea însăși, independența și prestigiul justiției și al statutului de judecător”, s-a arătat într-un comunicat al Administrației

 

 

 

 

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!