News

E oficial! De când se schimbă cărțile de identitate! Cum vor arăta noile acte

15.07.2019 | 16:04
E oficial De cand se schimba cartile de identitate Cum vor arata noile acte
Noile cărți de identitate vor fi valabile din august 2021. Sursa foto: realitatea.net

Cărțile de identitate

se vor schimba începând cu data de 3 august 2021. Acestea vor avea neapărat două amprente ale persoanei, fotografie și CIP. Această dată a fost convenită cu Uniunea Europeană, iar din august 2021 România va fi nevoită să se alinieze la standardele europene privind aspectul buletinelor.

Cărțile de identitate se schimbă din 3 august 2021

Timp de 10 ani, până în anul 2031, toate documentele importante ale românilor vor fi schimbate după expirare. Ca dimensiune, buletinele de identitate vor arăta cam la fel ca permisele auto. Pe noile cărți de identitate vor apărea atât drapelul României cât și drapelul Uniunii Europene, scrie româniatv.net.

Noile buletine, conform Ministerului Afacerilor Interne, vor putea fi citite prin sisteme optice, iar CIP-ul va ajuta autoritățile să identifice mult mai ușor infractorii. Aceste buletine vor fi valabile doar 5 ani de zile în cazul celor care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani, iar persoanele majore vor avea cartea de identitate valabilă timp de 10 ani de zile.

Așa vor arăta noile buletine. Sursa foto: româniatv.net

CIP-ul va deveni obligatoriu la noile buletine

CIP-ul va deveni obligatoriu, altfel persoanele care nu se aliniază standardelor UE nu vor putea ieși din țară fără buletinele cu CIP. Cu noile buletine, contribuabilii își vor putea face autentificarea informatică la ANAF sau chiar la bănci. Mai mult, părinții vor putea solicita buletinul chiar și pentru copiii care au mai puțin de 14 ani pentru a putea călători mai ușor în Uniunea Europeană.

„Poliţiştii de frontieră descoperă tot timpul cetăţeni care încearcă să intre în ţară cu acte false sau ale altor persoane. Ultimul caz a fost în februarie, când un cetăţean moldovean a vrut să intre în ţară cu un buletin contrafăcut”, a declarat Alexandra Popescu, purtătorul de cuvânt al IGPF pentru știrileprotv.ro.

„Noile norme includ garanții privind protecția datelor, pentru a asigura că informațiile colectate nu ajung la persoanele nepotrivite. Autoritățile vor asigura securitatea CIP-ului să nu poată fi piratat sau accesat fără permisiune”, susține purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.