Într-o declarație pentru FANATIK, patronul formației din Gruia, Neluțu Varga, și-a criticat antrenorul pentru faptul că echipa s-a retras și nu a continuat să atace așa cum a făcut în primele 60 de minute.
CFR Cluj a scăpat ca prin urechile acului o victorie în fața campioanei FCSB, iar analiștii emisiunii FANATIK SUPERLIGA sunt de părere că principalul vinovat pentru acest rezultat este Dan Petrescu, care a părut că nu are reacție.
”N-am mai văzut răutatea aia a lui Dan Petrescu. Și n-am văzut, în cuvinte meșteșugite, reacție la Dan Petrescu. Pe mine asta m-a mirat. Părea absent și parcă nu era în meci. De data asta jucătorii lui au fost în meci în majoritatea timpului, dar parcă el nu a fost.
Nu a reacționat, mă așteptam să mute. Ai văzut că lucrurile se complică, se degrada situația de la minut la minut, eram convins la un moment dat că FCSB va marca, nu știam dacă va egala sau nu, dar după ce a egalat m-am gândit că poate să și piardă CFR”, a spus Horia Ivanovici.
”Pare că ia deciziile târziu și parcă așteaptă până în momentul ăla în care nu mai e nimic de făcut. Și cu schimbările. Dan Petrescu schimba mult mai repede. Dan Petrescu ăla care avea 1-0 și jucai trei zile și nu-i mai dădeai gol. Eu nu credeam că o echipă condusă de Dan Petrescu poate să primească într-o repriză două goluri”, a afirmat și Robert Niță.
Discuțiile din platoul FANATIK SUPERLIGA au continuat pe aceeași linie, iar Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, este de părere că Dan Petrescu nu mai găsește soluțiile optime.
”Două goluri și la 2-2 meciul se juca în așa fel încât atât de tare se retrăseseră încânt am zis că se poate întâmpla orice. Chiar să și piardă partida, o partidă pe care nu era corect ca CFR să o piardă. Rezultatul e ok”, a susținut Horia Ivanovici
”Lucrurile se repetă. În Giulești nu a fost la fel? A condus cu 2-0 și s-a terminat 2-2, cu Universitatea Cluj în finalul sezonului trecut nu a fost tot ceva de genul ăsta? Mi se pare o chestie repetitivă la care Dan Petrescu nu găsește soluții. Și este exact inversul lui Dan Petrescu din perioada în care a luat 5 titluri consecutive”, a explicat Vochin.
”Poate acesta e și motivul pentru care nu a mai luat titluri. Pentru că văd un Dan Petrescu transformat. Mi se pare că nu mai are vâna de dinainte”, a precizat Horia Ivanovici, completat de Robert Niță: ”Nici discursul nu mai e același. Venea și după victorii și spunea că e nemulțumit, că vrea mai mult, că nu i-a plăcut acolo”.
”Poate anii își spun cuvântul, nu suntem tineri ‘forever’. Nici Mourinho nu mai e același. Poate i s-a spus ‘termină cu circurile, termină cu tot ce ai făcut’ și acum s-a dus în cealaltă extremă din dorința de a se cenzura.
Mie mi se pare că semi-eșecul ăsta e a lui Dan Petrescu, nu al echipei. Asta cu ‘nu le-am spus eu să se retragă…’ De asta ești antrenor, îi chemi, oprești jocul, faci un șoc în minutul 75 că vezi că lucrurile… Era clar pentru oricine.
Mă așteptam la o reacție și reacție nu a venit sau a venit moale. A venit cu niște schimbări târzii, stilul ăsta defensiv în care e clar că a încercat să câștige nu mi-a plăcut. Încă o dată, îi dau meritele lui Dan Petrescu pentru primele 55 de minute, dar la final când tragi linie ai condus cu 2-0, tu Dan Petrescu, și s-a terminat 2-2. E vina ta. Mister, îmi cer scuze, dar e vina ta”, a spus Horia Ivanovici, moderatorul FANATIK SUPERLIGA.
”Eu cred că el cunoaște cel mai bine lotul, echipa și poate fi și abordarea asta știind jucătorii pe care îi are pe bancă, felul cum reacționează. Poate și pregătirea fizică și atunci undeva și jucătorii simțindu-se dominați vine instinctul ăsta de a conserva rezultatul și fac pasul ăla în spate și neavând potență fizică nu mai poți să te duci peste un FCSB pregătiți bine fizic”, a încheiat Robert Niță.