Dinamo a fost condusă cu 1-0 și 2-1 pe terenul Farului, dar a revenit de fiecare dată și a reușit să dea lovitura pe final. Kennedy Boateng a reușit o „dublă” pentru gruparea pregătită de Zeljko Kopic, iar golul de 3 puncte a fost înscris în minutul 90 de către Alex Pop. Marcatorii „câinilor” au reacționat la finalul întâlnirii.
Farul a deschis scorul în partida cu Dinamo prin Eduard Radaslavescu, însă Kennedy Boateng a reușit să egaleze înainte de pauză. În partea secundă, constănțenii au punctat din nou, prin Ionuț Larie, dar Boateng a realizat „dubla”, iar apoi Alex Pop a decis meciul cu reușita din minutul 90.
La final, fundașul togolez a vorbit despre victoria obținută, dar și despre situația sa contractuală. „Știam că Farul e o echipă foarte bună, în primele 20 de minute presiunea a fost pe noi, au reușit să dea gol, dar știam că și noi putem să înscriem. Nu am fost surprins că am marcat primul gol din acea fază fixă, acesta e tipul de gol pe care îl marchez. (n.r. e ultimul tău gol pentru Dinamo, ultimul meci?) Nu pot spune că e ultimul meci, suntem concentrați pe meciul cu Craiova de luni.
Trebuie să ne concentrăm pe acest meci. Încă sunt la Dinamo și sunt pregătit să dau totul pentru echipă, vom vedea ce ne rezervă viitorul. (n.r. puteți câștiga titlul?) Da, nu am niciun dubiu. Suntem o echipă bună, avem tot ce ne trebuie, avem calitate. Dacă Dinamo ar câștiga titlul, nu ar fi o surpriză pentru mine”, a afirmat fundașul african, conform Digi Sport.
Alex Pop a adus din nou puncte lui Dinamo cu o reușită pe final de meci. După golurile înscrise în partidele cu U Cluj (1-0) și Universitatea Craiova (2-2), atacantul a punctat și la Ovidiu și a adus succesul „câinilor”. „Nu știu dacă e ceva special neapărat, având în vedere că intru mai mult pe final de meci. La fiecare meci intru cu aceeași mentalitate, să ajut echipa cât de mult pot.
Mi-a ieșit de trei ori în acest sezon, sper și în continuare să aduc puncte cât mai multe echipei. (n.r. astăzi era mai just un rezultat de egalitate?) Probabil că da. În prima repriză, văzând de pe margine, am simțit un plus pentru ei, au avut și o bară. În a doua repriză ne-am trezit și noi, am început să ne facem jocul”, a spus atacantul după victoria obţinută pe terenul Farului.
Pop a petrecut mai mulți ani la Academia Hagi, iar acesta i-a transmis un mesaj lui Gheorghe Hagi, care împlinește joi 61 de ani: „Îi urez din suflet ‘La mulți ani’, să fie sănătos și să aibă în continuare putere de muncă. Cine știe, poate în viitor va reveni la echipa națională ca selecționer, despre asta vorbește toată lumea”.