Departe de scandalurile din SuperLiga, o româncă lucrează de 4 ani la UEFA, într-unul dintre cele mai importante departamente. Mai mult, în ultimii 20 de ani a avut mai multe job-uri de top, inclusiv la Loteria Elvețiană și Comitetul Internațional Olimpic. De asemenea, predă la Universitatea din Neuchatel.
FANATIK a mers, alături de Mădălina Diaconu, pe firul unei povești de succes. O poveste care începe cât se poate de simplu, la București, cu o fată pasionată de drept. Cu un apetit uriaș pentru studiu, pentru a cunoaște tot mai mult. Mădălina Diaconu a povestit pentru FANATIK cum a ajuns să acceseze, în Elveția, job-uri care pentru mulți pot părea de neatins.
„În anul 2003, după câțiva ani de activitate profesională în București, am decis să îmi iau un an de concediu pentru studii, cu scopul de a urma cursurile unui program de LLM. Atunci când am terminat eu Facultatea de Drept, la noi nu existau astfel de programe. Și am ales Universitatea din Lausanne, unde am urmat cursurile unui program de drept european și drept economic internațional. Pe care l-am terminat cu o medie foarte bună.
Însă, cum aveam cursuri numai după-amiază, m-am gândit să profit de timpul petrecut în Elveția ca să urmez, în paralel, și un program de master în management sportiv, tot la Lausanne, cursurile de acolo fiind predate dimineața. Și am reușit să termin și acest master tot cu o medie foarte bună”.
„Datorită acestor rezultate, am obținut un stagiu practic la Comitetul Internațional Olimpic, pe care l-am efectuat în timpul Jocurilor Olimpice de la Atena (n.r. – în 2004). Mi-a plăcut atât de mult lumea aceasta a sportului internațional, încât ulterior am decis să renunț la postul meu de magistrat-asistent în Romania și să mă lansez în acest domeniu. Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de atunci, timp în care am activat mai ales ca avocat și ca profesor universitar în dreptul sportului.
După stagiul la CIO, am trimis peste 40 de candidaturi, la toate federațiile sportive internaționale, care sunt, aproape toate, situate în Elveția. Doar trei m-au chemat la un interviu: Federația Internațională de Alpinism, UEFA și Comitetul Internațional Olimpic. Cum mă îndrăgostisem deja de lumea olimpică, am pus accentul pe acest ultim interviu, pentru care m-am pregătit vreo două luni.
Din cei aproape 60 de candidați, au fost selectați trei finaliști. Bucuria a fost că până la urmă m-au ales pe mine. După câte mi s-a spus, cei trei finaliști aveau un parcurs foarte asemănător, însă avantajul meu decisiv a fost numărul mai mare de limbi vorbite, ceea ce este foarte important la nivel internațional (n.r. – Mădălina vorbește fluent franceză, engleză, italiană și spaniolă, plus germană la nivel avansat).
Activitatea mea la Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a avut două componente diferite. Mai întâi, în afara perioadei Jocurilor Olimpice, m-am ocupat de asistență juridică și instituțională oferită de CIO comitetelor naționale olimpice din cele 204 țări care compuneau, la acea dată, familia olimpică. Concret, lucram în echipe multidisciplinare, formate din avocați, manageri, specialiști în marketing, sportivi, antrenori, etc., pe proiecte legate de compliance și dezvoltare în favoarea comitetelor olimpice. Această muncă presupunea un contact permanent cu aceste comitete naționale, multe călătorii, precum și o mare flexibilitate în privința orarului de lucru.
A doua componentă, pe timpul Jocurilor Olimpice, a fost una pur operațională. Concret, am făcut parte din echipa CIO care era staționată în Satul Olimpic și care este la dispoziție 24/24 pentru a se asigura că totul merge perfect în Satul Olimpic, cu cei peste 11.000 de sportivi prezenți, plus staff-ul managerial și tehnic. Ambele au fost experiențe de neuitat, incredibil de utile pentru un tânăr încă în formare”.
Colaborarea cu UEFA avea să vină în 2020, când Mădălina Diaconu era deja un nume important pe partea juridică în sport. Dar, pe de altă parte, sunt deja mulți ani de când Mădălina luptă în domeniul integrității în sport. Alături de CIO, ONU și chiar Interpol!
„Această oportunitate a venit direct din partea UEFA, care mi-a propus să particip ca membru în această comisie (n.r. – Corpul de Control, Etică și Disciplină al UEFA). La vremea aceea, pot spune că îmi făcusem deja un nume în domeniul integrității sportului, mai ales în ceea ce privește combaterea fenomenului meciurilor trucate, domeniu în care lucrez de peste 15 ani, inclusiv pentru organizatii precum CIO, ONU, Interpol…
Cazurile pe care le judecă această Comisie, potrivit regulamentelor, sunt foarte variate, de la integritatea competițiilor (meciuri trucate), corupție și doping la rasism și infracțiuni referitoare la ordinea și securitatea pe stadioane”, a mai explicat Mădălina Diaconu pentru FANATIK.
„Pot spune că am avut multe cazuri interesante, unele privind cluburi foarte mari sau jucători și arbitri foarte cunoscuti, însă potrivit obligatiilor de confidențialitate pe care le-am asumat, nu pot discuta în niciun fel cazurile respective. Dar toate deciziile noastre sunt publice și pot fi consultate pe site-ul UEFA” – Mădălina Diaconu, membră a Corpului de Control, Etică și Disciplină al UEFA
Pentru Mădălina Diaconu urmează o nouă aventură memorabilă. Alături de colegii de la Corpul de Control, Etică și Disciplină al UEFA, românca este prezentă și la Euro 2024. Va judeca eventuale cazuri care ar putea apărea la turneul final, chiar dacă speră că nu vor fi situații de încălcare a regulamentelor.
„După experiența la Euro 2020, la Londra, care a fost marcată de restricțiile din timpul pandemiei de Covid-19, sunt extrem de fericită să particip din nou la această extraordinară sărbătoare a fotbalului, mai ales că, de data aceasta, avem bucuria de a vedea și echipa României, care sper să meargă cât mai departe, cu rezultate bune și cu capul sus, în fazele superioare ale competiției. În privința activității Comisiei noastre, sper ca incidentele disciplinare să fie cât mai puține”.
Din luna aprilie a acestui an, Mădălina Diaconu are activitate și în România. Asta după ce a fost înființat Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv (TRAS), care își propune să vină în ajutorul celor care au diferite litigii la nivel sportiv. Și să ușureze îndeplinirea actului justiției.
„România este o țară cu o mare tradiție sportivă și este adevărat că și litigiile în acest domeniu sunt destul de numeroase. Înființarea TRAS a avut, printre altele, scopul de a aduce justiția sportivă mai aproape de sportivii, antrenorii, cluburile si federațiile din România, atât din punct de vedere geografic, cât și din cel al accesibilității financiare. Din acest motiv, spre exemplu, taxele și cheltuielile prevăzute de regulamentul TRAS sunt incomparabil mai mici decât cele de la Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne”.
Mădălina Diaconu explică mai departe. „TRAS a fost lansat oficial în aprilie 2024 și a decis deja două cazuri, într-un timp record, fără a compromite calitatea actului de justiție. Cred că acest for reprezintă o șansă pentru sportul românesc, care se înscrie în trend-ul lansat de multe alte țări cu tradiție sportivă.
De altfel, însăși Elveția, unde se află Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne, și-a creat anul acesta propriul tribunal arbitral sportiv național, sub forma unei fundații cu sediul la Berna. Acest nou tribunal va intra în funcțiune începând cu luna iulie 2024. Prin TRAS suntem, așadar, în avangarda arbitrajului sportiv, pe plan internațional”, a mai precizat Mădălina Diaconu pentru FANATIK.
În noiembrie 2020, Corpul de Control, Etică și Disciplină al UEFA, numit pe scurt Comisia de Disciplină a UEFA, oferea o victorie la masa verde pentru naționala României. „Tricolorii” au câștigat fără să joace partida contra Norvegiei, pe propriul teren, în Liga Națiunilor. Totul după ce nordicii nu au reușit să ajungă la București pentru a disputa acel joc, din cauza restricțiilor provocate de Covid-19.
Trebuie menționat că 3 dintre membrii Comisiei de Disciplină s-au abținut de la vot în această speță, tocmai pentru că se considera că pot avea implicare directă. Este vorba despre Mădălina Diaconu, ca reprezentantă a României, de norvegianul Nils Fisketjonn și austriacul Thomas Partl. Austria era în acea grupă cu România și Norvegia. Astfel, în cazul în care România va fi implicată în cazuri care ajung la Comisia de Disciplină a UEFA pentru Euro 2024, Mădălina Diaconu nu va vota.
Suporterii echipei naționale sunt invitați pe Insula Euro din parcul Titan să urmărească pe un ecran uriaș toate meciurile de la Euro 2024. Pe lângă experiența de a vedea împreună partidele de la Campionatul European, fanii vor avea la dispoziție și puncte de vânzare mâncare sau băutură, se vor distra cu diverse jocuri și vor asculta în fiecare zi concerte live cu DJ sau cu trupe și artiști de top, precum Puya, Antonia sau Ruby.