Cine este cel mai bine plătită sportivă în 2025 și cum arată top 15? O mulțime de sportive au reușit să adune sume fabuloase în conturi anul acesta. Iar cele mai multe dintre ele joacă tenis.
Astfel, iată că și în 2025, tenisul se arată a fi cel mai profitabil sport dintre toate. O sportivă a reușit să se mențină prima în clasament pentru al treilea an consecutiv, adunând premii de-a dreptul uriașe.
Este vorba despre Coco Gauff. În vârstă de 21 de ani, tânăra a fost desemnată cel mai bine plătită sportivă în 2025. Clasamentul a fost realizat de site-ul specializat Sportico.
Conform sursei citate, sportiva, care a câștigat și turneul de la Roland Garros anul acesta, a terminat sezonul pe locul 3 mondial. Totodată, ea a reușit să câștige nu mai puțin de 8 milioane de dolari pe terenurile de tenis.
La capitolul sponsorizări, sportiva a reușit să adune nu mai puțin de 23 de milioane de dolari. Astfel, după un calcul simplu, anul 2025 i-a adus în conturi lui Coco Gauff nu mai puțin de 31 milioane de dolari, adică o adevărată avere.
Și fix această sumă este cea care i-a adus și titlul de cel mai bine plătită sportivă în 2025. Pe locul doi se află faimoasa Arina Sabalenka, la nu foarte mare diferență. Sportiva a reușit să adune în total 30 de milioane de dolari.
Locul trei în clasament este ocupat de poloneza Iga Swiatek. Aceasta a reușit să strângă din tenis, dar și din sponsorizări nu mai puțin de 23,1 milioane de dolari, după cum arată Sportico.
După cum spuneam anterior, americanca Coco Gauff este cel mai bine plătită sportivă în 2025. Pe locul doi și pe locul trei le avem pe Arina Sabalenka și pe Iga Swiatek, care de asemenea joacă tenis.
Pe locul 4 se află Eileen Gu, schi acrobatic. Sportiva a reușit să adune anul acesta din premii și din sponsorizări nu mai puțin de 23 de milioane de dolari. Ea este urmată de Qinwen Zheng, jucătoare de tenis, cu 20,6 milioane de dolari.
Topul continuă că jucătoarea de baschet Caitlin Clark care a adunat 16,1 milioane de dolari. Iar după ea, o avem pe jucătoarea de golf Nelly Korda care a strâns suma totală de 13,8 milioane de dolari, arată sursa citată.
Jucătoarea de tenis Madison Keys ocupă locul 8 în topul celor mai bine plătite sportive în 2025, adunând 13,4 milioane de dolari. Ea este urmată de Elena Rybakina, tot din tenis, cu 12,6 milioane de dolari.
Pe locul 10 în clasament se află Naomi Osaka, cu 12,5 milioane de dolari. Topul continuă cu gimnasta Simone Biles, care a strâns 11 milioane de dolari. Mai departe o avem pe jucătoare de tenis Amanda Anisimova, cu 10,8 milioane de dolari.
Jessica Pegula a reușit să adune 10,5 milioane de dolari, în timp ce Venus Williams a ajuns la 10, 2 milioane de dolari. Jucătoarea de golf Jeeno Thitikul pe de altă parte este ultima în top 15 cele mai bine plătite sportive în 2025, cu 10,1 milioane de dolari.