Life

Ea este femeia care a inventat mașina de spălat vase. Cum s-a afirmat într-o lume a bărbaților: “A fost aproape cel mai greu lucru pe care l-am făcut”

Cine e femeia care a inventat mașina de spălat vase. A reușit să creeze ceva revoluționar într-o lume predominantă a bărbaților.
27.01.2023 | 19:27
Ea este femeia care a inventat masina de spalat vase Cum sa afirmat intro lume a barbatilor A fost aproape cel mai greu lucru pe care lam facut
Cine este femeia care a inventat mașina de spălat vase. Sursa foto: Freepik/pvproductions
ADVERTISEMENT

Cine e femeia care a inventat mașina de spălat vase. Invenția ei a revoluționat lumea, care atunci era predominată de bărbați.

Femeia care a inventat mașina de spălat. De unde a pornit această idee

Unul dintre cele mai apreciate și folosite aparate electrocasnice este mașina de spălat vase. Aceasta se află în locuințele multor persoane de pe planetă și e foarte utilă. Le scutește de mult timp pe gospodine, având multe avantaje.

ADVERTISEMENT

Cu toate că este atât de utilizată, nu mulți știu că mașina de spălat vase a fost inventată de o femeie. Josephine Cochrane este cea care a stat la baza acestui electrocasnic.

Aceasta a făcut tot posibilul pentru a le ușura viața femeilor, care obișnuiau să stea acasă și să se ocupe de treburile casnice.

ADVERTISEMENT

Josephine Cochrane s-a gândit, în 1883, atunci când avea 45 de ani, la această invenție care a revoluționat lumea.

“Dacă nimeni nu va inventa o mașină de spălat vase, o voi face eu”, și-a spus ea.

La o lună după ce și-a propus să construiască mașina de spălat vase, soțul femeii s-a stins din viață, însă Josephine nu a renunțat la ideea ei. Din păcate, aceasta s-a lovit de multe obstacole până când visul i s-a îndeplinit.

ADVERTISEMENT

În secolul 19 nu existau foarte multe opțiuni pentru femeile care își doreau să activeze în domeniul invențiilor și inovațiilor. De altfel, în această lume erau numai bărbați, așa că Josephine s-a lovit de faptul că era femeie.

În plus, nici nu avea experiență în domeniu, lucru care i-a îngreunat drumul spre succes. Femeia s-a lovit de numeroase prejudecăți la acea vreme.

ADVERTISEMENT

Josephine Cochrane, prejudecăți într-o lume a bărbaților

La început, bărbații pe care i-a angajat să construiască prototipul într-un adăpost din spatele casei sale, nu au vrut să-i urmeze matrița, pe motiv că aceasta nu era bună. Aceștia au ales să facă lucrurile în felul lor.

“Nu puteam convinge bărbații să facă lucrurile așa cum voiam eu, în felul meu, până când nu au încercat și au dat greș atunci când au făcut cum au vrut ei. Iar asta m-a costat.

Ei știau că eu nu am studii academice despre mecanică și au insistat să facă lucrurile în felul lor până s-au convins că modalitatea mea era mai bună, indiferent de modul în care am ajuns la ea.”, povestea Josephine Cochrane, potrivit publicației Forbes.

Până la urmă, Josephine a angajat un mecanic tânăr, George Butters. Acesta a construit mașina după specificațiile ei și a devenit primul ei angajat care a ajuns să conducă fabrica Crescent.

Ce presupunea mașina de spălat vase a lui Josephine Cochrane

Înainte ca Josephine să construiască primul ei prototip, mai mulți bărbați au încercat să construiască mașini de spălat vase.

Aceștia se bazau pe perii pentru a curăța vasele. Era nevoie ca persoana care utiliza mașina de spălat vase să încălzească separat apa și să o toarne în mașină.

În schimb, mașina lui Josephine folosea direct apă fierbinte, care era injectată direct în aparat. Tăvile diferite pentru căni, farfurii și argintărie făceau parte din designul original al mașinii de spălat, așa cum este și în prezent.

În 1885, Josephine și-a înscris primul patent, sub numele de J.G. Cochrane. Se temea că aplicația ei va fi respinsă din cauza faptului că e femeie. Tocmai de aceea, inventatoarea a folosit un pseudonim.

Chiar dacă numele ei a fost protejat, Josephine a realizat cât de greu poate fi să-și vândă invenția din postura de femeie singură și de vârstă mijlocie, care călătorea fără a fi însoțită de un bărbat. Prima ei vânzare a fost foarte dificilă, după cum a povestit ulterior.

“A fost aproape cel mai greu lucru pe care l-am făcut. Nu îți poți imagina cum era pe atunci. Nu am fost niciodată nicăieri fără soțul sau tatăl meu.

Am crezut că voi leșina la fiecare pas, dar nu am făcut-o, și am primit prima mea comandă în valoare de 800 dolari, ca răsplată a efortului meu”, spunea ea.

Invenția nu a fost populară la început

Cu toate că a construit mașina pentru a ușura munca gospodinelor, Josephine a realizat că femeile nu erau pregătite pentru o astfel de invenție. Americanii nu valorau munca femeilor în gospodărie la acea vreme.

“Când vine vorba de a cumpăra ceva pentru bucătărie care costă 75 sau 100 dolari (aproximativ 2.300 – 3.000 dolari în zilele noastre), o femeie începe să se gândească ce alte lucruri ar putea face cu acei bani.

Urăște să spele vasele, dar ce femeie nu o face? Dar femeia nu a învățat să se gândească la timpul ei și la confortul ei așa cum se gândea la valoarea banilor.”, mai spunea inventatoarea mașinii de spălat.

Dar Josephine nu a renunțat nici de data aceasta, astfel că și-a repoziționat produsul astfel încât acesta a fost adoptat în contextul schimbărilor sociale și culturale. Oamenii au început să conștientizeze importanța curățeniei, mai ales după descoperirea virusurilor în anii 1890.

În plus, se producea o creștere a costurilor cu forța de muncă la hoteluri și restaurante. Mulți americani alegeau să ia masa în oraș, iar mașina de spălat vase era foarte utilă pentru a ușura treburile din bucătărie.

Până la începutul anilor 1960,  infrastructura sanitară medie a caselor nu a susținut cerințele de apă caldă și presiune ale invenției lui Josephine. Până atunci, oamenii au început să aprecieze munca în gospodărie, iar achiziția unei mașini de spălat era mult mai avantajoasă pentru o locuință.

ADVERTISEMENT