Cine este femeia care și-a cumpărat o casă cu doar un euro. Originară din SUA, aceasta a dat lovitura și a achiziționat, în total, trei locuințe, toate la un preț ce pare imposibil.
O femeie din California a cumpărat trei case abandonate dintr-un sat din Sicilia la prețul total de 3,30 de dolari. În mai multe localități părăsite din Italia sunt scoase la vânzare case la prețuri foarte mici, în încercarea de a atrage locuitori.
Rubia Daniels a vrut să se convingă că aceste informații erau adevărate, așa că a mers până în Italia. Ceea ce a găsit acolo a surprins-o pe femeie. A petrecut zece zile în Mussomeli, un orășel din Sicilia, și a decis să cumpere locuințele.
“Am fost uimită. A fost unul dintre acele lucruri pe care trebuie să le vezi cu ochii tăi ca să se convingi că este adevărat. Am verificat informațiile, și în trei zile mi-am luat bilet de avion, mi-am închiriat mașină și cameră la hotel și am plecat”, a spus Rubia Daniels, potrivit Insider.
Femeia a cumpărat trei case dărăpănate, iar pentru fiecare a plătit câte un euro (1,10 dolari). O organizație care se ocupă de vânzarea de case cu doar un euro din Mussomeli a confirmat tranzacția acesteia.
Rubia s-a mutat din Brazilia în California în urmă cu 30 de ani, iar orașul italian i-a amintit de casa în care a copilărit. În plus, a uimit-o și atitudinea oamenilor.
“Oamenii au fost foarte primitori și toată lumea și-a dorit să bea o cafea cu mine. Agenții imobiliari m-au îmbrățișat ca pe o soră – au fost alături de mine în fiecare zi cât timp am stat acolo”, a mai spus aceasta.
Femeii nu i-a plăcut doar istoria bogată a micuțului oraș și a locuitorilor din el, dar și ideea de a restaura o casă abandonată. Rubia are planuri diferite pentru fiecare dintre cele trei case achiziționate.
“Este un concept de mediu. Trebuie să începem să refacem lucrurile pe care le avem deja”, a adăugat ea. Pentru una dintre case, femeia își dorește să o transforme într-o galerie de artă, iar pe alta într-un centru de relaxare.
De asemenea, aceasta a mai spus că va păstra una dintre case pentru a locui în ea. Proiectul de restaurare a început în 2019, dar a fost întrerupt din cauza pandemiei și acum a fost reluat.
De când a cumpărat casele, femeia își împarte timpul între San Francisco și Mussomeli. De fiecare dată când vine în Italia, aceasta petrece cel puțin o lună în micuțul oraș sicilian. Până acum, Rubia a reușit să finalizeze exteriorul a două case.
În 2021, autoritățile din Italia ofereau câte 33.000 de euro celor care voiau să se mute în nouă sate abandonate din sudul țării. Toate aceste localități italiene aveau sub 2.00o de locuitori.