Ecaterina Andronescu anunță trei legi ale Educației! Cum sunt afectați elevii, părinții și profesorii

Bogdan Solomon   
in Hot News
13/04/2019, 11:13
Ecaterina Andronescu anunță trei legi ale Educației! Cum sunt afectați elevii, părinții și profesorii GALERIE FOTO
Ce spune Ecaterina Andronescu despre legile Educației

În curând vom avea parte de noi legi ale Educației. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Ecaterina Andronescu. În cadrul unei declarații de presă prilejuite de vizita la Satu Mare, aceasta a anunțat că drafturile celor trei proiecte legislative vor fi lansate după alegerile europarlamentare, din dorința de a „nu conturba campania”.

Ce spune Ecaterina Andronescu despre noile legi ale Educației

Eu cred ca putem sa lansam drafturile celor trei legi ale invatamantului – pentru ca ne gandim sa avem o lege pentru invatamantul preuniversitar, una pentru invatamantul universitar si alta pentru statutul personalului didactic, este foarte important sa avem o lege care sa confere statut personalului didactic cu drepturi si obligatii – dupa alegeri” , a declarat ministrul Educației vineri, la Satu Mare.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Drafturile le avem, dupa ce continuam dezbaterile, si avem cat de multe idei din dezbaterea publica pe acest document, draftul poate fi completat si probabil ca-l vom lansa dupa alegerile pentru Parlamentul European, ca sa nu conturbam campania” , a mai spus Ecaterina Andronescu.

Mesajul ministrului Educației, Ecaterina Andronescu
Mesajul ministrului Educației, Ecaterina Andronescu

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu se va întâlni cu profesorii din țară

Ecaterina Andronescu s-a întâlnit vineri cu profesori, directori ai unităților de învățământ, inspectori școlari, părinți, dar și primari de municipii, pentru a discuta în vederea noilor legi ale Educației. Vor urma însă și alte întrevederi.

Pornim de la rolul pe care il are educatia in orice tara, un rol economic, o tara nu poate prospera fara educatie, un rol de echilibru pe care il are in societate, pentru ca daca parintele pleaca la serviciu si el este nelinistit in legatura cu propria lui odrasla inseamna ca societatea nu este echilibrata, si atunci scoala trebuie sa genereze pentru societate aceasta stare de echilibru. (…) Sunt multe lucruri pe care le putem ameliora, cum ar fi formarea profesorilor, formarea initiala si formarea continua.

De aceea, avem aceste dezbateri, ca sa putem sa prindem aceste elemente in legislatie. Mi-as dori sa existe mai multa incredere in scoala. Parintii, profesorii, autoritatea locala sa aiba mai multa incredere. O scoala in care nu exista incredere nu poate functiona, dupa parerea mea.

Increderea se castiga in ani, uneori in foarte multi ani si se poate pierde intr-o clipa. Noi vrem sa vedem care sunt mecanismele prin care putem sa recastigam increderea in toate scolile din Romania”, a mai transmis Ecaterina Andronescu.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles