News

Ecaterina Andronescu, asaltată de protestatari: “Dumneavoastră nu trăiţi în ţara asta?”

24.05.2019 | 18:32
Ecaterina Andronescu asaltata de protestatari Dumneavoastra nu traiti in tara asta

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, nu a avut parte de o primire tocmai călduroasă, în momentul în care și-a făcut apariția la sediul Partidului Social Democrat de la Sibiu. Mai mulți protestatari au așteptat-o în fața clădirii unde se află sediul formațiunii politice, întâmpinând-o într-un cor de huiduieli și fluierături.

Mesajul protestatarilor pentru ministrul Educației

La ieșirea din sediul PSD Sibiu, ministrul Educației s-a oprit pentru câteva minute și a dialogat cu oamenii nemulțumiți. Aceștia i-au reproșat Ecaterinei Andronescu situația dificilă pe care o traversează învățământul românesc, considerând-o totodată principala responsabilă pentru toate problemele.

„Cât de responsabilă vă simţiţi dumneavoastră de starea învăţământului românesc?” ,a  fost întrebarea unui protestatar, pentru Ministrul Educației, iar reacția sa nu a întârziat să apară. „Eu vin după două zile de dialog cu miniştrii Educaţiei din UE. Şi în acest dialog am aflat că toţi se confruntă cam cu aceleaşi lucruri cu care ne confruntăm şi noi” , a replicat Ecaterina Andronescu.

Ce spune Ecaterina Andronescu despre situația toaletelor din școli

De asemenea, unul dintre contestatarii ministrului Educației a ridicat problema referitoare la faptul că în anumite școli din țară, elevii încă sunt nevoiți să meargă la toaletele amplasate chiar în curțile instituțiilor de învățământ.

Sunt lucruri unde am responsabilitate şi mi le asum. Sunt un om de şcoală. Nicio zi nu am lucrat în altă parte. Eu cred că ce am putut eu să fac, am făcut. (…) În bugetul de anul acesta şi acum este Hotărârea de Guvern pe traseu (…) pentru repartizarea unei sume de 65 de milioane de lei destinate grupurilor sanitare din şcolile care au grupurile în curte.” , a afirmat ministrul Educației, însă explicațiile sale nu au fost pe placul protestatarilor.

Dar de ce trebuie să se întâmple toate lucrurile astea când moare cineva? De ce întotdeauna… trebuie să moară cineva să se întâmple? Trebuie să se întâmple să fie alegeri să faceţi şcoli, wc-uri, spitale, drumuri… Ce naiba? Dumneavoastră nu trăiţi în ţara asta? Unde trăiţi? Aveţi wc-ul în fundul curţii? Dumneavoastră aţi avut wc-ul în fundul curţii? Aţi trăit aşa? Eu am trăit cu wc-ul în fundul curţii. Nu mai putem. Noi nu mai putem. Ce puteţi să ne spuneţi?” , a reacționat unul dintre cei veniți să-și exprime nemulțumirea față de situația actuală a învățământului românesc.