Sporturi

Ecaterina Andronescu, mesaj pentru elevi la finalul anului şcolar! Le doreşte să se „relaxeze activ”

17.06.2019 | 17:36
Ecaterina Andronescu mesaj pentru elevi la finalul anului scolar Le doreste sa se relaxeze activ

Anul școlar s-a încheiat, astfel că cei mai mulți dintre elevii din toată țara se pot bucura, în sfârșit, de o binemeritată vacanță. Momentul a fost marcat chiar și de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

Ecaterina Andronescu le transmite elevilor să „se relaxeze activ”

În cursul zilei de luni, aceasta a postat un clip video pe contul personal de Facebook, prin intermediul căruia le transmite celor mici gândurile sale bune, îndmenându-i totodată să se bucure de vacanță, însă într-un mod cât mai activ.

Iată că a venit ziua în care pentru cei mai mulţi dintre elevi şi cele mai multe dintre şcoli clopoţelul a încetat să mai sune. A venit vacanţa. Vă doresc, dragi copii, să vă bucuraţi de aceste zile în care vă aparţine tot timpul. Nu mai sunteţi stresaţi de şcoală, nu mai sunteţi stresaţi de lecţii, nu vă mai spun nici mama nici tata să mergeţi la şcoală şi nu vă mai întreabă nimeni dacă aţi învăţat. Este o perioadă de relaxare şi vă doresc din tot sufletul să vă relaxaţi activ” , a spus ministrul Educației, în debutul mesajului său.

Mesaj și pentru toți profesorii din țară

Totodată, Ecaterina Andronescu a ținut să adreseze câteva cuvinte și cadrelor didactice din toată țara, cărora le mulțumește pentru toată „strădania” din acest an școlar, îndemnându-i în același timp să aibă parte de odihnă, pentru că din toamnă îi așteaptă noi generații de elevi cărora să le ghideze pașii spre cunoaștere.

Doamnelor şi domnilor profesori, vă mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut în anul şcolar, vă mulţumesc pentru strădaniile pe care le-aţi depus, vă mulţumesc pentru acest transfer în cunoaştere şi pentru că un an de zile aţi fost modelul elevilor dumneavoastră. Recuperaţi energiile şi forţele, să aveţi putere în septembrie să o  luaţi de la capăt” , a mai transmis ministrul Educației, pe respectiva rețea de socializare.