News

Ecaterina Andronescu, replică de la vloggerul Selly: „La şcoală nu învăţăm despre corupţie, un fenomen foarte actual“

08.04.2019 | 15:54
Ecaterina Andronescu replica de la vloggerul Selly La scoala nu invatam despre coruptie un fenomen foarte actual

Ecaterina Andronescu este ironizată de unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România. Este vorba despre Andrei Șelaru, care a cunoscut celebritatea sub numele de Selly. Clipurile sale se bucură de un real succes în rândul tinerilor, întrucât vloggerul nu ezită să spună lucrurilor pe nume.

Ce spune vloggerul Selly despre Ecaterina Andronescu și sistemul de învățământ

Invitat în cadrul emisiunii Jurnal de Seară, moderată de Cosmin Prelipceanu la Digi 24, Selly nu a ratat ocazia de a ironiza atât situația sistemului de învățământ din România, cât și pe ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Ecaterina Andronescu nu a respectat educaţia. Nu asta a fost impresia pe care mie mi-a lăsat-o. Mi s-a părut, în schimb, că a ajutat fabricile de diplome. Că a creat un sistem în care diplomele erau o necesitate absolută şi apoi şi-au pierdut valoarea. Să ne amintim de cazul Spiru Haret, care în 2009 avea sute de mii de absolvenţi, cu peste 700 de profesori. Pe mine nu mă interesează din ce partid e Ecaterina Andronescu, pe mine mă interesează strict activitatea ei, ce a făcut şi face în calitate de ministru, pentru că a avut un impact asupra mea, eu fiind elev. Mi se pare că a fost o conducere foarte proastă” , a declarat tânărul de 18 ani, elev la rândul său în clasa a XI-a, la Colegiul național Frații Buzești din Craiova.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a fost ironizată de vloggerul Selly
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a fost ironizată de vloggerul Selly

Selly critică sistemul de învățământ din România

Ar trebui să înveţi (în şcoală – n.r) să înţelegi mult mai bine cum funcţionează instituţiile statului. Ar trebui să înveţi economie aplicată. Există români îngropaţi în rate. N-ar trebui să avem o oră în care să li se explice când şi cum să ia un credit? (…). În şcoală, la ora de istorie, mie nu mi s-a explicat niciodată despre corupţie. Şi mi se pare un fenomen foarte actual. Ar trebui ca orele de istorie să se concentreze mai mult pe ce s-a întâmplat în România, în ultimii 30 de ani, de după 1989, pentru că România şi mediul în care trăim noi azi s-au schimbat cel mai mult după 1989 încoace” , a mai spus vloggerul în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu de la Digi 24.