Cu un model de business diferit față de restul competitoarelor din prima ligă, Farul a reprezentat dintotdeauna un subiect interesant de analiză din perspectivă financiară. Modelul este diferit pentru că afacerea cu obiect de activitate fotbal derulată la Ovidiu se bazează pe doi piloni: brandul Hagi și Academia cu același nume. Brandul Farul ar putea reprezenta un al treilea pilon, dar probabil că nu va fi pus complet în valoare înainte de inaugurarea noului stadion și mutarea echipei în Constanța. Hai să vedem împreună cum se reflectă aceste caracteristici specifice în rapoartele financiare proaspăt publicate.
Veniturile sunt într-o ușoară scădere în 2025 – 34.3 milioane lei (de la 35.3 milioane în 2024), iar scăderea provine în principal din performanța sportivă, adică din drepturile TV (corelate cu locul din clasament). Scăderea de peste 4 milioane (de la 10.5 milioane în 2024 la 6.2 milioane în 2025) de la acest capitol nu a putut fi compensată și astfel Farul înregistrează scăderea mai sus menționată, accentuată însă și de inflație.
Ticketing-ul și activitățile comerciale (contribuția directă a suporterilor) au adus în 2025 la Ovidiu 3.2 milioane lei, adică aproximativ 9.5% din venitul total. De asemenea, ambele în ușoară scădere față de sezonul precedent. Cel mai probabil, cauza fiind tot clasamentul sub așteptări, adică un entuziasm mai scăzut din partea celor care susțin Farul. La capitolul alte venituri Farul raportează creștere – 3.3 milioane lei, de la 2.7 milioane în 2024.
Totuși, cele mai importante venituri pentru Farul vin și în 2025 din sponsorizări. 19 milioane a colectat Farul la acest capitol în 2025 (de la 16.6 în 2024), adică nu mai puțin de 55% din totalul veniturilor din anul fiscal 2025.
În condițiile în care Farul nu a excelat la capitolul sportiv, venitul din sponsorizări arată importanța brandului Hagi în ecuația Farului (atât din punct de vedere comercial, cât și că influență în spațiul public). 55% din total venituri înseamnă că într-un sezon modest din punct de vedere sportiv, clubul este practic dependent de brandul Hagi.
Farul a încercat să compenseze scăderea veniturilor cu o reducere a cheltuielilor operaționale. Acestea au scăzut în 2025 la 50 milioane lei (de la 55.4 milioane în 2024).
Cheltuiala cu salariile reprezintă o constantă la Farul. În ultimii 3 ani, Farul a plătit salarii totale în jurul a 30 de milioane lei, fară variații spectaculoase de la an la an. Trei concluzie tragem de aici. În primul rând, bugetul de salarii pe sezon competițional este în jurul a 30 de milioane (raportările reprezintă an fiscal-calendaristic).
Apoi, suma constantă e un semn de disciplină financiară. Dar nu numai. Bugetul de 30 de milioane este pragul autoimpus de Hagi pentru a nu destabiliza clubul, dar suma nu permite saltul de performanță dorit. Acesta este cel mai probabil motivul pentru care Hagi a căutat în permanență asociați pentru afacerea Farul și, de asemenea, motivul pentru care performanța sportivă e discontinuă și depinde de vârfurile de generație din Academie, nu de transferuri.
De altfel, chiar și la acest nivel de salarizare, pragul optim de 60% – 70% din veniturile totale este depășit și chiar în creștere în 2025. Datorită ușoarei scăderi a veniturilor, nivelul salariilor (rămas constant) a intrat în zona roșie de 90%. În sezonul în care indicatorul a fost pe “verde”, veniturile au contribuit la asta (drepturile TV și UEFA, adică performanța sportivă).
Și acest capitol demonstrează profilul Farul – club axat pe vânzare, nicidecum pe achiziții contra-cost.
An de an bilanțul transferurilor este pozitiv, pentru că Farul vinde mult mai mult decât cumpără. Și totuși, în 2025 insuficient pentru ca rezultatul financiar să fie pozitiv. În precedentele două exerciții financiare clubul a terminat pe profit din pricina veniturilor mai mari (în 2023, cauza fiind rezultatele sportive), respectiv a vânzărilor bănoase (în 2024).
Ca de obicei, ne uitam la elementele de bilanț care ne arată modul în care clubul este finanțat: capitalul social, datoriile la societăți din cadrul grupului și alte părți legate (adică împrumuturi de la acționari), respectiv creditele (la terți, adică nu la acționari).
Capitalul social rămâne constant în jurul a 21 milioane lei, iar împrumuturile de la acționari au variat și ele marginal. Clubul s-a finanțat în 2025 prin credite, cuantumul acestora crescând cu aproximativ 1.5 milioane lei. Totuși, capitalurile proprii (diferența dintre active și pasive, adică valoarea afacerii) arată foarte bine la Farul; asta și pentru că stadionul de la Ovidiu (activ de valoare) este în proprietatea clubului (un caz extrem de rar în Superliga).
În rezumat, un club stabil financiar, dependent de brandul acționarului majoritar (Hagi) și care în acest moment nu poate atinge performanța sportivă dorită din cauza limitărilor de buget. Probabil, perspectiva se vă îmbunătăți odată cu noul stadion; problema este orizontul de timp.