Situație disperată la FC Voluntari! Echipa antrenată în prezent de Nicolae Dică are un bilanț dezastruos în SuperLiga, 11 meciuri consecutive fără victorie, și se îndreaptă spre retrogradarea directă, mai ales pe fondul revenirii lui Dinamo. Din informațiile FANATIK, ilfovenii caută cu disperare o variantă salvatoare.
FC Voluntari traversează o perioadă foarte modestă și se confruntă cu cea mai grea situație din ultimii ani. Ilfovenii ocupă locul 14 în clasament, cu o etapă rămasă din sezonul regulat, cu doar 27 de puncte. Semnele de întrebare au început să apară pentru Voluntari încă de la finalul anului trecut.
Echipa lui Florentin Pandele a pierdut ultimele două meciuri ale anului trecut cu FC U Craiova (0-1) și Dinamo (0-1). Ilfovenii au continuat cu tandemul Ilie Poenaru – Marin Dună pe bancă la primele două meciuri din 2024, după care FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că cei doi au fost demiși.
Nicolae Dică a fost văzut drept soluția salvatoare, însă echipa a continuat în aceeași notă și tremură în lupta pentru evitarea retrogradării. Dinamo și-a ridicat nivelul de joc și s-a apropiat la un singur punct.
Conducerea ilfovenilor și-a dat seama de greșeala pe care a făcut-o odată cu numirea lui Nicolae Dică în postura de antrenor principal și caută să redreseze corabia pe ultima sută de metri. FANATIK a aflat că FC Voluntari se roagă de Liviu Ciobotariu să vină la echipă pentru a-i salva pe ilfoveni de la retrogradare.
Din informațiile FANATIK, conducerea l-a sunat în disperare pe Liviu Ciobotariu pentru a reveni pe banca tehnică. Mai mult decât atât, „Ciobi” a fost sunat încă dinaintea dezastrului din ultima etapă. FC Voluntari a pierdut la Sf. Gheorghe cu Sepsi, scor 0-4!
Liviu Ciobotariu este un nume familiar pentru FC Voluntari pe care a mai antrenat-o în perioada 7 mai 2021 – 8 iunie 2023. Ulterior, antrenorul în vârstă de 52 de ani a făcut pasul la Sepsi alături de care a câștigat Supercupa României.
Cu Liviu Ciobotariu pe bancă, FC Voluntari nu a „gustat” niciodată din emoția retrogradării. În sezonul 2021/2022, FC Voluntari s-a calificat în play-off de pe locul 6 și termina pe locul 4 într-o serie cu CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, Farul și FC Argeș.
Un sezon mai târziu, FC Voluntari a jucat în play-out, însă a terminat pe locul 9, departe de retrogradare, și a jucat la barajul pentru UEFA Conference League, profitând de situația Petrolului Ploiești. Ilfovenii au cedat cu FC U Craiova, scor 3-4.
Deținător al licenței PRO, Liviu Ciobotariu a adunat 94 de meciuri pe banca lui FC Voluntari în primul mandat, înregistrând o medie de 1,47 de puncte pe meci. „Ciobi” este liber de contract de la finalul lunii noiembrie 2023, de la despărțirea de Sepsi.