Ca de obicei, Superliga României a publicat primul 11 al săptămânii. În etapa cu același număr, au apărut nume care nu au fost întotdeauna menționate de reprezentanții primei divizii românești.
Cei mai mulți componenți ai echipei ideale au fost din partea echipei UTA Arad. Pe lângă Omondi și Costache, care și-au ajutat echipa pentru a culege cele trei puncte de la CFR, Mircea Rednic și-a făcut apariția drept antrenorul etapei.
Omondi a înscris și a oferit două pase decisive, iar Costache a deschis scorul în meciul dintre CFR Cluj și UTA Arad 1-3. Meciul practicat de trupa lui Rednic a fost la cote înalte, iar UTA s-a bucurat de a doua victorie din sezon.
Universitatea Craiova nu este departe. 3-0 cu Slobozia a trecut în revistă numele Baiaram și Bancu. Ștefan Baiaram a înscris de două ori la 4 minute distanță, iar căpitanul Craiovei a oferit două pase decisive. Una atacantului în startul meciului și cealaltă lui Alex Mitriță în minutele de prelungire ale partidei.
LPF nu le-a neglijat nici pe Oțelul, Poli Iași sau Gloria Buzău. În remiza din Giulești, fundașul lui Dorinel Munteanu, Diego Zivulic, a avut cea mai mare notă de pe teren. Conform Sofascore, croatul a fost notat cu 7,9.
Nici Canadjija și Guilherme nu au lipsit din echipa etapei. Dario Canadjija nu i-a permis lui Gică Hagi să câștige la Buzău și a marcat unicul gol al partidei. Identic, în meciul dintre Poli Iași și actualul lider U Cluj, Guilherme a fost desemnat omul meciului.
Ultimii patru jucători provin de la echipele care s-au întâlnit cu o săptămână în urmă. FCSB și Petrolul și-au împărțit punctele în etapa cu numărul 10. De data aceasta, trupele lui Charalambous și Alagic au smuls câte trei puncte.
Victoria la scor cu FC Hermannstadt au făcut-o pe Superliga să-i introducă pe Rădulescu și Ricardinho. Portughezul a deschis scorul în minutul 6 al partidei, iar Mihnea Rădulescu a avut două reușite în prima repriză. Atacantul a fost numit omul meciului și a primit din partea Sofascore nota 8,5.
În schimb, la Sfântu Gheorghe, FCSB s-a impus doar cu 1-0 contra lui Sepsi. Unicul marcator a fost Florin Tănase la prima sa reușită de la revenirea în Superliga. Ștefan Târnovanu a avut parade senzaționale, iar campioana a plecat cu cele 3 puncte înapoi la București. Ambii fotbaliști au fost numiți în primul 11 ideal de către Superligă. Portarul a fost omul meciului și a primit nota 8.