Sport

Echipa lui Ianis Hagi, învinsă de Galatasaray sub ochii lui Gică Hagi! Ce a declarat fiul „Regelui” la final

Ianis Hagi a intrat pe teren în repriza secundă a partidei dintre Alanyaspor și Galatasaray. Meciul a fost urmărit din tribună de Gică Hagi.
27.09.2025 | 00:11
Echipa lui Ianis Hagi invinsa de Galatasaray sub ochii lui Gica Hagi Ce a declarat fiul Regelui la final
Ianis Hagi a evoluat pentru Alanyaspor în meciul cu Galatasaray, sub privirile tatălui său, Gică Hagi. FOTO: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Alanyaspor a fost învinsă cu 1-0 de Galatasaray în etapa a 7-a a primei divizii din Turcia. Ianis Hagi a fost introdus pe teren în minutul 71 al meciului de către antrenorul gazdelor, Joao Pereira, însă nu a reușit să își ajute echipa. Gică Hagi a fost prezent în tribună pentru a urmări partida dintre echipa fiului său și formația la care a scris istorie.

Cum s-a descurcat Ianis Hagi în Alanyaspor – Galatasaray 0-1. Gică Hagi a urmărit din tribună meciul fiului său

Liderul autoritar din Super Lig, Galatasaray, și-a continuat startul perfect de sezon cu un succes pe terenul formației la care evoluează Ianis Hagi și Umit Akdag, Alanyaspor, deși duelul a fost dominat de gazde. Gruparea din Istanbul s-a impus la limită, scor 1-0, unicul gol fiind marcat în minutul 23 de către Mauro Icardi, cu un șut din careu după o pasă oferită de Singo.

ADVERTISEMENT

Titular în etapa trecută contra lui Bașakșehir, Ianis Hagi a început acest meci pe banca de rezerve, fiind introdus în minutul 71, în locul lui Ibrahim Kaya. Gică Hagi a fost prezent din nou în tribune pentru a urmări evoluția fiului său, însă de această dată a fost vorba de un duel cu adevărat special, ținând cont de faptul că adversara era Galatasaray, echipa unde „Regele” a scris istorie.

Ianis Hagi a avut o ocazie după intrarea pe gazon, cu o lovitură de cap, însă balonul care se îndrepta spre poartă a fost blocat de mijlocașul oaspeților, Mario Lemina. Internaționalul român a avut un procentaj al paselor corecte de 89%, însă dintre cele 6 centrări trimise, doar una a ajuns la destinație. Per total, prestația lui Ianis Hagi a fost notată cu 6.5 de site-ul SofaScore, puțin sub media echipei sale (6.79).

ADVERTISEMENT

Ce a declarat Ianis Hagi după eșecul suferit de Alanyaspor

Ianis Hagi a vorbit la finalul întâlnirii despre eșecul suferit contra lui Galatasaray. „Am avut 22 de șuturi. Am creat foarte multe ocazii. Am jucat contra campioanei en-titre, Galatasaray, echipă neînvinsă până acum. Așa ne dorim să arate Alanyaspor, dar, bineînțeles, nu e de ajuns. Trebuie să obținem cele trei puncte.

ADVERTISEMENT

A fost un meci foarte special pentru mine și pentru familia mea. Am petrecut câțiva ani speciali la Istanbul, a fost o perioadă în care tatăl meu a avut mult succes. Sunt fericit că tatăl meu e în tribune și mă urmărește. Sper că va face în continuare la fel, până la sfârșitul carierei mele”, a afirmat internaționalul român la finalul întâlnirii, conform presei din Turcia.

ADVERTISEMENT

Umit Akdag, cel mai bun jucător al lui Alanyaspor în meciul cu Galatasaray

Fostul internațional de tineret al României, Umit Akdag, a fost din nou integralist pentru Alanyaspor, iar prestația sa a fost una apreciată. Cu nota 7.7, fundașul central a fost cel mai bun jucător al celor de la Alanyaspor, fiind depășit din tabăra adversă doar de portarul Ugurcan Cakir, cu 9.6, un semn clar al faptului că gazdele au avut ocaziile mai importante.

Din nefericire pentru naționala României, se pare că Akdag își dorește să evolueze la nivel de seniori pentru Turcia, aspect subliniat și de selecționerul Mircea Lucescu la emisiunea FANATIK SUPERLIGA. „El, din punct de vedere al comportamentului și al educației, pare a fi un bun român. Din punct de vedere al originii, preferă Turcia. I-am spus să nu ia nicio hotărâre. El ar vrea să joace pentru naționala Turciei. Nu este o veste bună, i-am zis să se mai gândească”, a declarat experimentatul tehnician.

ADVERTISEMENT