Cosmin Contra, în pericol! Patru nume care îl pot înlocui la vară!

Sorin Dumitrescu   
în Stiri sportive
17/01/2018, 16:26
Cosmin Contra, în pericol! Patru nume care îl pot înlocui la vară!

Cosmin Contra a jucat a fost numit în toamna lui 2017 în funcţia de selecţioner al României, înlocuindu-l pe germanul Christoph Daum. În acel moment situaţia în grupa preluminară de CM era limpede, România nemaivând nici o şansă nici măcar pentru baraj. În meciurile rămase din campania preliminară Contra a învins acasă Kazahstan şi a remizat, 1-1, în Danemarca, iar în partidele amicale care au urmat a depăşit Turcia lui Mircea Lucescu, scor 2-0 şi a suferit primul eşec, un sever 0-3 în faţa Olandei, tot pe teren propriu.

Contra nu fusese numit pentru a salva situaţia în lupta pentru CM din Rusia, ci pentru a pregăti noua competiţie rezervată echipelor naţionale de pe continent, Liga Naţiunilor şi campania preliminară pentru Euro 2020, competiţie la care, fiind organizată în mai multe ţări concomitent, România a primit din partea forului european organizarea a patru meciuri.

Ce variante de antrenori ar fi pentru echipa naţională

Cu toate acestea, Contra are postul în pericol. Unul dintre componenţii Generaţiei de Aur, grupul care are ca obiectiv îndepărtarea din funcţia de preşedinte al FRF a lui Răzvan Burleanu, Florin Prunea, care ar putea fi chiar el un candidat, a dezvăluit faptul că deşi Contra a început o treabă bună grupul din care el face parte are oamenii săi şi la capitolul selecţioneri variantele ar fi Victor Piţurcă, Gică Hagi, Dan Petrescu sau Costel Gâlcă.

 
“Sigur, Cosmin are un contract cu Federaţia Română de Fotbal şi probabil că are nişte clauze în contract. Important este ca echipa naţională să redevină ce a fost. Sper să avem şi şansă la tragerea la sorţi pentru Nations League (n.r. care are loc pe 24 ianuarie)” -a spus Florin Prunea, care este recunoscut drept un adversar înverşunat al actualului preşedinte FRF, Răzvan Burleanu.
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles