Sport

Un fost internațional român explică momentul decăderii naționalei României. ”Nu mai eram un grup unit. Nu luptam pentru același lucru”

România a ratat o nouă calificare, la CM din Qatar de această dată, și nu a mai participat la un turneu final major din 2016. Acela a fost momentul în care a început decăderea susține un fost internațional.
06.01.2022 | 11:46
Un fost international roman explica momentul decaderii nationalei Romaniei Nu mai eram un grup unit Nu luptam pentru acelasi lucru
ADVERTISEMENT

Preliminariile pentru Cupa Mondială din Qatar s-au încheiat cu un nou eșec pentru naționala țării noastre și cu încă o dezamăgire pentru fanii ”tricolorilor”.

Este al 6-lea turneu final de Cupă Mondială consecutiv ratat de România. de altfel, ultima prezență în ”lumea bună” a fotbalului s-a consemnat în 2016, la Campionatul European din Franța.

ADVERTISEMENT

”Tricolorii”, de la bucuria calificării, la agonia eșecului istoric cu Albania

Bogdan Stancu este unul dintre fotbaliștii care au adunat peste 50 de meciuri în tricoul primei reprezentative de fotbal a României, pentru care a activat vreme de 7 ani.

Nu a prins decât un singur turneu final, ultimul la care România a fost prezentă, în 2016, în Franța. Rezultatele modeste, dar mai ales eșecul cu Albania, din ultimul meci din grupă, au dus naționala ”tricoloră” pe toboganul eșecurilor continue.

ADVERTISEMENT

Fostul atacant al României a vorbit fără perdea despre atmosfera din lotul ”tricolor”, la Euro 2016 și la motivele care l-au determinat să se retragă de la echipa națională.

”Au fost două momente complet diferite. Bucuria pe care am avut-o când ne-am calificat la un turneu final, atmosfera fantastică, o experiență incredibilă, și apoi dezamăgirea de după meciul cu Albania.  

ADVERTISEMENT

Dezamăgit pentru că am simțit că la echipa națională eram mulți jucători valoroși, dar nu mai eram un grup unit. Un grup care să lupte pentru același lucru. Atunci am considerat că e timpul ca eu să mă retrag. Ăsta este adevărul”, a dezvăluit Bogdan Stancu, pentru GSP.ro.

După eșecul de la Euro 2016 nu a mai vrut să audă de echipa națională

Fotbalistul ajuns la 34 de ani a îmbrăcat ultima oară tricoul echipei naționale în 2017, într-un meci cu Muntenegru. A decis să nu mai continue tocmai din cauza a ceea ce se întâmplase un an mai devreme la Euro 2016.

ADVERTISEMENT

Cosmin Contra a încercat să-l convingă să reintre în circuitul primei reprezentative, dar nu a avut succes. A fost atacat și blamat pentru decizia lui.

”S-au scris atunci multe minciuni. Ca și cum eu renunț pentru că nu mai pot juca în același timp și la echipa națională, și la echipa de club. Că n-aș mai putea din punct de vedere fizic. Niște prostii. M-am retras de la națională pentru că am simțit că trebuie să acord mai mult timp familiei. Și, repet, am fost și foarte dezamăgit după acel turneu final.

Calificarea la Campionatul European rămâne cea mai mare bucurie și cea mai frumoasă amintire de la echipa națională. Fiecare moment în tricoul echipei naționale îmi va rămâne în memorie.

Sunt amintiri pe care le voi căra cu mine toată viața. Sunt recunoscător pentru că mi s-a dat șansa să trăiesc așa ceva, să îmbrac tricoul naționalei”, a mai spus Stancu.

ADVERTISEMENT