Fotbal intern

„Tricolorii” au primit rezultatele testelor pentru COVID 19! Un membru al delegației a ieșit pozitiv. Update

07.10.2020 | 22:45
Tricolorii au primit rezultatele testelor pentru COVID 19 Un membru al delegatiei a iesit pozitiv Update
ADVERTISEMENT

Echipa națională a României trece prin momente tensionate înainte de meciul propriu-zis cu Islanda. Create de coronavirus sau, voluntar, de gazdele islandeze, dacă nu de amândouă.

Izolați în camerele de la „Grand Hotel” din Reykjavik, așteaptă rezultatele testelor făcute aseară, care n-au venit până la ora 11:00, ora locală (cu 3 ore mai puțin ca în România).

ADVERTISEMENT

Deși islandezii au promis să proceseze rapid analizele, rezultatele se lasă așteptate și tensiunea crește exponențial pentru că în eventualitatea unui singur rezultat pozitiv se declanșează o anchetă epidemiologică, meciul poate fi suspendat și gazdele pot câștiga la masa verde.

UPDATE 7 octombrie, ora 21:53 / După o așteptare suspect de lungă, de aproape 24 de ore, fiecare membru al delegației României a primit prin sms rezultatele testării COVID efectuate marți seara la sosirea în Islanda, direct pe aeroport. Vestea bună este că toți jucătorii și membrii staff-ului tehnic au ieșit negativ.

ADVERTISEMENT

A fost însă și un rezultat pozitiv în cadrul delegației, dar această persoană nu face parte din staff și nici nu a intrat în contact cu jucătorii. Deoarece este asimptomatic, nu a locuit deloc la Mogoșoaia pe durata cantonamentului și la testele anterioare a ieșit negativ, el va repeta testarea în această seară, pentru a se evita un rezultat fals pozitiv.


UPDATE 7 octombrie, ora 17:20 / După o lungă așteptare, „tricolorii” au primit în sfârșit rezultatele testelor pentru COVID efectuate direct pe aeroport, la sosirea de marți seara în Islanda. Fiecare membru al delegației a primit rezultatul separat, urmând să se facă imediat centralizarea lor. În scurt timp, vom afla dacă totul este în ordine.

ADVERTISEMENT

Tensiunea crește în camerele de la „Hotel Grand”. Rezultatele testelor anti-COVID întârzie, naționala României nu-și poate face niciun program

Atmosfera la „Hotel Grand” este una apăsătoare, mulți tricolori nici nu au coborât la micul dejun, nimănui nu-i mai pasă de altceva decât de rezultatele testelor de infectare cu coronavirus.

Programul zilei de miercuri cuprinde conferință de presă (20:30 ora României) și antrenamentul oficial (21:00 ora României) și toată lumea se întreabă ce se va întâmpla dacă rezultatele testelor nu vin până atunci sau dacă, Doamne ferește, apare vreun test pozitiv.

ADVERTISEMENT

Ministrul Sănătății din Islanda, doamna Svandís Svavarsdóttir, a fost de acord cu măsuri sociale mai stricte pentru a contracara răspândirea COVID-19. Un nou regulament în acest sens a intrat în vigoare luni, 5 octombrie.

Ministrul Sanatatii din islanda
Ministrul Sănătății din Islanda, doamna Svandís Svavarsdóttir. Sursa foto: stjornarradid.is

Măsuri severe luate de autorități acum două zile, luni, 5 octombrie

Cele mai mari modificări au fost limitarea la 20 de persoane la nunți, botezuri și înmormântări și maxim 100 de persoane în magazine. Pub-urile, locurile de divertisment și sălile de sport au fost închise. Piscinele vor rămâne deschise, dar cu o limită de 50% din numărul de persoane permis conform licenței de funcționare.

Nu sunt modificări în activitățile grădinițelor și școlilor primare. În licee și universități, numărul de persoane a fost limitat la 25 de persoane într-o sală de clasă.

Regula de un metru distanțare socială a rămas în vigoare, ca și obligația de a purta o mască acolo unde nu este posibil să se garanteze o distanță de un metru.

Funcționarea teatrelor este permisă cu maxim 100 de persoane în sală, obligatoriu distanțate și cu masca pe față. Prezența spectatorilor la evenimentele sportive a fost interzisă, dar Federația Islandeză de Fotbal (KSI), folosindu-se de recomandările UEFA, face presiuni ca meciul să se joace cu un număr redus de spectatori.

Cifrele par ridicol de mici în comparație cu cele din România, dar și populația Islandei încape într-un… cartier din București!

Și asta în condițiile în care cifrele, ca proporție, nu sunt atât de înspăimântătoare ca în România. Trebuie ținut cont și de faptul că Islanda are aproximativ 365.000 de locuitori, mai puțin decât unele sectoare din București.

 Memorandumul trimis de Epidemiologul Șef (au această funcție aici!) ministrului Sănătății afirmă că, în perioada 15 septembrie – 1 octombrie, aproximativ 560 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19

Numărul zilnic al persoanelor infectate cu coronavirus a fost de aproximativ 30-40, iar proporția celor izolați în carantină a fost de aproximativ 50%.

În același timp, numărul celor care s-au îmbolnăvit a crescut serios și aproximativ 20 de persoane au nevoie de spitalizare. Par cifre ridicol de mici față de ce este la noi, dar pentru islandezi sunt înfricoșătoare.

„Având în vedere că epidemia este acum în creștere liniară și este previzibil că intensitatea sistemului spitalicesc poate depăși limita de toleranță pentru COVID-19, Epidemiologul Șef propune să se ia urgent măsuri sociale mai dure pentru a suprima cât mai mult posibil epidemia”, i se cere primului ministru în memorandumul Epidemiologului Șef.

Așa că, până la ora transmiterii acestui articol, lotul național român stă în tensiune maximă izolat în camerele de la „Grand Hotel” și așteaptă „sentința” testelor anti-COVOD efectuate aseară, la sosirea, în jurul orei locale 19:15, pe aeroportul din Keflavik, la apoximativ 40 de kilometri de capitala Reykjavik.

  • „Laboratorul care prelucrează testele nu are nicio legătură cu UEFA. Sincer, mă îngrijorează testul, faci testul, pleci de acolo la hotel şi se aşteaptă rezultatul. Dacă e vreun rezultat pozitiv, atunci începe ancheta epidemiologică” – Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu
  • „Atât timp cât nu este un laborator acreditat UEFA, dați-mi voie să mă gândesc la orice. Sper să nu fie aşa şi să fiu eu exagerat” – Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu

  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 4,20 este cota pentru „2 și peste 1,5 goluri” la meciul Islanda-România. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT