După cum se vede în imagini, reporterul TVR Alex Costache a fost nevoit să se ascundă sub o mașină pentru a transmite de la fața locului, după care a fost evacuat cu ajutorul armatei ucrainene.
”Echipa TVR a fost prinsă într-un schimb de focuri în regiunea Harkov, iar reporterul nostru Alex Costache a fost filmat relatând de sub caroseria unei mașini!
Imaginile cu colegii noștri care și-au pus viața în pericol pentru a ne prezenta adevărul de pe frontul Ucrainei – la Telejurnalul TVR, în această seară, de la ora 20.00”, a transmis directorul știrilor TVR, Laurențiu Ciocăzanu.
Deși se aflau într-o zonă de conflict, cei de la TVR nu se așteptau să prindă un bombardament în timp ce realizau un reportaj. Cu toate acestea, reporterul TVR a dat dovadă de curaj și a relatat ce se întâmplă, în timp real, chiar dacă în jurul său cădeau bombe.
”Sunt bombardamente puternice chiar în acest moment, iar militarii ne-au spus să stăm culcați pe jos. Acum trebuie să plecăm. Ne-au spus să plecăm imediat”, transmitea de la fața locului Costache.
”Eram la intrarea în oraşul Kupiansk, au fost fouă explozii, foarte aproape de noi. Poate la o distanţă de 20 – 25 de metri de noi. Am văzut explozia în pădure”, a punctat un alt membru al echipei de filmare.
Scenele au fost filmate la Kupiansk. Alex Costache a explicat ce a simțit în acele momente, când bombele cădeau în stânga și în dreapta sa.
”Nu știam câte lovituri o să mai fie și dacă ne va nimeri vreuna. Am alergat instinctiv către mașină, iar militarii au strigat către noi să ne aruncăm pe burtă, ceea ce am și făcut lângă roată. Acolo m-am simțit mai în siguranță. Dar nu știam în continuare ce să facem. Militarii au strigat înjurând să plecăm mai repede, ceea ce am și făcut”, a transmis Costache, la TVR.
Rușii au pierdut orașul Kupiansk și au decis să bombardeze masiv această localitate. În aceste condiții, accesul jurnaliștilor a fost interzis în zonă.