Echipele care se luptă pentru un loc de Champions League în ultima etapă de Serie A. Fă-ți echipă câștigătoare la FootballCoin!

25.05.2019 | 13:37
Echipele care se lupta pentru un loc de Champions League in ultima etapa de Serie A Fati echipa castigatoare la FootballCoin

Suntem cu ochii pe cronometru, pentru că weekend-ul acesta se trage cortina și peste Serie A. Mai avem de urmărit o singură etapă, ceea ce înseamnă că încă îți mai poți face echipă pentru competiția dedicată special campionatului italian la FootballCoin.

Chiar dacă deja am sărbătorit campioana ligii și chiar dacă suntem siguri și de a doua participantă în Liga Campionilor, clasata de pe locul 2, Napoli, acțiunea nu se încheie aici. Avem o ultimă etapă decisivă pentru următoarele 4 echipe din clasament. Ca să nu mai zicem de lupta încordată pe care alte 4 echipe o dau ca să se salveze de la retrogradare, acolo unde deja Chievo și Frosinone stau cu bagajele făcute. Așa că înscrie-te în ultima rundă din Serie A la football fantasy și strânge premii în moneda jocului, XFC, că se apropie perioada transferurilor.

Aflată pe locul 3 în campionat, Atalanta este aproape de un eveniment în premieră în istoria de 111 ani a clubului: calificarea în Champions League. Cu stadionul aflat în renovare, Atalanta va juca ultimul meci al sezonului pe terenul Maipei Stadium, adică acasă la Sassuolo. Ceea ce face și mai special acest meci este că oponentul va fi chiar Sassuolo. Astfel, putem spune că vom fi martorii unui meci în care ambele echipe joacă “acasă”.

“Calificarea în Liga Campionilor este ultimul scop, dar nu trebuie să ne gândim că deja l-am îndeplinit,” a spus antrenorul Atalantei, Gian Piero Gasperini. Echipa sa nu a mai pierdut un meci în ultimele 3 luni și a obținut un punct crucial în etapa precedentă, cu campioana Juventus.

În întâlnirea cu ocupanta locului 10, Sassuolo, Atalanta are de partea ei statistica: 9 meciuri fără înfrângere în fața rivalilor, iar ultimele 3 meciuri s-au terminat cu victorie pentru formația lui Gasperini. A fost 6-2 în tur, iar tu te poți inspira din marcatorii meciului pentru echipa ta la FootballCoin. Columbianul Duvan Zapata e cel mai bun marcator al echipei și ocupantul locului 2 în topul golgheterilor din Serie A. Are 22 de goluri în acest sezon și 1167 de puncte la FootballCoin. Slovenul Josep Ilicic a marcat o triplă în meciul din tur cu Sassuolo. Are în total 12 goluri și 7 assist-uri în Serie A și 1135 de puncte la football fantasy. Atacantul Papu Gomez e o altă variantă pentru formația ta la FootballCoin, el având cel mai mare punctaj în competițiile de football fantasy din echipa Atalantei. Căpitanul a acumulat 1358 de puncte, 6 goluri și 11 assist-uri în acest sezon.

Stai cu ochii pe Atalanta și pe jucătorii ei. O victorie duminică îi asigură o clasare în top 3 pentru prima oară în 58 de istorie a echipei în Serie A.

La Inter, situația este încordată, echipa aflându-se în același loc ca acum 12 luni, când se luptau cu Lazio în ultima etapă pentru o calificare în Champions League. Luciano Spalletti știe că va fi înlocuit de Antonio Conte, dar înainte ca povestea lui la Inter să se sfârșească, vrea să-i lase pe fanii care vor veni în număr mare cu o amintire frumoasă: salvarea unui sezon slab, victoria în fața lui Empoli, o nouă rundă de Champions League în care transferurile lui Conte pot da refresh echipei. 70 000 de fani vor fi prezenți la meciul de duminică în care Inter o va întâlni pe Empoli, formație care va încerca tot ce e posibil ca să câștige și să scape de retrogradare, aflându-se acum la un punct peste zona de foc a clasamentului.

De la echipa interistă, te poți baza în echipa ta de football fantasy pe jucătorul care a strâns cele mai multe puncte în competiții, Matteo Politano, datorită evoluției lui care a sprijinit jocul echipei: 1032 de puncte, 5 goluri și 6 assist-uri. Tot din formația lui Spalletti poți să-l iei free pe fundașul Milan Skriniar. Slovacul are 2 assist-uri, 16 clean sheet-uri și 993 de puncte la FootballCoin. Ivan Perisic este o altă variantă, el acumulând în acest sezon 8 goluri, 4 assist-uri și 975 de puncte.

Venită după 3 victorii pe linie, Empoli o caută pe a patra, pentru că altfel riscă să-și ia rămas bun de la Serie A. Poți să-l incluzi free în formația ta pe cel mai bun marcator al echipei, Francesco Caputo, cu 985 de puncte și 16 goluri în acest sezon. Pentru defensiva ta îl recomandăm pe Giovanni Di Lorenzo, care a strâns pentru Empoli 5 goluri, 3 assist-uri, 5 clean sheet-uri și 1082 de puncte, fiind jucătorul cel mai valoros la FootballCoin.

Nici la AC Milan lucrurile nu stau mai bine, antrenorul Genaro Gattuso simțindu-și postul de antrenor în pericol. Milanezii joacă duminică la Spal și speră la locul de Champions League ocupat acum de Inter. Din formația lui Gattuso poți să-l iei free în echipa ta de football fantasy pe golgheterul echipei, polonezul Piatek. Atacantul a adunat 22 de goluri în acest sezon și a marcat și singurul gol al lui Milan în egalul cu SPAL din tur. Tot pentru atacul tău îl poți convoca și pe al doilea marcator al echipei și cel mai bun jucător la FootballCoin de la Milan în acest sezon, spaniolul Suso. Are 7 goluri, 9 assist-uri și 1231 de puncte.

“Încă mai avem o șansă îndepărtată să obținem un loc de Champions League. Trebuie să înscriem 5 goluri și să vedem ce se întâmplă în celelalte meciuri”, spunea Claudio Ranieri, antrenorul Romei. În meciul de duminică cu Parma, suporterii înfocați ai Romei vor trăi un moment emoționant, dincolo de povestea locului din UCL. Căpitanul Daniele De Rossi va juca ultimul lui meci în tricoul Romei, după 18 ani petrecuți în club.

Un alt jucător pe care îl poți lua în echipa ta este Aleksandar Kolarov, fundașul care a acumulat cele mai multe puncte la FootballCoin din echipa lui în acest sezon. 8 goluri, 1 assist și 8 clean sheet-uri are în dreptul lui sârbul Kolarov. Pentru ofensivă, soluția ar fi cel mai bun marcator al Romei din acest sezon, Stephan El Shaarawy. Italianul a strâns în evoluțiile lor în Serie A 11 goluri, 5 assist-uri și 793 de puncte.

La celălalt capăt al clasamentului din campionatul italian, Fiorentina se întâlnește cu Genoa în meciul final care le poate salva sau le poate trimite în Serie B. Diferența dintre cele două echipe este de 3 puncte, iar Fiorentina tremură din toate încheieturile, cu cele 5 înfrângeri consecutive în ultimele 5 meciuri și cele 13 etape în care nu au mai cunoscut victoria. De la Fiorentina poți să-l iei free pe jucătorul care a punctat cel mai bine din echipa lui la football fantasy, Cristiano Biraghi. De asemenea, cel mai bun marcator al echipei, Marco Benassi, poate fi o variantă pentru echipa ta, mai ales că este nevoit să înscrie în această etapă, ca să își scutească fanii de emoții și să rămână în Serie A. Are 766 de puncte, 7 goluri și un assist în acest sezon.

Ultima etapă din Serie A se anunță una spectaculoasă și plină de emoții. Să fie cu puncte multe pentru echipa ta! Apoi pregătește-te de pauza competițională și de perioada de transferuri în cele mai importante campionate din Europa. Și nu uita că fotbalul pe FootballCoin nu se pune pe pauză. Te invităm să-ți compui echipa pentru meciurile din MLS și Chinese Super League.