Premier League

Echipele din Premier League pot avea probleme în cupele europene din cauza carantinei! Anunțul Guvernului britanic

23.05.2020 | 18:07
Echipele din Premier League pot avea probleme in cupele europene din cauza carantinei Anuntul Guvernului britanic
ADVERTISEMENT

Echipele din Premier League pot avea probleme din cauza carantinei, în privința fotbalului mai ales, după ce guvernul britanic a anunțat că după data de 8 iunie, orice persoană care intră în Marea Britanie va trebui să stea 14 zile în izolare.

Guvernul britanic le dă planul peste cap echipelor din Premier League

Guvernul britanic a anunțat că din data de 8 iunie, orice persoană care ajunge intră pe teritoriul țărilor din Marea Britanie va fi nevoit să stea 14 zile în izolare.

ADVERTISEMENT

Astfel, formațiile din Premier League care trebuie să joace în Cupele Europene, precum Manchester City, Chelsea, Manchester United și Wolverhampton vor avea de suferit, pentru că vor trebui să stea 14 zile în izolare, astfel încât nu vor mai putea să joace conform programului de desfășurare al Premier League.

Decizia îi va afecta și pe adversari, printre care și Real Madrid, care ar urma să joace returul optimilor de finală cu Manchester City.

ADVERTISEMENT

Fotbalul din Anglia poate reveni în luna iunie

Oliver Dowden, secretarul culturii din Anglia, a declarat că întâlnirea de joi cu Asociația de fotbal, Premier League și Liga de fotbal engleză a decurs bine, iar fotbalul din Anglia poate reveni începând cu luna iunie.

„Accesul fanilor trebuie interzis pentru a vedea cum decurg jocurile și pentru a asigura sănătatea tuturor  celor implicați în familia fotbalului.

ADVERTISEMENT

Cu toții am fost de acord că vom merge înainte, iar sănătatea și bunăstarea jucătorilor și a personalului este primordială. Acum este de datoria autorităților să fie de acord și să finalizeze detaliile planurilor de revenire.

Guvernul și experții medicali vor continua să ofere îndrumare și sprijin”, a mai spus Oliver pentru BBC.

ADVERTISEMENT

Guvernul Marii Britanii a anunțat într-un document oficial că toate evenimentele sportive din țară vor putea fi reluate după data de 1 iunie, fără spectatori.

„Începând cu data de 1 iunie, evenimentele sportive și culturale vor fi reluate, însă fără accesul spectatorilor, pentru a evita riscurile unei contaminări în masă”, se arată în document.

„Match of the Day”, emisiunea care arată rezumatele meciurilor de Premier League pe BBC, este programată să revină pe 12 iunie, ceea ce este posibil să se întâmple în cazul competiției, pentru că fotbaliștii vor avea nevoie de minim două săptămâni pentru a fi din nou pe teren.

ADVERTISEMENT