Până în anul 2030, economia României va avea nevoie de circa 600.000 de muncitori calificați, estimează specialiștii de la Centrul pentru Economie și Societate din București. În consecință și salariile vor crește, dar cei mai avantajați vor fi angajați care fac cursuri suplimentare de calificare, transmite ProTV.
Angajații care continuă să învețe lucruri noi și după ce au absolvit studiile pot spera în anii următori la creșteri substanțiale de salariu pe măsură ce economia va avea nevoie din ce în ce mai mare de oameni cu înaltă calificare.
Deja mulți lucrători plătesc din buzunarul lor cursuri de perfecționare în meseria pentru care deja au dobândit o diplomă. Deși costurile pe termen scurt nu sunt tocmai mici, pe termen lung beneficiile vor depăși cu mult costurile.
Un exemple este cel al tehnicianului dentar Szocs Ervin care a cheltuit până acum circa 6.000 de euro pentru cursuri în care a învățat tehnici de modelaj digital, placare ceramică și machiaj de dinți, iar aceste tehnici i-au oferit posibilitatea de a câștiga mai bine.
Astfel pentru el lucrurile învățate în facultate au fost doar un început. „Doar cu cursuri poți ajunge la cunoștințele necesare pentru a lucra, cu materiale noi, cu aparatură și cu tehnologie nouă”, a spus Szocs Ervin.
Același lucru l-a făcut și Silviu-Alexandru Sanda care a lucrat ca sudor în Italia. După ce s-a întors acasă, a mers la cursuri de specializare, la capătul cărora a învățat tehnici noi care l-au făcut mai tentant pentru angajatori, dispuși să-l plătească mai bine.
„Știu două procedee momentan și acesta este mult mai bine cotat ca și salarii. Dacă până acum, în România vorbind, aveam în jur de 5.000 de lei, acum poate ajunge până la 10.000 de lei”, a spus tânărul sudor.
Însă veniturile mai mari obținute de calificarea suplimentară au presupus sacrificii întrucât cursurile nu costă puțin. „O săptămână costă 2.600 de lei, două săptămâni 5.200 de lei, patru săptămâni 10.400 de lei”, a precizat Alexandru Vas, director la o școală de sudură.
Totuși, proporția celor care își propune să învețe lucruri noi rămâne foarte mică în țara noastră. Banca Mondială a precizat că doar 1% dintre românii care au între 25 și 64 de ani sunt dispuși să-și lărgească competențele profesionale, ceea ce este prea puțin față de nevoile economiei. De altfel, nici companiile nu s-au adaptat acestei situații întrucât doar una din cinci are un buget dedicat formării profesionale.
„Nu poți să te dezvolți doar din frizerii, jocuri de noroc, comerț. Trebuie cumva să ajungem și în zona aceasta de producție industrială. Dacă în România încep să apară jucători importanți care sunt în căutare de forță de muncă înalt calificată și pe care să îi și remunereze ca atare, cu siguranță că oamenii vor deveni mult mai atenți”, crede Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice.