News

Eddie Garcia, în comă! Actorul a suferit un atac de cord sever

Autor: Bogdan Solomon | 08.06.2019 | 16:09
Eddie Garcia, în comă! Actorul a suferit un atac de cord sever
Actorul Eddi Garcia trece prin momente dificile, după ce a suferit un infarct

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori filipinezi ai tuturor timpurilor trece prim momente dificile. Este vorba despre Eddie Garcia, cunoscut pentru rolurile sale în numeroase producții cinematografice ale statului asiatic și nu numai.

Eddie Garcia a făcut infarct la filmări

În vârstă de 90 de ani, actorul nu a renunțat nicio clipă la pasiunea căreia i-a dedicat cea mai mare parte din viața sa. De altfel, acesta se afla chiar pe platoul de filmare pentru noul său proiect, moment în care a suferit un atac de cord sever, fiind transportat de urgență la spital.

Din nefericire însă, la scurt timp a intrat în comă, astfel că medicii au hotărât să îl țină în continuare sub observație, date fiind problemele  de sănătate cu care se confruntă, precum și vârsta sa înaintată. Potrivit spuselor regizorului Armand Reyes, lui Eddie Garcia i s-ar fi făcut brusc rău, căzând din picioare, chiar în timp ce filma o scenă pentru noul său film.

Eddi Garcia este unul dintre cei mai apreciația ctori filipinezi
Eddie Garcia este unul dintre cei mai apreciați actori filipinezi

Mesajul transmis de familia îndrăgitului actor

La scurt timp după acest eveniment nefericit, familia celebrului actor a transmis un mesaj, prin intermediul rețelelor de socializare, rugându-i totodată pe toți cei care îl îndrăgesc să se roage pentru ca Eddie Garcia să depășească aceste momente dificile, cât mai curând.

Manoy Eddie Garcia se afla la filmări, în cursul zilei de sâmbătă, moment în care a suferit un atac de cord sever. În aceste momente, medicii depun toate eforturile pentru a-i asigura cea mai bună îngrijire posibilă.

Familia noastră dorește să-și exprime recunoștința față de toți cei care s-au îngrijorat și rugat, totodată, pentru starea sa. Vă rugăm să continuați, pentru ca Eddie să se recupereze cât mai repede. La cei 90 de ani ai săi, continuă să se dedice actoriei și fanilor săi. Vă invităm să vă rugați alături de noi, pentru ca aceste momente dificile să fie depășite cu bine” , a transmis familia actorului, prin intermediul unei rețele de socializare.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!