Sport

Edi Iordănescu, debut șchiop cu grecii, sub privirile tatălui: Zero – Naționala n-are colți și n-are ștaif

La debutul selecționerului Edi Iordănescu, Naționala a pierdut trist cu Grecia, într-un meci în care România a înregistrat un mare „Zero”, la toate capitolele.
26.03.2022 | 00:17
Edi Iordanescu debut schiop cu grecii sub privirile tatalui Zero  Nationala nare colti si nare staif
ADVERTISEMENT

Până în minutul 72, la bara lui Rus, România junelui Edi n-a făcut decât act de prezență șchioapă, sub privirile și mai „împiedicate” ale seniorului Nea Puiu, consolat cumva de colegul de tribună suferindă, Mircea Lucescu.

Naționala lui Iordănescu junior n-a stat cu fundu-n poartă, dar are dinți de lapte. Cu vise pripite nu te califici nicăieri!

Echipa Națională a României a pierdut amicalul cu Grecia. Asta, teoretic, n-ar însemna mai nimic, pentru că, nu-i așa, nu mai surprinde pe nimeni când mâncăm bătaie. Dar, când „afișezi” o zero – apărare, o zero – concentrare în atac, zero lideri și semi-zero ocazii clare în fața unui adversar blânduț, dar speculant…

ADVERTISEMENT

Nu e neapărat nevoie să plângem după acest rezultat, ci să deplângem lipsa de concretețe și mai ales de clasă, ori, dacă vreți, de „ștaif”. Păcat de debutul lui Edi, mai ales că n-am jucat nici cu Franța, nici cu Spania… Trista fidelitate a eșecurilor Naționalei demonstrează că, pe undeva, uneori am fost prea acizi cu selecționerii și prea înțelegători cu jucătorii.

Regretatul jurnalist Valentin Păunescu spunea că fotbaliștii nu trebuie urecheați decât în situații deosebite, pentru că ei își trudesc pâinea și asupra lor sunt concentrate toate canoanele pretențiilor. Și totuși, când observi o defensivă vraiște, depășită nu doar la golul lui Bouchalakis, ci de fiecare dată când elenii ne survolau careul, n-ai cum să închizi ochii. Camora, Chiricheș, Rațiu, Rus și ceilalți jucători defensivi au părut mai degrabă „rupți” din poemul „Somnoroase păsărele”, scris parcă profetic de poetul național…

ADVERTISEMENT

Pe undeva, România lui Edi s-a și zbătut, n-a stat cu fundul în poartă, așa cum acuzam, pe vremuri, Naționala lui Nea Puiu. Dar a baletat șchiop sau, mai rău, precum peștele prins în cârlig. Poate că acesta este și motivul pentru care rezultatul așteptat n-a venit. Și orice s-ar spune, selecționata lui Iordănescu senior avea rezultate, chiar dacă, uneori, stresa printr-o letargie programată.

Edi mai are multe de învățat de la tatăl său, pentru că – așa cum a priceput până și brava Armată Roșie – nu e de ajuns să ataci ca berbecul, să dansezi haotic prin păpușoi, ci să-ți speculezi atuurile. Din păcate, însă, înainte de a le specula, trebuie să ți le și descoperi, ceea ce, pe la noi, e lucru rar…

ADVERTISEMENT

Spre exemplu, e greu de… redescoperit ce au căutat în acest meci jucători precum Toșca sau Bordeianu. Edi a construit o arhitectură mohorâtă care, în multe momente, a amintit de ideile șocante marca Daum și Rădoi. De la oameni noi, așteptăm mentalități noi. Primim, în schimb, petarde voioase, suluri de abur…

Până la bara lui Rus am privit hipnotizați la „Pușcașul” din pădurea adormită

Cu regret am retrăit refrenul celebrei melodii populare și de chef, „Pușcaș și cureaua lată/ Ce fotbalist eram o dată”. Asta, pentru că, până în momentul schimbării, nu prea l-am zărit pe atât de trâmbițatul atacant George Pușcaș, de la care se așteaptă marea, sarea, pâinea, cuțitul și mai ales golul. Zău, pentru că tot aminteam de respectivul „hit”, săracu’ Pușcaș parcă părea venit după un chef de proporții.

ADVERTISEMENT

Bara lui Rus ne-a amintit că, totuși, asistăm la un meci de fotbal. Un meci început cu „Deșteaptă-te, române”, continuat cu un somn zdrelit de spasme și concretizat cu un coșmar care putea deveni și mai contondent.

ADVERTISEMENT

Să nu uităm că grecii au mai marcat o dată, iar faza respectivă a părut și pare și acum destul de… discutabilă. De asemenea, Vlăduț Chiricheș s-a jucat cu mânuța pe minge în careu, dar o interpretare prietenoasă a regulamentului ne-a salvat. Slavă ție, dom’ arbitru, că n-am plâns cu toți, la litru’…

Problema Echipei Naționale stă în faptul că se dovedește incapabilă să concretizeze. Parcă am discuta despre un copil, ba alintat, ba certat, care – deși este plimbat pe la tot felul de psihologi – nu izbutește să-și depășească fricile.

Tavi Popescu, o păpușă de turtă dulce, într-un areal de posmagi

Măreața mohoreală a mai fost un pic risipită de debuturile lui Tavi Popescu și Drăgușin. Primul a dat senzația că a jucat prea puțin, celui de-al doilea i-au crescut micuțe aripi, care, într-o echipă normală, dominată de lideri de la care ar putea deprinde meserie, ar crește voios. Rămâne de văzut, dar când încercăm combinația România & lideri, rămânem în ofsaid.

Tavi Popescu este jucătorul despre care se poate afirma, fără riscuri, că a jucat bine. La fel și despre Andrei Ivan. Dar, de la acesta din urmă, așteptările vin cu cobilița. Dacă Tavi Popescu a părut o păpușă de turtă dulce, într-un areal de posmagi, de la Ivan vroiam mai mult. Pentru că de la el se așteaptă golul, ca de la oricare atacant pur-sânge.

Degeaba te bălăcești cu abnegație în driblinguri, dar îți completezi steril și defectuos „fișa postului”.

Figurile deprimate ale lui „Nea Puiu” și „Il Luce”, dovada stării de fapt

Una peste alta, așteptăm meciul următor, cu Israelul. Ceea ce nu înțeleg, însă, acești băieți, este că vremea amicalelor a trecut. Pentru noi, oricare meci este sau/și trebuie să fie „oficial”. Altfel nu poate fi construit un teritoriu al vieții și al viitorului.

Avem o senzație masochistă de intimitate cu bătaia. Cu lungi și catifelate gene care bat în prăzuliul gazonului din Ghencea, am mai primit o corecție, dar noi savurăm momentul debuturilor, pe care le „bifăm”, uitând să calculăm și eficiența acestora.

Din păcate, Zero – Naționala lui Edi ne-a oferit cam ce ne imaginam că se va întâmpla. Poantele acelea vechi, cu echipa care merită Premiul Nobel pentru Pace, nu sunt deloc prăfuite. Da, ne-am bucurat pentru Tavi Popescu, pentru Drăgușin și pentru Edi. Dar ne-ar fi fericit măcar… o remiză. În halul acesta am ajuns. Iar figurile expresive ale lui Nea Puiu și Il Luce sunt dovada unei stări de fapt generale.

Noi începem cu forje (bine că nu l-am văzut și pe… Torje!) și ne stingem precum Mitriță. Naționala noastră plutește haotic în imponderabilitate, parcă dinainte de a apărea cosmonauții.