Edi Iordănescu, dezvăluiri cutremurătoare: “Am fost la un pas de moarte! Doctorul acuzat de tragedia lui Vrăbioru mi-a salvat viaţa!”

Edward Iordănescu, fostul antrenor al celor de la CFR Cluj, a oferit un interviu eveniment pentru numărul din iulie al revistei FANATIK. Astăzi, vă oferim partea I.

Ca antrenor care a fost momentul de răscruce?

– Ca să ajung în plan intern să preiau campioana la 39 de ani – de fapt au trecut două luni și deja am schimbat prefixul – dar în momentul în care am semnat cu CFR aveam 39 de ani…

Scuze, când ai semnat cu CFR-ul? Acum două luni?

– Eu am făcut în iunie 40 de ani și atunci când am semnat aveam încă 39. Am semnat și la câteva zile am schimbat și prefixul.

Deci când ai semnat efectiv cu ei?

– Am semnat  la… (râde) …imediat ce a plecat Dan Petrescu și s-a făcut public anunțul…

Cam cu câte săptămâni înainte de oficializare? O lună?

– Nu, nu, nu… Înțeleg unde bați (râde), dar nu stau lucrurile așa. Orice club serios când simte posibilitatea ca antrenorul să plece, se orientează. CFR a fost extrem de mulțumit de Dan Petrescu, l-a respectat din primul minut până în ultimul, dar a venit un moment în care s-au despărțit și clubul și-a făcut un plan B, normal, perioada de pauză era foarte scurtă și atunci am început să discutăm. Dar e foarte adevărat că erau persoane din conducerea clubului cu care eu mă cunoșteam de mult timp și exista un respect reciproc, o apreciere reciprocă, știam că sunt simpatizat acolo, că sunt apreciat și recunosc că nu a fost o surpriză că am fost contactat.

Bun, dar când ai semnat?

– Am semnat exact la câteva zile după ce a încetat colaborare cu Dan…

Deci cu trei, patru săptămâni înainte de anunțul oficial, nu?

– Sincer, cronologic acuma nu pot să spun momentul, îmi aduc aminte că a fost conferința de adio a lui Dan, au reziliat, după care am definitivat…

Tu ești elegant acum, dar se pare că ai semnat înainte să plece Dan Petrescu. Zâmbetul tău nu se înregistrează pe reportofon, dar noi îl vedem...

– Ha, ha, ha, fac zâmbetul gălăgios ca să se audă…

„Dacă nu aveam pe doctorul Marian Dumitru să mă aducă noaptea la Spitalul Militar, nu mai prindeam dimineața”

Bun… Deci când ai simțit că poți să ajungi antrenor? Ai început la Brazi, o echipă minusculă…

– Hai să începem cu perioada ca secund. Atunci a fost începutul meu și a fost la cel mai înalt nivel, la Steaua. În 2010, când Ilie Dumitrescu a semnat cu Steaua, mi-a propus să-i fiu colaborator, aveam vreo patru, cinci ani din momentul în care m-am lăsat de fotbal, în urma unui accident, aveam 27 de ani, eu am fost la Rapid într-o perioadă când tocmai plecase Mircea Lucescu, el personal m-a adus la Rapid de la Focșani, mă știa de la Sportul Studențesc, unde fusesem coleg cu Răzvan Lucescu, care m-a recomandat. Nea Mircea a plecat la Galatasaray (n.a. – în anul 2000), a venit interimar Grigore Sichitiu și în pregătirea de vară de la Poiana Brașov, într-un joc amical, am suferit un accident groaznic și am stat departe de gazon un an și jumătate. Am avut o hemoragie internă, trebuia să-mi scoată un rinichi, acum s-a uitat…

Digisport.ro

FOTO Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”

Era să mori?! Fără exagerare…

– Dacă nu îl aveam pe doctorul Marian Dumitru, să-i dea Dumnezeu sănătate, să mă aducă noaptea la Spitalul Militar din București, nu mai prindeam dimineața.

Nu serios, chiar mureai?!

– Nu e o exagerare, vă aduceți aminte de cazul Vrăbioru de pe Giulești? Doctorul Dumitru n-a avut nicio vină atunci, era doctorul Rapidului, chiar a intervenit, a avut culpă zero, dar tot l-au cercetat, și după asta a venit cazul meu, s-a speriat și chiar dacă am făcut un control în Brașov, a spus că nu se poate să rămân peste noapte în Poiană, în cantonament, stăteam cu Florin Bratu în cameră și el își aduce aminte foarte bine, seara am urinat sânge, Florin s-a speriat, a mers și a chemat doctorul, mi-a făcut o injecție și m-a dus la Brașov, am făcut o investigație după care a spus că trebuie să merg la București, m-a dus cu mașina lui, cred că din 15 în 15 minute, eu stăteam întins pe bancheta din spate, mă întreba dacă sunt bine să fie sigur că sunt conștient, au fost momente foarte grele… Am ajuns la Spitalul Militar, mi-au făcut analizele, a doua zi mi-au spus că există posibilitatea foarte mare să-mi scoată rinichiul…

Talpa ucigătoare pe rinichi

Și asta dintr-o lovitură?

– Da, o lovitură tare, cu talpa în rinichi, a fost o alunecare pe care am băgat-o pe un gazon ud, adversarul își prelungise un pic mingea, a intrat cu talpa direct în rinichiul meu, s-a crăpat rinichiul, hemoragie internă și a doua zi puteam să fiu la revedere… M-a adus doctorul Dumitru la București, unde au zis că mai întâi să oprească hemoragia și apoi să-mi scoată rinichiul. Șansa mea a fost că a doua zi șeful secției de urologie, medicul general Bână, Dumnezeu să-l odihnească, a murit între timp, s-a întors de la un simpozion din străinătate și s-a uitat peste analizele mele și mi-a spus că va face toate eforturile să-mi salveze rinichiul. Am stat o lună jumătate în spital, vreo trei săptămâni pe perfuzii, dormeam cu mâinile legate de pat, învelite în gheață, erau maro de la atâtea înțepături, medicamentați și perfuzii în continuu, un coșmar. Dar am scăpat de operație, am scăpat de nenorocirea să-mi scoată rinichiul, care și-a revenit, dar un an și ceva am trăit ca un copil mic, aveam voie să merg doar un anumit număr de pași pe zi, în primă fază n-aveam voie nici la toaletă să merg, cu sprijin o perioadă, după care încet, încet am ajuns din nou întreg… A fost un moment care mi-a marcat cariera pentru că un an și ceva nu am mai putut să joc. M-am întors la Rapid, am început antrenamentele cu Mircea Rednic, dar nu am mai fost niciodată ca înainte.

„Nu mă rog pentru victorii”

Ai amintit de Dumnezeu, ești credincios? Bine, de tatăl tău se știe că e foarte credincios… mătănii, iconițe, chiar a fost ironizat de atâtea ori…

– Fiecare e liber să spună orice. De mic eu am fost crescut așa, în credință, sărbătorile pentru noi au fost mereu importante, ziua de duminică a fost mereu zi în familie, de câte ori ne-am permis acest lux… De mici, părinții ne-au dus la biserică pe mine, pe frații și pe sora mea, sunt lucruri în care credem și întotdeauna am considerat că credința ne-a dat stabilitate și echilibru și ne-a ferit de anumite rele, ne-a făcut mai responsabili, mai drepți, mai corecți, ne-a dat speranță.

Înainte de meciuri tu te rogi la Dumnezeu?

– O fac zi de zi, în fiecare dimineață și fiecare seară, mă rog pentru familia mea, mă rog pentru sănătate și mă rog nu numai pentru cei apropiați, mă rog pentru toți românii și pentru tot neamul nostru pentru că încă traversăm vremuri foarte grele și controversate.

Te rogi pentru victorii sau nu-i ceri asta lui Dumnezeu?

– Nu, cer ce-i mai bun pentru sufletul meu și înainte de toate cer sănătate și unitate pentru familia mea. Iar profesional cer echilibru, cer inspirație.

Înainte de Supercupă te-ai rugat? Chiar înainte de meci, nu dimineață și seara cum o faci în fiecare zi…

– Întotdeuna înainte de fiecare joc spun câte o rugăciune, întotdeauna în vestiarul echipelor pe care le antrenez se regăsește o icoană, sigur, avem și jucători care au alte religii, eu le respect întotdeauna, nu e nimeni obligat să se roage la icoana respectivă, eu doar o pun în vestiar. Spun bine-nțeles o rugăciune, dar niciodată nu cer victorii, nu cer ca eu să câștig. Cer inspirație, cer echilibru și cer să fiu echidistant în deciziile pe care iau.

Ceri să te lumineze…

– Foarte bine spus, e cel mai potrivit cuvânt.

„Când am primit oferta de la CFR aveam deja două alte oferte, una din Arabia Saudită și una din Turcia”

În afară de ajutorul divin, ai cerut vreodată ajutor… politic? Te-a ajutat Vasile Dâncu, cum s-a speculat, PSD-ul și așa mai departe…

– Dacă politicul m-ar fi ajutat ar însemna că politicul se pricepe la fotbal și a fost inspirat să aducă la Cluj un antrenor cu perspectivă și care poate să îndeplinească obiectivele. Ce pot să spun este că nu am apelat niciodată… niciodată… ba mai mult decât atât, tatăl meu știe că orice eventuală tentativă a lui de a mă fi ajutat el personal pe mine m-a deranjat, pentru că atunci când ești stăpân pe munca ta și pe mijloacele tale, simți o astfel de intervenție ca o barieră. Simți că tu nu ai fi suficient de competitiv și de bun ca să răzbați singur. Și ca să vin cu un contraargument la tot ceea ce s-a speculat, vă dau o exclusivitate pe care mi-o asum și pe care o pot proba pentru toți Toma necredincioșii care nu vor crede. Când am primit oferta de la CFR aveam deja două alte oferte, una din Arabia Saudită și una din prima ligă din Turcia, ambele aduse de Giovani Becali, așa că nu eram disperat să semnez cu CFR. Și atunci de ce să apelez la pile? Nu am apelat niciodată la nimeni, cu atât mai puțin la oameni din politică. Încă un argument: luați exemplu de unde am plecat eu în meseria asta, din Liga 3. Am luat-o din Liga 3, la Brazi, am mers la Liga 2, la Târgu Mureș, am mers la Liga 1, la Pandurii într-un moment foarte greu, că erau pe loc retrogradabil. Un moment foarte greu și debutul meu în Liga 1. Și la Târgu Mureș echipa retrogradase și am găsit șase copii legitimați, ulterior au venit jucători și Târgu Mureș a promovat. Nu au fost momente ușoare pentru mine…

Adică ai ales drumul greu…

– Am ales drumul greu și ce spun eu acum îmi asum public și se poate verifica. În momentul în care am semnat eu la Liga 3, cu Fortuna Brazi, aveam o propunere din Liga 1, de la domnul Horoba, să preiau Gaz Metan. Și am ales Liga 3. Deși îmi era foarte ușor să-mi asigur, prin concursul unor relații, prin un anumit sprijin, un drum mult mai limpede. Și mai ușor. Dar eram foarte conștient că lucrurile astea pot merge până la un anumit punct. După care totul se va întoarce împotriva mea.

Ca să încheiem discuția, te cunoști cu Dâncu, se spune că el e creierul din Ardeal care face, drege, care te-ar fi ajutat…

– Îl cunosc, am strâns mâna o singură dată, este o cunoștință veche a tatălui meu, pe care tatăl meu o respectă foarte tare. Un om extrem de echilibrat și valoros din punct de vedere uman, și spun asta cu tărie, însă credeți-mă că tot ce am spus este realitatea pură, niciodată nu am apelat la ajutorul unor oameni care probabil ar fi putut să mă ajute, dar care ar fi venit cu niște trăiri emoționale din partea mea care nu mi-ar fi făcut bine, m-aș fi simțit împins într-un fel în care eu nu simțeam că am nevoie. Întotdeauna aș fi avut senzația că trag după mine niște datorii, aș fi trăit cu sentimentul că tot ce am realizat eu înainte de acel moment nu ar fi contat.

„Toată viața îi voi recunoscător lui Ilie Dumitrescu pentru că a fost primul om din fotbal care mi-a întins mâna efectiv când mi-a propus să-i fiu colaborator la Steaua, în 2010” – Edi Iordănescu