Sport

Edi Iordănescu, discurs incredibil înainte de Craiova – CFR Cluj: “Poate pe unii dintre voi i-am nedreptățit uneori, dar nimeni nu-i perfect”. Exclusiv

15.05.2021 | 16:00
Edi Iordanescu discurs incredibil inainte de Craiova  CFR Cluj Poate pe unii dintre voi iam nedreptatit uneori dar nimeni nui perfect Exclusiv
Edi Iordănescu, discurs incredibil înainte de Craiova - CFR Cluj: "Poate pe unii dintre voi i-am nedreptățit uneori, dar nu e doar vina mea!". Exclusiv
ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu a avut un discurs incredibil în vestiar înainte de meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, crucial în lupta la titlu. Antrenorul celor de la CFR Cluj a lăsat de înțeles că i s-au impus unii jucători în echipă și nu este doar vina lui pentru că i-a nedreptățit pe unii dintre ei. 

Edi Iordănescu, discurs incredibil înainte de Craiova – CFR Cluj: “Poate pe unii dintre voi i-am nedreptățit uneori, dar nimeni nu-i perfect!”

FANATIK a aflat că înainte de plecarea la Craiova, Edi Iordănescu a avut o discuție cu toți jucătorii în care le-a spus că trebuie să strângă rândurile și să fie uniți indiferent dacă între ei există sau nu tensiuni.

ADVERTISEMENT

Antrenorul lui CFR Cluj le-a transmis că un titlu este o realizare și pentru carierele lor și că în cele trei meciuri rămase trebuie să dea totul ca să încheie pe primul loc, chiar dacă din vară vor fi împreună sau nu. Edi a lăsat de înțeles în discurs că nu doar el ia deciziile la echipă:

“Poate pe unii dintre voi i-am nedreptățit uneori, dar nimeni nu-i perfect, toți greșim, în frunte cu mine. Sunteți toți caractere puternice, haideți să dăm totul în ultimele meciuri indiferent de ceea ce se va întâmpla în vară”, au povestit jucătorii CFR-ului pentru FANATIK, despre discursul lui Edi. 

ADVERTISEMENT

Se bagă Neluțu Varga la echipă? “Mă lupt mai mult cu cei din interior decât cu Gigi Becali”

Din informațiile FANATIK, într-un cerc restrâns Edi Iordănescu a spus că nu va mai continua din vară la CFR Cluj pentru că trebuie să se lupte cu preferințele patronului și imixtiunile la echipă, în condițiile în care i s-ar fi impus folosirea anumitor jucători:

“Mă lupt mai mult cu cei din interior decât cu Gigi Becali”, le-ar fi transmis Edi Iordănescu apropiaților. Asta în condițiile în care pe lângă faptul că i s-au impus jucători, antrenorul CFR-ului nu a avut prea multe de spus nici în ceea ce privește transferurile, Giedrius Arlauskis fiind unul dintre exemple.

ADVERTISEMENT

În acest moment, șansele ca Edi Iordănescu să rămână la CFR Cluj sunt de 10%. Antrenorul le-ar fi transmis apropiaților doar dacă i se va da mână liberă la transferuri și deciziile de la echipă le va lua doar el, fără imixtiuni.

Cum “l-a dat afară” Gigi Becali prima dată pe Edi Iordănescu de la CFR: „Cum să conducă Edi Iordănescu pe banii tăi? Ce patron ești tu?”

Patronul Neluțu Varga l-a dat afară pe Edi Iordănescu în 2018 de la CFR Cluj, după doar trei meciuri în care tehnicianul a stat pe banca tehnică a ardelenilor. Atunci, Gigi Becali a pus umărul indirect la această demitere:

ADVERTISEMENT

„Cum să conducă Edi Iordănescu pe banii tăi? Ce patron ești tu?”, i-ar fi transmis patronul FCSB lui Neluțu Varga, înainte ca Iordănescu să fie demis, după eșecul cu Malmo.

Neluțu Varga îl vrea pe Adrian Mutu

Varianta Adrian Mutu a apărut din nou în prim plan la CFR Cluj. Neluțu Varga vrea să îl numească antrenor pe “Briliant” în luna iulie, din informațiile FANATIK. Antrenorul este liber de contract după ce i-a expirat înțelegerea cu FRF, în privința naționalei de tineret.

CFR Cluj are un punct avans în fața celor de la FCSB. Campioana en-titre joacă sâmbătă, de la 21:45, un meci crucial la titlu cu Universitatea Craiova, echipă care s-a eliminat singură din lupta pentru titlu după cele trei eșecuri la rând cu Academica, Sepsi și Botoșani.

  • 42 de ani are Edi Iordănescu
  • 3 titluri la rând în Casa Pariurilor Liga 1 a câștigat CFR Cluj

 

ADVERTISEMENT