Sport
Betano Left
Betano Right
Betano TOP

Edi Iordănescu e tentat din Arabia! Pleacă imediat după Euro 2024?! Exclusiv

Contractul lui Edi Iordănescu expiră după Euro 2024 și selecționerul este deja curtat din Țările Arabe
Edi Iordanescu e tentat din Arabia Pleaca imediat dupa Euro 2024 Exclusiv
Edi Iordănescu mai are contract doar până când România va fi eliminată de la Euro, după care ar putea pleca în Arabia
ADVERTISEMENT

Naționala a început foarte bine în Campionatul European, 3-0 cu Ucraina, și calculăm cu toții despre calificarea în optimile de finală ale competiției. A mai rămas, însă, în discuții și un alt subiect important în afara parcursului pe care îl au tricolorii în Germania: cine va conduce România după Euro?

Edi Iordănescu mai e legat de FRF doar până încheie Euro 2024

Contractul lui Edi Iordănescu va expira la sfârșitul turneului și nu e deloc clar ce se va petrece după aceea. Va continua Iordănescu? El și președintele Răzvan Burleanu au tot negociat pentru extinderea colaborării fără să fi ajuns la un acord. Burleanu avansase un termen: ”Vom anunța rezultatul tratativelor înainte de plecarea în Germania”.

ADVERTISEMENT

Termenul acela a fost deja încălcat și rămâne în continuare în dubiu postul de selecționer. Iordănescu a refuzat să mai discute despre subiect câtă vreme el și jucătorii lui sunt angrenați în misiunea de calificare în ”optimile” Campionatului European. Startul bun al naționalei indică faptul că fotbaliștii nu sunt deloc afectați de incertitudinea în care au rămas Edi și FRF.

Oricare ar fi deznodământul negocierilor, Iordănescu va rămâne șomer doar dacă o să-și dorească el să ia o pauză de la antrenorat. Calificarea la Euro cu România, o națională care nu mai participase de opt ani la un astfel de turneu, i-a sporit cota lui Edi. Victoria entuziasmantă cu Ucraina, 3-0, i-a crescut și mai mult faima.

ADVERTISEMENT

Arabia trage de Edi Iordănescu! Îl mai poate convinge Răzvan Burleanu?

Există deja cluburi interesate să-l angajeze pe Edward. Informațiile FANATIK sunt că o formație care insistă să-și asigure semnătura lui Iordănescu este Al Wahda, din Emiratele Arabe Unite. Al Wahda ar fi gata să-i plătească lui Edi un salariu de 5 milioane de euro anual, o sumă care ar include și veniturile oamenilor din staff-ul ”principalului”.

Al Wahda a terminat sezonul trecut din EAU pe locul al 5-lea. Cel mai cunoscut nume din lotul pe care l-a folosit în stagiunea precedentă a fost Allan, mijlocașul defensiv brazilian fost la Napoli și la Everton. Antrenor a fost în ultimele șase luni un sârb, Goran Tufedgzic. Contractul lui a expirat la finalul campionatului.

ADVERTISEMENT

Edi a mai fost curtat din Țările Arabe și în trecut. A refuzat de fiecare dată, a preferat să continue în România la CFR, la FCSB, la echipa națională. Singura experiență în afara țării a avut-o în Bulgaria, acolo unde a condus-o pe ȚSKA Sofia în 2016, când el era la începutul carierei.

Cine va conduce România în preliminariile CM 2026 dacă Edi Iordănescu nu semnează alt contract?

Înaintea Campionatului European, Iordănescu a acordat un interviu în presa portugheză și a explicat că și-ar dori să prindă un contract cu un club din Vest după turneul final. Ca să ajungă într-o ligă puternică din Europa ar fi nevoie ca el să bifeze o superperformanță cu naționala României, altfel e greu de imaginat că ar primi vreo ofertă.

ADVERTISEMENT

Antrenorii români sunt ignorați de ani buni de către formațiile din campionatele europene de top. Nici măcar Răzvan Lucescu, campion cu PAOK Salonic pentru a doua oară, nu a făcut rost de vreo ofertă din ”Top 5” ligi de pe continent. Federația a precizat inclusiv în comunicarea publică interesul clar pentru a-l păstra pe Iordănescu.

Selecționerul a preferat să păstreze suspansul. Oficial, discuțiile ar prevede un contract nou valabil patru ani și ar mai fi de soluționat niște cereri ale lui Edi, nemulțumit de dimensiunea staff-ului și de salariile pe care le au colaboratorii săi. O preocupare reală a tehnicianului o constituie și programul pe care l-ar avea la conducerea naționalei, cu preliminarii pentru Campionatul Mondial din 2026. Chiar dacă tricolorii vor fi în urna a doua la tragerea la sorți a grupelor preliminare, misiunea va fi una infernală. România nu s-a mai calificat la vreun Mondial din 1998!

20.000 de euro a încasat lunar Edi Iordănescu din contractul avut cu FRF. Financiar, Federația nu ar fi capabilă să concureze cu ofertele apărute din Țările Arabe

16 echipe naționale din Europa vor primi bilete pentru Campionatul Mondial din 2026. Turneul final va fi primul găzduit de către trei țări: SUA, Mexic și Canada

Articol realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectivitate al FANATIK la EURO 2024.

ADVERTISEMENT