Sport

Edi Iordănescu îl vrea pe Nicolae Stanciu din nou la națională! Selecționerul merge special la Istanbul pentru Cicâldău și Moruțan

Selecționerul echipei naționale a României, Edward Iordănescu, vrea să îl cheme la lot pe Nicolae Stanciu și va merge special la Istanbul pentru a afla care e situația lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray.
12.04.2022 | 15:32
Edi Iordanescu il vrea pe Nicolae Stanciu din nou la nationala Selectionerul merge special la Istanbul pentru Cicaldau si Morutan
Edi Iordănescu va debuta într-un oficial ca selecționer pe 4 iunie împotriva Muntenegrului. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu a participat la Adunarea Generală a FRF care l-a repus în funcția de președinte pe Răzvan Burleanu și a vorbit despre situația lui Nicolae Stanciu și Olimpiu Moruțan.

Edi Iordănescu l-a sunat pe Nicolae Stanciu în China. Mesaj pentru Moruțan: „Trebuie să-și găsească locul acolo”

Edi Iordănescu a dezvăluit că l-a sunat pe Nicolae Stanciu și ia în calcul să îl convoace pentru meciurile din Liga Națiunilor din vară: „Ieri am discutat cu Nicolae Stanciu. Are o situație inedită, pentru că are soția în România. Este însărcinată. Situația de acolo este foarte neplăcută în continuarea cu COVID-ul.

ADVERTISEMENT

Nu știa când se începe oficial campionatul. Mi-aș dori să prindă măcar două-trei meciuri, după care să vedem cum putem să-l aducem, pentru că echipa națională are nevoie în continuare de Nicolae Stanciu”.

Stanciu a semnat în această iarnă cu nou promovata Wuhan Three Towns și va încasa peste 2,5 milioane de dolari în următorii trei ani în China.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu va merge la Istanbul să îi vadă pe Moruțan și Cicâldău la antrenamentele lui Galatasaray: „Încerc să le fiu aproape”

Edi Iordănescu a mai explicat că va merge să îi urmărească pe cei doi români de la Galatasaray, Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău: „Am programată o deplasare în Turcia, pentru două meciuri ale românilor de acolo. Încerc să le fiu aproape, să mă documentez despre problemele pe care le au, cum e cazul lui Moruțan. 

Am lucrat pentru o perioadă foarte scurtă cu el la FCSB. E un jucător care are multe de oferit, dar trebuie să își găsească locul acolo, să se impună”.

ADVERTISEMENT

Ba mai mult, selecționerul echipei naționale a României va asista și la antrenamentele lui Cim Bom: „Voi participa și la două antrenamente la Galatasaray și voi încerca să fiu mai aproape de situație”.

Edi Iordănescu, debut într-un meci oficial ca selecționer împotriva Muntenegrului

Edi Iordănescu va debuta într-o partidă oficială ca selecționer al României în deplasare cu Muntenegru, în Liga Națiunilor, pe data de 4 iunie.

ADVERTISEMENT

Pe lângă calificarea la Campionatul European din 2024, Edi Iordănescu are ca obiectiv intermediar locul în grupa din Liga Națiunilor.

ADVERTISEMENT