Interviu

Edi Iordănescu, interviu despre fotbal, viață, societate și familie în plină perioadă de pandemie. „Tot ceea ce se întâmplă poate fi un mesaj” EXCLUSIV

23.03.2020 | 21:30
Edi Iordanescu interviu despre fotbal viata societate si familie in plina perioada de pandemie Tot ceea ce se intampla poate fi un mesaj EXCLUSIV
Edward Iordanescu in meciul de fotbal dintre Sepsi OSK Sfantu Gheorghe si Gaz Metan Medias, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal din Sfantu Gheorghe, duminica 3 noiembrie 2019. © FOTO:Bogdan Balas/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu, antrenorul celor de la Gaz Metan Mediaș, a discutat cu FANATIK pe larg despre situația delicată pe care o traversează fotbalul și societatea românească, de fapt toată planeta pusă de hold de criza provocată de coronavirus.

Edi, aflat la București, alături de familie, povestește cum și-a umplut timpul de la întreruperea campionatului, ce crede că se va întâmpla în lunile următoare, dă detalii despre grupul lui de la Mediaș, totul în plină izolare care ne aduce mai aproape de lucrurile care contează cu adevărat. Un dialog sincer, crud și plin de învățăminte.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu, interviu FANATIK: „Profit să fiu aproape de copii, de familie, să-mi refac sistemul de valori, de priorități”

Ce faci acum de dimineața până seara? Cum îți ocupi timpul și mintea?

– Cred că e o perioadă unică, dar și specială. Per ansamblu total neplăcută și tristă dacă vedem ce se întâmplă la nivel global. Încerc să iau latura pozitivă din ce se întâmplă. În meseria mea, care este foarte solicitantă, nu ai week-end, nu ai Sărbători, nu ai Paște, stai mai mereu în cantonamente, îți serbezi zilele de naștere în cantonamente. Profit de perioada asta ca să fiu mai aproape de copii, de familie, să-mi refac sistemul de valori, de priorități. Trebuie să conștientizăm toți că cel mai important lucru în această perioadă este sănătatea. Am redescoperit plăcerea cărților, am lăsat puțin tehnologia de o parte, mai o plimbare în pădure…

„Încerc să scot ceva pozitiv din perioada asta. Studiez echipe”

Te mai uiți la meciuri de fotbal? Înregistrate, bineînțeles…

– E adevărat că mai profit de timp și îmi mai arunc ochii pe câte un meci. Am luat aleatoriu așa câte o echipă și am încercat să o studiez. Am luat 4-5 meciuri ale lui City, am văzut 4-5 meciuri ale lui Liverpool…

ADVERTISEMENT

Ai mai făcut vreo analiză de când s-a întrerupt campionatul?

– Asta, nu… Probabil că dacă persistă situația asta, deși sper să nu se întâmple, voi trece și în alte campionate. Prin Italia, prin Germania… Dar lăsând gluma la o parte, încerc să scot ceva pozitiv din toată perioada asta.

„Jucătorii de la Gaz Metan sunt obligați să posteze pe grupul echipei, de trei ori pe săptămână, locația, situația fiecăruia și a familiei”

Care e situația jucătorilor străini de la Mediaș? Ai discutat cu ei?

– Situația jucătorilor mei străini mă îngrijorează, pentru că mă gândesc la ei, la familiile lor. Chiar am dezvoltat un sistem de comunicare prin care fiecare dintre ei sunt obligați de trei ori pe săptămână să posteze pe grupul echipei situația lui și a familiei, locația, tocmai pentru a avea o evidență. Majoritatea sunt departe de familii și sunt oarecum izolați. Automat apare și un sentiment de neliniște, de teamă pentru sănătatea celor apropiați și nu este deloc ușor. Lucrurile pot persista, chiar se pot agrava, sunt țări care și-au închis deja granițele. Gaz Metan, ca și alte cluburi, are grijă de jucătorii săi, dar e posibil la un moment dat să-i lase să meargă la familiile lor. La urma urmei, partea umană este cea mai importantă. Am vorbit și cu cei din staff și cu oameni de bine din Mediaș, care ne mai ajută, să aibă grijă de ei, să aibă ce mânca, să aibă tot ce le trebuie. Eu sunt necondiționat alături de ei, pentru că împreună am făcut performanță și primul merit e al lor.

ADVERTISEMENT

„Nu sunt naiv! Pentru un sportiv de performanță e foarte dificil să se antreneze în sufragerie”

Jucătorilor tăi li s-au dat programe individuale de pregătire?

– Bineînțeles că li s-au dat programe acasă în limita posibilităților. Pentru că este foarte greu în spațiu închis să te pregătești. Pentru un om care nu face performanță, e ok să-ți întreții tonusul, dar pentru un sportiv este foarte dificil să se antreneze în sufragerie. Foarte puțini au condiții de a sta la curte, dar oricum nu se recomandă ieșirile. Trebuie să fim responsabili. E foarte important ca fiecare să se țină de ceea ce am structurat acolo pentru ei și în primul rând să nu se expună. Am încercat să facem un program realist, dar nu sunt naiv să cred că acest program poate susține forma sportivă competițională. Cu cât perioada de pauză e mai lungă, va fi mai dificil să punem echipa pe picioare la parametrii doriți.

„Nimeni nu știe cum va evolua această criză. Nu-mi încarc mintea cu oare când, oare cum…”

Crezi că se va mai disputa vreo etapă din acest campionat?

– Mi-e foarte greu să anticipez și cred că nimeni nu poate face așa ceva, nici măcar cei mai mari specialiști în domeniu. Nimeni nu știe cum va evolua această criză. Nu-mi încarc mintea cu speculații, oare când, oare cum… Forurile conducătoare de la noi își fac treaba foarte bine, au oferit și niște posibile scenarii, au dat și unele date intermediare pentru a avea un control.

ADVERTISEMENT

Realist, când crezi că vom avea din nou meciuri de fotbal în România?

– Dacă lucrurile vor evolua negativ, se vor întruni probabil și vor amâna iar totul. Nu mă încarc mental, pentru că nu putem controla, nu putem influența și atunci ne rugăm la Dumnezeu să trecem peste această situație. Apoi vom vedea cum ne vom relua activitățile.

„Trebuie să avem grijă de salariile jucătorilor, să găsim un echilibru pentru a nu intra în imposibilitate de plată”

Crezi că vor fi probleme cu salariile jucătorilor din Liga 1 în perioada următoare?

– Din nefericire, cu siguranță că vor fi probleme. Cluburile de fotbal sunt societăți comerciale, care trebuie să se întrețină. Trebuie să produci ca să poți cheltui. Procentual, cea mai mare cheltuială a cluburilor de fotbal o reprezintă salariile jucătorilor. Momentan, campionatul nu se joacă, banii de la drepturile TV nu vin, și cum bine se știe la fiecare club contează foarte mult acești bani. Nici noi, la Gaz Metan, nu facem notă diferită. Sunt puține cluburi care-și permit acum în România, realist vorbind, să trăiască fără banii de la TV. Nu știu dacă sunt două-trei… Toate suntem dependente. Apoi mai sunt și sponsorii care pleacă, pentru că nu mai au deschidere pe treaba asta, apoi biletele la unele formații. Efectiv veniturile cluburilor sunt dramatic afectate și atunci nu ai cum să ții salariile jucătorilor la același nivel, nici măcar pe termen mediu.

La Mediaș când și cum se va umbla la salariile fotbaliștilor?

– Mă îngrijorează foarte tare tot ceea ce se întâmplă. Eu m-am numărat tot timpul printre cei care mi-am apărat jucătorii, dar situația este ingrată și nu știu cum se vor găsi soluții dacă nu se iau niște măsuri foarte clare în acest sens. Până la urmă, bunul cel mai de preț al fiecărui club îl reprezintă grupul de jucători, ei sunt patrimoniul clubului. De aici trebuie să plecăm cu analiza, să avem grijă de jucători și să găsim o formă de control și de echilibru ca să nu intrăm în imposibilitate de plată.

„Îi compătimesc pe cei care, din păcate, nu-și permit nici măcar luxul de a sta acasă”

De câte ori ai ieșit din casă în ultima săptămână?

– Am ieșit foarte puțin, cu mici excepții, chiar au fost zile în care nu am ieșit deloc. O dată la două-trei zile am ieșit cu familia o oră, o oră și un pic, la pădure, dar fără să intersectăm cu cineva. Am mai fost și la cumpărături, că e nevoie. Sunt copiii la mijloc. Îi compătimesc pe cei care, din păcate, nu-și permit nici măcar luxul acesta de a sta acasă și trebuie să meargă la muncă. De ei trebuie să ne îngrijim mai tare și să găsim soluții.

Trebuie să dăm dovadă de echilibru, de maturitate, de înțelepciune și nu în ultimul rând de compasiune. Cred că trebuie să ne schimbăm noi toți și ceea ce se întâmplă poate fi un mesaj. Să avem mai multă grijă unii de alții și de planeta asta care ne suportă de atâtea și atâtea generații.

„În vară, când se termină totul, tragem linie și facem o analiză”

Poți să te gândești ce vei face din sezonul viitor, având în vedere că ți se termină contractul cu Gazul?

– Prioritatea este să-mi duc contractul la bun sfârșit. Am avut multe realizări, am atins multe borne cu Gaz Metan. Sezonul trecut am câștigat play-out-ul, anul acesta am depășit borna și am intrat în play-off în premieră. Toate recorduri pentru clubul Gaz Metan. Apoi… cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere, cea mai lungă serie de victorii consecutive, cel mai bun procentaj puncte per meci din istoria clubului. Mă gândeam acum să ne bucurăm de toate aceste lucruri și să nu ne gândim la altceva. În vară, când se termină totul, tragem linie, facem și o analiză, că așa este normal, apoi eu și staff-ul vom lua o decizie. Situația aceasta ingrată ne face doar să așteptăm.

„Rămâne să vedem în ce condiții și mai ales când se va disputa barajul Islanda – România”

Cum vezi meciul de baraj al naționalei pe 4 iunie, Islanda – România, în condițiile în care sunt șanse ca sezonul să nu se deschidă până atunci? Trei luni de pauză!

– Cum am spus, e foarte greu de anticipat. Sunt foarte multe întrebări și doar timpul va răspunde la ele. Nu este o situație izolată doar la noi, este una globală. Contextul este același pentru toată lumea. Nu doar jucătorii noștri sunt în afara competiției, ci și adversarii. Situația este la fel peste tot în acest moment. Rămâne să treacă timpul și să vedem în ce condiții și mai ales când se va disputa acest baraj.

  • 48 de puncte este linia cu care Gaz Metan Mediaș a câștigat play-out-ul în sezonul precedent, 2018/2019, cu 4 mai multe decât FC Botoșani și 5 peste Dinamo
  • 43 de puncte a realizat Edi Iordănescu cu Mediașul în sezonul regulat 2019/2020, clasându-se pe locul 5 și intrând, în premieră pentru clubul ardelean, în play-off-ul Ligii 1
ADVERTISEMENT