Sport

Ce jucători a convocat Edi Iordănescu pentru dubla cu Grecia și Israel de la FCSB, fosta sa echipă. Exclusiv

Selecționerul Edi Iordănescu se pregătește pentru debutul pe banca naționalei, în meciurile cu Grecia și Israel. FANATIK a aflat că doi jucători de la FCSB au fost convocați pentru cele două meciuri.
17.03.2022 | 21:56
Ce jucatori a convocat Edi Iordanescu pentru dubla cu Grecia si Israel de la FCSB fosta sa echipa Exclusiv
Florin Tănase, Octavian Popescu și mai mulți jucători de la FCSB. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

România intră în era Edi Iordănescu. Noul selecționer va debuta în meciurile amicale cu Grecia și Israel, care se vor disputa pe 25 și 29 martie și va anunța în zilele următoare lotul convocat pentru cele două confruntări.

Florin Tănase și Octavian Popescu, cei doi jucători convocați de Edi Iordănescu de la FCSB!

FANATIK a aflat că Edi Iordănescu a chemat la lot doi jucători de la FCSB. Este vorba de Florin Tănase și Octavian Popescu. Cei doi sunt singurii fotbaliști convocați de la vicecampioană, deși în vederile selecționerului sunt mai mulți jucători de la roș-albaștrii.

ADVERTISEMENT

Unul dintre ei este Darius Olaru. Mijlocașul nu este încă refăcut complet după gripa care l-a ținut departe de teren pentru două meciuri din Casa Pariurilor Liga 1. Însă, dacă Olaru va continua evoluțiile excelente în tricoul FCSB, cu siguranță va fi în lotul României pentru debutul din Liga Națiunilor, în luna iunie.

Tavi Popescu, în premieră la naționala mare!

Octavian Popescu este convocat în premieră la naționala mare a României. Atacantul în vârstă de 19 ani este unul dintre cei mai în formă jucători din campionat, având un început de an fulminant, cu 4 goluri marcate.

ADVERTISEMENT

Atacantul FCSB-ului a bifat patru selecții la naționala de tineret și acum, în debutul mandatului lui Edi Iordănescu, face pasul la naționala mare. Popescu are și două prezențe în naționala U-23, calificată anul trecut la Jocurile Olimpice.

Florin Tănase a bifat 10 prezențe sub “tricolor”

Florin Tănase are 10 prezențe în echipa națională pentru care a marcat un gol. Ultima selecție a fost în meciul de tristă amintire cu Islanda, din preliminariile CM 2022. Atunci, România a remizat alb și a pierdut șansa calificării la baraj.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu a fost antrenor la FCSB între august și noiembrie 2021. Sub conducerea sa, roș-albaștrii au avut un bilanț excelent. Din cele 11 meciuri în care a condus echipa, FCSB a obținut 8 victorii și 2 egaluri suferind o singură înfrângere.

CFR Cluj are patru jucători convocați!

Dacă de la FCSB au fost convocați doi jucători, campioana CFR Cluj dă patru jucători la echipa națională. Este vorba de Mario Camora, Cristi Manea, Mihai Bordeianu și Andrei Burcă.

ADVERTISEMENT

România va juca pe 25 martie pe teren propriu împotriva Greciei, confruntare programată pe stadionul Steaua. Patru zile mai târziu, “tricolorii” joacă în Israel. Meciurile oficiale încep în luna iunie, odată cu debutul noii ediții din Liga Națiunilor.

  • 10 selecții are Florin Tănase la națională 
  • 8 goluri a marcat Octavian Popescu în acest sezon 

  • (P) Cota BETANO pentru FC Argeș – FCSB: 2,40 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT